Articole

GIANLUIGI BUFFON, PARADOXUL SINONIM CU ISTORIA!

Written by BERSERKER

Deseori destinele glorioase au ca reper comun PARADOXUL. Paradoxul devine uneori o forta in sine, un element de impact, o fatalista predispozitie,  nu doar o definitie searbada intr-un DEX. Iar paradoxul este deseori conferit nu doar de subiectul in sine, ci si de perceptia si atitudinea celorlalti. Urmarile pot fi pozitive sau negative, dar toate stau sub semnul aceluiasi paradox constientizat pe deplin. Antagonism de concepte, aptitudini, reactii sau idei, care se lovesc violent in interiorul aceluiasi nucleu pulsand de viata…OMUL! In cazul de fata avem cel mai evident si magnific paradox.

Daca ii rostesti cuiva numele localitatii Carrara o va asocia imediat cu faimoasa marmura din zona. La doar 100 Km de Firenze, aceasta pare a fi cea mai mare bogatie a zonei. Pentru flerul experimentat al iubitorului de fotbal insa…lucrurile stau altfel. Adevarata comoara din Carrara este nu marmura, ci Gianluigi, un diamant faurit perfect intr-o Sambata, 28 Ianuarie, 1978. Din prima clipa insa, micul diamant a trebuit sa lupte. Mama sa a resimtit cel mai profund trauma initiala:

Presupun ca a fost destinul, dar nu a fost deloc simplu atunci. Parea sanatos cand s-a nascut, cantarea 4 kilograme si era suficient de mare. A fost insa sufocat de cordonul ombilical, era cianotic si a ramas in incubator inca 4-5 zile.  Era intins acolo, precum Iisus pe cruce. Nu stiam daca suferise vreo trauma cerebrala si cand medicii mi l-au asezat in brate prima oara mi-au spus: DOAR DUMNEZEU STIE!”

Dar Gianluigi Buffon a fost inca de atunci numarul 1. La 9 luni mergea si vorbea, cu mult inaintea altor copii. Paradoxul initial si primul dintr-o serie interminabila. Intr-o familie de sportivi care a reprezentat Italia la diferite discipline, tanarul Gigi nu s-a putut separa de traditia covarsitoare. Sportul preferat initial insa nu era nicidecum fotbalul, ci ping-pongul. Dar tatal sau, Adriano, fost atlet si mare pasionat de fotbalera antrenorul unei echipe de fotbal pentru copii, Canaletto di La Spezia. Micutului Gigi, la cei 6 ani ai sai, i-a placut teribil ideea de a avea echipament sportiv ca uniforma, geanta si adidasi. Acest amanunt a facut diferenta in alegerea sa si primul pas catre glorie fusese deja parcurs. Acest amanunt si faptul ca la primul sau meci…Gigi a inscris din lovitura libera. Ati citit bine, BUFFON JUCA MIJLOCAS! Si a facut-o pana aproape de 12 ani. Era chiar considerat un specialist al loviturilor libere la categoria sa de varsta, era mai mare si mai puternic decat ceilalti, conferea balonului o forta si o viteza superioare. Se lauda si acum cu o isprava de la primul sau meci pe San Siro, intr-un turneu pentru tineret din 1989, cand a lovit bara. Fostul sau coleg si rivalul de atunci, Cristiano Zanetti, are o declaratie amuzanta pe aceasta tema:

“Sincer, nu-mi amintesc ca Gigi sa fi lovit bara din lovitura libera, dar el sustine ca asa s-a intamplat, deci e adevarat. A fost mereu un om onest”.

Atitudinea lui “Zanettino“, asa cum era alintat atunci de inaltul Gigi, denota un respect imens, apreciere si recunoasterea valorii umane. Talentul pastrat in vase pretioase, dar goale de orice alt continut, se pierde repede. Diferenta o face intotdeauna individul si esenta sa. Iar forta lui a fost intotdeauna normalitatea, dublata de curaj si omenie. Un cliseu pe care l-am vrea repetat mai des in fotbalul actual. Din pacate o traditie desueta pentru multi, cu pronuntat caracter vintage.

