ADN BIANCONERO

Enzo Maresca : nostalgia “toreadorului salernitan”!

Enzo_Maresca_derby

Istoria marelui Juventus este alcatuita din victorii de legenda, fotbalisti de clasa care si-au pus amprenta stilistica asupra jocului, trofee nenumarate, executii de o magie aparte, dar si momente de neuitat care ulterior devin clasice. Juventus apartine si lui Sivori si lui Del Piero, insa nu doar acesti colosi zamisliti din talent si imaginatie au contribuit la solidificarea mitului. Alaturi de ei au tinut steagul sus luptatorii, adevaratele masinarii de “grinta” ce isi sfidau soarta si propriile limite printr-o vointa de fier.  Pentru ei fiecare minut era o lupta, o desavarsire a caracterului prin abordarea extremelor si o responsabilitate uriasa de a demonstra ca locul lor e pe teren alaturi de “zei”. Pe nedrept uitati si trecuti la categoria “ceilalti”, acestia isi merita locul lor sacru in “Panteonul juventin”. Pentru ca un campionat se castiga pas-cu-pas, faza cu faza si recuperare cu recuperare. Juventus este  un conglomerat de arta si pragmatism, de talent si vointa, de fin si incrancenat. Iar fara ei “artistii” isi pierdeau din stralucire. Reusitele lor adunate au adus puncte si siguranta, iar eforturile lor comune au generat acel iures furtunos care ne-a impins mai sus,catre culmi.

In anul 2000 un astfel de jucator soseste la curtea Batranei Doamne.  Atipic inca de la inceput, el nu este un nume consacrat. E italian si totusi nu vine din Italia. A crescut la Milan si Cagliari, dar nu s-a remarcat in niciuna dintre aceste echipe la juniorat. Pentru a capata experienta si spatiu pt marja de crestere necesara emigreaza in liga secunda britanica si invata sa lupte pt fiecare minge. West Bromwich Albion il inregimenteaza pentru doua sezoane de lupta apriga si darzul salernitan invata repede abecedarul fotbalului insular.Numele sau? VINCENZO MARESCA! Cel care pentru noi va ramane ENZO!

A fructificat din plin oportunitatea de a invata un sistem putin diferit de valori, o limba noua, un alt mod de a vedea fotbalul. Si mai ales a invatat ca orice balon este important si meciul se joaca pana la ultimul fluier. Aceste lectii ii vor fi de mare folos in viitor. Maresca lasa o impresie deosebita la echipa engleza si in 47 de partide marcheaza 5 goluri si devine un pilon de baza la mijlocul terenului.

Enzo 2

Evolutia sa entuziasmanta nu i-a scapat cosmopolitului Luciano Moggi, ai carui ochi scrutau orizontul pana in incetosata West Midlands County. Eminenta bianconera vede in el un alt “soldatino” infailibil gen Di Livio sau Conte si este adus rapid la Torino in Ianuarie 2000. Nu se poate impune printre titulari intr-o echipa cu Zidane, Davids, Tacchinardi sau Conte si totalizeaza o singura prezenta in acea jumatate de sezon la Juventus. Urmeaza un imprumut logic la Bologna pentru sezonul 2000-2001 si parea ca exuberantul tanar salernitan nu va reprezenta decat o trecere efemera prin Piemont. Disputa insa o stagiune buna cu formatia “rosso-blu” si se decide reinserarea sa in prima echipa in stagiunea 2001-2002. Enzo primeste mult mai multe sanse de aceasta data si chiar daca nu este titular reuseste sa stranga 28 de prezente in tricoul lui Juventus. Onoreaza aceste oportunitati primite de la Marcello Lippi cu o atitudine de invingator innascut. Entuziasmul sau exploziv nu scapa suporterilor bianconeri si mentalitatea britanica de a nu se menaja la niciun duel si a nu renunta la nicio minge starneste ropote de aplauze. Maresca punea daruirea extrema britanica in slujba tacticii italiene si rezultatul era un melanj deosebit. Se remarca intotdeauna prin eforturile generoase, viziunea buna si curajul la finalizare. Incepea sa isi calibreze sutul de la distanta, o arma esentiala unui jucator cu pozitia sa in teren. Enzo era acel jucator de lot foarte util cu mare potential de crestere, unul care se remarca insa prin evolutiile sale si nu putea fi trecut cu vederea. Acoperea foarte multe zone ale terenului si risipa sa de energie era revigoranta pentru compartimentul defensiv. Ii lipsea ceva insa: golul! Nu era genul care sa apara deseori in pozitie de finalizare, dar fiecare fotbalist isi doreste prima sa reusita in tricoul noii echipe. Si ca o recunoastere a meritelor sale acea reusita mult asteptata a venit in momentul cel mai prielnic cu putinta.