Noua sa preocupare pentru fotbal nu era inca ceva serios, o dorinta mistuitoare, un tel autostabilit. Era o joaca la fel ca basketul, voleiul sau ping-pongul, alaturi de amici. Un eveniment major avea sa schimbe insa complet perceptia sa asupra fenomenului: Coppa del Mondo 1990! V-ati gandi ca idolii lui Gigi ar fi fost in acest caz Salvatore Schillaci, Marocchi sau Donadoni, Roberto Baggio. Nicidecum! Eroul care i-a schimbat viata purta un nume neasteptat: Thomas N’Kono! Pentru daruirea sa totala, nebunia de a se arunca dupa orice balon, senzatia de energie pura si imbatibilitate, portarul Camerunului a devenit punctul de maxima atractivitate al tanarului cararez. Impactul a fost atat de puternic incat Gigi a devenit suporterul nr.1 al Leilor Neimblanziti. 

Eliminarea Camerunului in prelungirile cu Anglia a provocat un suvoi de lacrimi entuziastului suporter, dar a intarit de asemenea o dorinta nebuna…VOIA SA FIE PORTAR! Incurajat de tatal sau, Gigi a experimentat un prim sezon in poarta la Bonascola, unica echipa ce i-a acordat sansa de a juca portarToate celelalte cluburi erau interesate de mijlocas. Evoluand pentru micuta echipa a fost in cele din urma observat de Milan, Bologna si Parma. Milanul a venit chiar cu o oferta concreta, se pare, dar parintii nu si-au dorit o destinatie atat de indepartata, preferand Bologna, unde micul Buffon a dat o proba de joc, fara a impresiona. Foarte probabil cea mai mare eroare a istoriei clubului etalon din Emilia-Romagna, tanarul portar a fost lasat sa plece. In aceste conditii Gianluigi Buffon a ajuns la Parma, ultima destinatie inainte de consacrare. Aici destinul i l-a adus aproape pe Ermes Fulgoni, antrenorul cu portarii al clubului parmegianAcesta a inteles imediat ca avea un talent imens in subordine, si l-a convins pe scepticul director sportiv sa il pastreze sub aripa sa. Drumul catre desavarsire a inceput la 13 ani, cand a parasit pentru prima data Carrara natala pentru Parma.

Fara a fi strain de tentatiile tineretii (prima tigara la 14 ani, conflicte cu antrenorii datorita unor riscante atitudini exhibitioniste in poarta, nerespectarea regimului alimentar impus), Buffon a parcurs constant etapele evolutiei tehnico-tactice. Aceasta evolutie nu a trecut neobservata de antrenorul principal al Parmei de atunci, Nevio Scala. Tehnicianul trecea cu vederea micile abateri ale tanarului rebel, fiind deja constient de nivelul ridicat al acestuia si potentialul fabulos.

“Cateodata ma temeam ca daca Scala ar fi mers vreodata la psiholog ar fi facut-o din cauza mea”.

Primele confirmari nu s-au lasat asteptate si giuvaerul Parmei a fost convocat la Nationala de Tineret a Italiei sub 16 ani, unde il avea coechipier pe Francesco Totti. Se intampla in Turcia, in 1993, la Campionatul European dedicat acestei grupe de varstaTotti era vedeta asteptata de toti specialistii, dar Buffon i-a furat prim planul cu paradele lui incredibile si cele 5 penaltyuri aparate, 2 contra Spaniei si 3 contra Cehiei, permitand Italiei astfel sa atinga finala. Performanta lui Buffon a fost atat de apreciata, incat si-a castigat primul sau titlul in ziar, alaturi de o alta performera sportiva a zilei.

Doar prima confirmare dintr-o serie interminabila si Italia deja afla cine este Gianluigi Buffon. Tanarul portar al Parmei avea o prezenta devastatoare, o incredere de sine si o maturitate sportiva cu mult peste media celor de varsta sa. Gigi se bucura de popularitatea si expunerea sa in media, dar ramanea acelasi baiat simplu, ultras al echipei locale, Carrarese, pentru care intreprindea lungi calatorii in deplasari alaturi de grupul sau, Commando Ultra Indian Trips (CUIT), initiale care apar si astazi pe manusile sale. Gigi nu isi va uita niciodata originile, fiind o buna perioada si unicul finantator al acestei echipe. Un monument al firescului, un om normal intre semenii lui, acesta este in realitate idolul de azi a milioane de fani.

Fulgoni povesteste cu umor o intamplare din timpul unui antrenament, cand portarii superiori ca varsta si experienta lui Buffon nu executau corect miscarile cerute de antrenor:

Voiam sa le dau un sut in posterior pentru ca greseau tot. Le-am strigat sa se uite la pustiul ala, <<ar trebui sa invatati multe din comportamentul lui. Intr-o zi va juca pentru Italia, la 20 de ani va fi titular in Serie A>>! In acel moment, Gigi, amuzat, vine si imi spune: << Bine , Mister, si pana atunci ce-o sa fac>> “? 

Asta a fost intotdeauna Buffon, o oaza de buna dispozitie, forta si incredere. Nu e de mirare postura sa de Capitan atat la Squadra Azzurra cat si la Juventus. A stiut intotdeauna care ii sunt obiectivele, capacitatea si a prioritizat permanent cariera sportiva. Asa se cladeste un campion, domnilor! Concentrare, energie, lupta interioara, efort si vointa de fier. Cu aceste substante ale spiritului “s-a dopat” permanent Buffon. Si pentru ca un fundament solid garanteaza o constructie impresionanta, MAREA SANSA nu s-a lasat asteptata.

In sezonul 1995 – 1996, pe 19 Noiembrie, era programata o partida extrem de dificila contra viitoarei campioane, AC Milan. Portarul traditional, Luca Bucci, era accidentat si nu putea evolua. Atunci Nevio Scala a luat o hotarare teribil de riscanta in aparenta, privita din exterior, foarte clara si evidenta privita din interior. La doar 17 ani, a decis sa il aduca pe Gigi de la Primavera in lotul primei echipe. Punctul culminant a fost cu totul altul. A trebuit sa ii explice situatia lui Alessandro Nista, portarul secund, acesta fiind convins ca va apara in lipsa lui Bucci.

“I-am explicat ca nu era o alegere bazata pe simpatie sau antipatie,pur si simplu singura alegere care se impunea. A fost foarte dezamagit, dar si el observase in timpul saptamanii , in antrenament, calitatile baiatului. Am avut mereu succes cu dialogul in cariera mea. Cand doi barbati se privesc in ochi si isi spun ce e de spus se rezolva totul “.

La 17 ani Gianluigi Buffon era prea bun pentru a sta pe banca! Accidentarea nefericitului Bucci ii va aduce acestuia o deziluzie si mai profunda decat lui Nista. Pierderea definitiva in timp a postului de titular! Mai este nevoie sa adaugam ca in acel meci “tanara stea din Carrara” a inchis complet poarta unor monstrii sacrii precum Weah sau Baggio? A fost primul episod din interminabila serie de parade miraculoase ce pictau tablouri ale disperarii in ochii adversarilor. Era pur si simplu terifiant, BALONUL REFUZA SA INTRE IN POARTA! La Parma isi amintesc acea data si astazi. Probabil a fost singura poza de echipa din istoria clubului la care lipsea portarul. Tanarul diamant, care isi exasperase colegii dormind relaxat in autobuz inainte de meci, nu era obisnuit cu acest protocol si nu venise la timp. Mijlocasul devenit portar, portarul de 17 ani de la Primavera devenit brusc titular incontestabil, debutantul care avea sa ii intalneasca in scurt timp pe Desailly, Boban sau Baggio dormind in autocar linistit. Nu-mi spuneti ca nu sesizati paradoxurile! Dupa meci Dino Zoff declara placut surprins: “Nu am mai vazut niciodata un asemenea debut, cu personalitatea si calitatile afisate”. Posibil ca fosta glorie sa fi intuit valoarea demnului urmas atat la Nationala cat si la Mandria Piemontului.