Enzo

In data de 24 Februarie 2002 se disputa un nou episod din traditionalul “derby della Mole”.  Dupa un meci tur in care Juventus iroseste un avantaj de 3-0 si se vede egalata de A.C. Torino in a doua repriza, urmeaza o noua partida de cosmar. David Trezeguet deschide scorul cu o eficienta lovitura de cap si totul parea sub control. Pe fondul unei relaxari premature insa Toro reuseste o noua lovitura si intoarce scorul la 2-1 prin Cauet si Ferrante. Juventus nu mai avea foarte mult timp la dispozitie pentru a incerca macar egalarea si se gasea intr-o ipostaza foarte dificila. Nervozitatea era maxima, ideile la constructie lipseau cu desavarsire, defensiva granata era supraaglomerata si meciul parea sortit esecului. Insa unul dintre bianconeri stia ca fotbalul se joaca pana la capat! Thuram conduce in flancul sau drept o noua sarja ofensiva disperata impotriva redutei granata. Arunca o minge din banda catre marginea careului advers. Era penultimul minut de joc…penultimul! Dintre doi aparatori tasneste Enzo Maresca ca un fulger si infaptuieste miracolul. Reuseste o bolta superba peste Luca Bucci, surprins putin iesit din poarta, si catapulteaza mingea cu o precizie britanica in plasa portii lui Toro. Extaz total prin juventini, executia era una de chinograma. Sa lovesti mingea cu atata putere si precizie la o centrare plouata in marginea careului era de-a dreptul fabulos! Aceasta isprava nu este insa de ajuns pentru Maresca. In culmea exultantei alearga catre banca granata mimand coarnele taurului dupa gol, intr-o ironie amara la adresa erolui advers, Marco Ferrante, care sarbatorea de multe ori o reusita in acelasi mod. Isi arunca tricoul fericit si sfidator fara sa stie ca a intrat pe veci in istoria lui Juventus. A fost momentul sau de glorie irepetabila!

“A fost un gol splendid, unul incarcat de emotii si o stare de spirit. A luat nastere dupa o centrare a lui Thuram, iar eu am redirectionat mingea cu capul catre plasa portii lui Bucci intr-un unghi imposibil de abordat pentru el.  Un gol foarte important in afara faptului ca ne-a permis sa egalam Torino, a fost primul meu gol in Serie A cu Juventus. Si pentru ca promisesem sa-l dedic lui Andrea Fortunato. Toata emotia mea si toata fericirea le-am dedicat memoriei lui Andrea si de asemenea familiei sale. Cine e indignat de semnul coarnelor din timpul alergarii considera probabil fotbalul ceva sacru. Aici nu suntem de acord! Fotbalul trebuie sa fie serios doar pentru a deveni amuzant si incantator.”

Enzo avea si o inima mare! Primul sau gol dedicat unui alt salernitan de-al sau, unul regretat de intreaga suflare bianconera! Si dupa primul sau gol a venit si primul Scudetto din cariera! Din pacate avea sa fie ultimul. In pofida dragostei fanilor si a realizarilor sale palpabile este din nou exilat, de data aceasta la Piacenza. Reuseste o prestatie de calitate in ciuda retrogradarii micutei echipe si este lider incontestabil al acesteia. Marcheaza de 9 ori si isi pregateste ultima revenire la Juventus din tumultuosul ciclu de 4 ani. Echipa e decimata insa de accidentari in acea stagiune si nu are un parcurs pe masura asteptarilor. Enzo are un rol mai important la mijlocul terenului si apare uneori chiar ca trequartista. Inscrie de 3 ori in campionat aducand puncte importante si o data in Champions League contra lui Olympiakos. Maresca era deja mai matur, mai decisiv si mai implicat la constructie. Aparea mai mult la faza ofensiva si nu mai reprezenta doar un inchizator tenace. Nu era Nedved, dar atinsese nivelul optim de performanta. Cum bine a afirmat mereu Moggi despre el “Maresca a fost tipul de jucator fara prea mult talent care si-a depasit conditia prin munca si vointa”. Lippi i-a apreciat mereu aceasta caracteristica tipica ADN-ului juventin si s-a bazat pe aportul sau in meciuri cu miza. Enzo nu a dezamagit si a constituit mereu o varianta utila atat ca titular cat si ca inlocuitor al titularilor. Maresca era deja reprezentativ pentru Juventus si nimeni nu se indoia de asta.