Luca Bucci, facut faimos si de Maresca cu acel faimos gol contra lui Toro, i se plange si astazi lui Scala: “Mister, ghinionul meu a fost ca am avut un fenomen care venea din spate”. La care fostul antrenor ii raspunde mereu: “NU DOAR UN FENOMEN, PE CEL MAI BUN DINTRE TOTI!” Da, vorbim de “acel Luca Bucci“, autorul unei declaratii foarte populare in Italia acum ceva saptamani: “I-am spus copilului meu ca e mai bine sa fii onest si pierzator, decat sa castigi la Juventus”. Istoria nu te-a iertat, maestre, MAI BINE LEGENDA SI INVINGATOR LA  JUVENTUS, DECAT PIERZATOR ANONIM LA EMPOLI, TORINO SAU PERUGIA! Gianluigi Buffon te saluta si merge mai departe.

Este adevarat ca in acei ani Parma avea o echipa fantastica, in care straluceau Gianfranco Zola, Hernan Crespo, Dino Baggio sau mai tarziu Juan Sebastian Veron. E de ajuns sa analizam defensiva pentru a realiza ca Gigi nu stralucea singular intr-un club de provincie modest, ci intr-un All Star Team veritabil. Viitoarele cunostinte Cannavaro si Thuram formau un cuplu de fundasi centrali perfect. O vizita in fieful “ducalilor” nu era deloc o perspectiva relaxanta, fapt constatat si de Juventus in cateva randuri. Iar cand defensiva compacta a echipei “gialloblu” era depasita, trebuia invins “Super-Man”, noul supranume dat de suporteri proaspatului idol de la Primavera. Iar Gigi era foarte greu de batut, uneori chiar si din penalty. Vedeta de atunci a celei de-a doua echipe din Milano , brazilianul Ronaldo, poate depune marturie in acest sens. A incercat in toate modurile si din toate pozitiile pana cand a reusit miraculos.

Bucuria nebuna a lui Buffon dupa lovitura de pedeapsa neutralizata este o imagine care a ramas intiparita in memoria mea. Reactia de euforie tinereasca de atunci contrasteaza poate cu imaginea de lider dur si calculat a lui Gigi de astazi. Cu mingea aflata inca in joc, paraseste cadrul portii pentru a sarbatori impreuna cu suporterii ducali. Un crampei de magie si inconstienta intr-o viata dedicata fotbalului. Pentru ca oamenii obisnuiti se bucura de “micile detalii”, EL, Buffon, anihileaza legende pentru a deveni la randul sau LEGENDA! Singurul lucru firesc si uman al lui Gigi este comportamentul sau, realizarile insa…reprezinta o cu totul alta dimensiune. Un adevarat artist se bucura de fiecare atingere a penelului, de fiecare mangaiere a culorii transpusa pe acea panza temporala a vietii. Savoarea operei finale este trudita pas cu pas de fluidul creativ al momentului. Si cum altfel sa continui parcursul ascendent, daca nu gustand lacom din seva dulce a prezentului? Bucuria sincera si nealterata a fost intotdeauna liantul secret, motivatia interioara de a continua la cel mai inalt nivel. Intrebati-l si acum, cel mai drag trofeu al sau e ULTIMUL CASTIGAT!

Calitatile de atunci ale lui Buffon erau specifice unui june extrovertit, elastic si exploziv. Reflexele uluitoare si iesirile furtunoase din poarta au facut deliciul tuturor fanilor Serie A. Parea un boxer ce cauta permanent duelul unu-la-unu cu adversarul, atacand fara retinere orice minge la sacrificiu. Limita astfel teribil unghiurile de finalizare si precipita atacantul la finalizari instinctive, necalculate indeajuns. Deseori pare ca adversarul suteaza slab, in portar. In realitate era tocmai o consecinta a acestei tactici alese de Gigi. Iar daca unui talent atletic desavarsit ii adaugi si ani de experienta si munca asidua…ce altceva poti obtine decat un veritabil NUMBER 1? Este fara dubii singurul PORTAR SPECTACULOS in adevaratul sens al cuvantului, cel care implica strict atributiile postului. Excludem din context elucubratii de tip Higuita, sau exhibitionismul riscant al unui Chilavert sau Rogerio Ceni. Alaturi de Oliver Kahn sau Peter Schmeichel, a construit imaginea portarului erou, a liderului razboinic dintre buturi. Cel care da soliditate si echilibru echipei in momentele grele, un monument de inspiratie. Portarul lider este un element rar in fotbalul de astazi. Si cu siguranta emanatia stelara a acelei generatii va apune o data cu Buffon. Pentru ca doar dupa o interventie imposibila a lui Buffon poti asista la o reactie similara cu cea a nefericitului Chiriaco Sforza. Incredul si neconsolat, priveste in gol. Un moment totul parea limpede si facil, apoi…BUFFON!

Tot din perioada de 6 ani de la Parma provine un episod controversat si tratat extrem de scandalos de presa vremii. 2000 devine primul an in care jucatorii isi puteau alege numarul, altul decat cele traditionale si conventionale. Rebelul din Carrara iese din nou la iveala. Solicita conducerii tricoul cu numarul 00, care pentru el avea semnificatia de “due palle”. Traducerea nu este necesara sper. Cea mai directa abordare este cea a lui Buffon, prin intermediul biografiei sale:

“Povestea cu numarul 88 nu a fost o eroare. Cand ma gandesc imi vine si astazi sa rad. Am cerut conducerii numarul 00, care pentru mine era simbolul barbatiei, curajului. Il consideram si simbolul renasterii dupa accidentarea care m-a tinut departe de Europeanul din Olanda si Belgia. Mi-au spus ca 00 nu se putea si atunci am ales 88, care avea si mai bine…QUATTRO PALLE. Nu as fi ales niciodata numarul asta in alte conditii. Am devenit bursc <<nazistul Buffon>>. S-au revoltat multi impotriva mea, dar mai ales, imi amintesc, un anume Vittorio Pavoncello, responsabilul sportiv al Comunitatii Evreiesti din Roma, care mi-a solicitat scuze oficiale. Sa ma scuz pentru ce? De faptul ca la nazisti  ar insemna Heil Hitler  pentru ca H este a opta litera a alfabetului? Dar cine credeau ei ca stia, ca era interesat, in afara celor care erau cu adevarati nazisti? Serios acum… Acel individ m-a masacrat si societatea m-a obligat sa prezint scuze si sa schimb numarul. Am ales numarul 77 ulterior,  dupa o meticuloasa cautare prin arhivele istoriei, ca nu cumva cifra asta sa insemne ceva jignitor pentru cultivatorii de papaya din Peru! Ei bine, asta chiar regret, am fost slab. Nu trebuia sa cer scuze nimanui, ba din contra, sa ma impun pentru a-mi pastra numarul ales.”

Acest incident, alaturi de cel cu inscriptia considerata ca fiind de iz fascist, “BOIA CHI MOLLA” (ce poate fi tradusa ca “moarte tradatorilor” sau mai adaptat “vai de cel ce sovaie”) au constituit pentru malitiosi o unica pata pe blazonul imaculat de altfel al lui Buffon. La un interviu intr-o perioada grea pentru echipa sa, Gigi a aparut cu acest mesaj scris pe tricoul de joc. Era un indemn de curaj si atitudine pentru el, unul invatat si agreat inca din copilarie. Niciodata intentia nu a fost una extrem de evidenta si descriptiva, ca in cazul lui Di Canio. Poate o doza de ignoranta si atat, desi istoricii italieni asociaza sloganul si cu  Republica Napoletana din 1799 sau “arditii”, care erau trupe speciale de infanterie ale armatei italiene din Primul Razboi Mondial. In concluzie nu neaparat un indemn fascist, insa can-can-ul si obsesia ridicola pentru “political correctness” au exacerbat intreaga poveste. Ati inteles paradoxul? Fanul inflacarat al lui Thomas N’Kono (pe care a si tinut sa il intalneasca la un meci demonstrativ in Africa) si al Nationalei Camerunului acuzat ca este RASIST! Atat de rasist incat primul sau fiu poarta numele portarului african. Asta in timp ce o alta echipa italiana, din Toscana,   faimoasa mai mult pentru opiniile politice ale suporterilor decat pentru rezultatele sportive ale jucatorilor, saluta fiecare gol cu “pumnul strans”, simbolizand “frontul rosu” si afilierea la comunismul militant, agresiv. Clar personaje de genul lui Stalin, Pol Pot, Che Guevara sau Kim Ir Sen sunt simboluri ale “iluminismului”, din pacate soldat cu zeci de milioane de victime. Dar asta nu conteaza, important e can-can-ul! Buffon are umor insa, ignora si trece mai departe.