Din pacate locul 3 din acel an a insemnat debarcarea lui Lippi de la carma echipei si venirea lui Capello. Noul antrenor a venit cu “jucatorii sai”, cu alte idei si Enzo Maresca nu a fost considerat indispensabil. A plecat asa cum a venit, fara prea multa zarva. Si-a facut datoria fata de club si a fost indepartat in poate momentul cel mai important al carierei. Nume ca Emerson sau Vieira sunt cu siguranta mai sonore, dar Enzo isi avea atuurile sale. Poate nu cele dorite de mercenarul Capello, dar cu siguranta unele agreate de fani. Imi place sa cred ca ar fi coborat in Serie B si imi place sa cred ca ar fi devenit un simbol. Calitati a avut!

A demonstrat asta in tricoul altei echipe din pacate. A reusit cu Sevilla in 2 ani la rand ceea ce nu a reusit cu Juventus. Sa fie titular protagonist si sa castige de doua ori o competitie europeana. Momentul sau de triumf il reprezinta “doppietta” contra lui Middlesbrough din finala Cupei UEFA. Rateaza de putin campionatul in Spania in ultima etapa si isi consolideaza imaginea de piesa esentiala in angrenajul andaluzilor.

La Juventus nu a lasat ca amintire decat 58 de prezente si 5 goluri in total. Nu par cifre fantastice, dar Maresca a mai lasat ceva in urma sa. Ceva mai presus de goluri, asissturi generoase sau interventii la sacrificiu. A lasat imaginea unui profesionist ambitios care nu putea depasi un anumit nivel decat in tricoul Batranei Doamne. A inteles ce inseamna acest spirit, a adus cu el rautatea pozitiva a jocului englez si a intarit imaginea de juventinitate prin vointa si efort. Si mai presus de toate ne-a daruit imaginea legendara a exultantei “toreadorului salernitan” care rapune taurul. Un baiat prea simplu pentru un club atat de mare? Pentru unii poate, dar eu stiu unde are locul sau, unde gasesti molecula sa proprie in amalgamul organic numit Juventus. Intre Nedved si Tacchinardi poate, intre minutul 88 si 89 al derbyului cu Toro, la intalnirea dintre cele doua bare…acolo unde Luca Bucci nu a putut ajunge!

Raman cu regretul ca ne-am despartit drumurile prematur si nu am continuat epopeea de glorie impreuna.Nu stiu ce simtiti voi cand va uitati la acele imagini ale exultantei sale teribile…

                                                         MIE INSA MI-E DOR DE ENZO! 

  • SUPERBA PREZENTARE!!! Dintre stelele juventine lejer se pot scoate cateva, atat subiectiv cat si obiectiv pentru a le inlocui cu altele. Maresca face parte din acei jucatori ce au aratat asta, nu degeaba a intrat in sufletul suflarii alb-negre. Genul de jucator fara rezerve, neconditionat pe care contabilitatea finalitatii nu o poate dilua. Nu doar stelele vizibile, unele cazatoare iar altele calauzitoare, creaza universul juventin.

  • Flavius sigur te-a inspirat rezumatul postat de la meciul cu olympiakos !

  • SPLEMDID !!! Flavius, cu harul lui, l-a facut a doua oara mare pe Maresca…poate incerci si cu Mirko, ce zici?…

  • Promit un “necrolog” vesel dupa ce pleaca de la Juve 😉

  • esti de groaza…