Inca din al doilea sezon din fieful “ducalilor” (1996 – 1997), Buffon are deja cifre impresionante, cu doar 17 goluri primite in 27 de aparitii ca titular, o medie de invidiat pentru orice portar. Parma termina pe locul 2, in spatele lui Juventus, asta si datorita unei serii fantastice de meciuri fara gol primit, nu mai putin de 7. Aceasta reusita purta cu siguranta si pecetea lui Gigi, deja considerat fenomen si unul dintre cei mai buni portari ai momentului. In intreaga sa aventura in micul oras universitar, Buffon castiga o Cupa a Italiei in 1999, Supercupa in acelasi an si de asemenea Cupa Uefa. Un triumf extraordinar al acelei echipe, cea mai buna din istoria clubului, performante aparent irepetabile momentan. O data cu problemele financiare ale concernului Parmalat insa si arestarea patronului Calisto Tanzi, clubul isi incepe caderea, iar Gigi este pregatit de o noua si cea mai mare provocare din cariera sa.

Ati avut vreodata o nazuinta obsesiva a sublimului, un vis ce nu v-a dat pace constant si v-a urmat permanent in interminabile miraje? Ati sperat ceva atat de mult incat perioada de “mercato ” devine chinuitor de lunga si obositoare? Probabil ca da, sunteti suporteri patimasi, iar in acest caz veti intelege cu siguranta usurarea si eruptia mea violenta de bucurie cand am auzit stirea in vara de gratie a lui 2001. Era acea sesiune in care Zidane si Inzaghi au parasit Juventus, lasand in urma lor multe regrete si indoieli initiale. Insa la conducerea clubului era un Maestru al Negoicierii, un Profesionist al Tacticilor, nimeni altul decat Luciano Moggi. Solutiile sale nu s-au lasat indelung asteptate, si nu numai ca nu au slabit echipa, au fortificat-o vizibil in fiecare compartiment. Sosea furia Nedved de la Lazio, iar de la Parma erau inrolati impecabilul Lilian Thuram si…Gianluigi Buffon! Lucianone nu putea lasa sa-i scape cel mai mare talent al generatiei, un portar deja matur si consacrat, o garantie pentru sezoane de-a randul. La 23 de ani diamantul din Carrara ajungea in sfarsit la Torino intr-o etapa finala a drumului catre slefuire si desavarsire. Pretul de peste 50 de milioane de Euro nu a constituit un impediment pt un Director hotarat si versat, devenind astfel cel mai scump portar din istorie, titlu pe care il pastreaza si astazi. Poate parea o nebunie o asemenea suma pentru un portar, dar istoria ne arata ca nimic nu e nebunesc atunci cand la mijloc este Gianluigi Buffon.

Este anul revenirii inegalabilului Marcello Lippi dupa semiesecurile cu Ancelotti si renasterea elanului devastator specific lui Juventus. Stilul excesiv de boem si artistic al fostului play-maker Zidane este abandonat in favoarea unei abordari directe, agresive, cu atacuri fulgeratoare si percutante. Calitatile noului star, Nedved, reinventat trequartista de flerul lui Lippi, impuneau aceasta metamorfoza. Intepretii in mare erau aceeasi, cu doua aditii de maxim nivel insa, care garantau solidificarea unui sistem defensiv teribil. Ex-parmegianii Thuram si Buffon. Stilul exploziv al lui “Super-Man” gasea intr-o echipa ca a lui Juventus mediul cel mai propice de exprimare. Iata un modul foarte adaptabil din primii 2 ani ai lui Lippi dupa revenire. Echipa este o veritabila fortareata, cu vizibile accente fizice, tactice, punctand totul pe agresivitate, ruperi de ritm, verticalizari si finalizari naucitoare. Cea mai celebra victima a acestui stil a fost chiar Real Madrid, in faimoasa semifinala din 2003.

A fost una dintre echipele simbol ale darzeniei si tenacitatii, ridicate la rang de principiu. Iar aceasta filozofie de fotbal nu putea survola cele mai inalte culmi fara un monstru cu puteri supraomenesti intre buturi. Buffon reprezenta elementul motivational subconstient pentru coechipieri si in acelasi timp era un veritabil punct terminus pentru adversari. Toata Europa stia instinctiv ca e greu sa intorci o echipa italiana daca esti deja in dezavantaj. Imaginati-va una cu linia defensiva de mai sus si Buffon in spatele ei. Pare mai usor de escaldat Himalaya fara echipament de protectie!  Alegerea lui Buffon avea semnificatii si valente clare. Stim unde suntem cei mai buni si l-am ales pe CEL MAI BUN portar pentru a defini puzzle-ul perfect. Daca mai era nevoie de asigurari suplimentare, Gigi era o garantie multimilionara pentru un triumf al vointei si incrancenarii. Iar tanarul rebel din Carrara a raspuns prin evolutii fantastice. Transferul la Juventus este o etapa dura in cariera oricarui fotbalist. Necesita adaptare la stilul sobru, profesionist al clubului, antrenamente dure si obective maxime cat se poate de clare. Nu exista relaxare, autosuficienta sau scuze. Nu sunt tolerate lejeritati in pregatire si nici derapaje in viata personala. Juventus isi gasise omul perfect! Daca este o investitie care intr-adevar “s-a amortizat” in timp…aceea este cu siguranta achizitionarea lui Gianluigi Buffon! Alte vremuri, alti conducatori!

Despre interventiile sale imposibile s-a vorbit infinit, s-au analizat imagini, s-au scris pagini, s-a epuizat epitete. Daca a fost vreodata un portar aproape sinonim cu Infinitul, acela este Buffon. Element decisiv din prima zi atat la Parma cat si la Juventus. Niciun plonjon prea greu, niciun efort precupetit, nicio speranta pierduta la o deviere imprevizibila. Bucuria de a neutraliza bucuria altuia ca filozofie de joc. De cele mai  multe ori insa frustrarii oponentilor ii luau locul admiratia si respectul. Generatii intregi de portari s-au format visand sa fie “noul Buffon“. Pentru ca la capatul multor actiuni pe care scria cu litere mari “GOL”, se interpunea o ambitioasa si sacaitoare constanta, un oponent tiranic definit printr-o singura exclamatie de uluire: BUFFON!

In aceasta faza incipienta din Piemont putem inca observa tendintele rebele ale lui Gigi, punctate de driblinguri riscante in fata atacantilor adversi si tendinta de a incerca sa prinda uneori mingi inselatoare. Dar cand un portar avea increderea si concentrarea supraomeneasca a sa era firesc sa asisti la veritabile demonstratii de forta. Raman insa legendare interventiile multiple la aceeasi faza, zborurile din bara in bara ce rivalizau efectele speciale de la Hollywood si acea senzatie inumana de imbatibilitate degajata. Niciun portar n-a fost perfect, dar EL a atins conceptul suprem cu varful degetelor. Cu aceleasi varf care a facut deseori diferenta intre victorie si infrangere. Fie el si varf de gheata! De multe ori Buffon nu mai primea elogiile meritorii pentru simplu fapt ca interventiile deosebite ale altora devenisera normale pentru el. Standardul crestea treptat pe masura ce a avansat in cariera, iar NUMARUL 1 se adapta, evolua si performa. S-au schimbat reguli, au aparut mingi usoare cu traiectorii perfide, au disparut trofee, s-au inventat altele, au apus staruri si au nascut altele. In toata aceasta eterna metamorfoza a existat un singur PUNCT INAMOVIBIL…BUFFON!

Daca cineva analizeaza critic stilul lui Buffon nu poate decat sa traga o concluzie cat se poate de clara. Are foarte putine defecte! Asa cum am stabilit si in prealabil, a fost la baza un portar instinctiv, foarte agil si rapid in iesirile la intampinare. Asta i-a permis inclusiv sa joace rolul de portar-libero, deseori intervenind salvator cand atacantul pacalea jocul la offside al fundasilor sai. Este impresionanta capacitatea sa de reflex raportata la inaltime. Pana la urma vorbim de un portar masiv, unul impozant in careu si puternic. In pofida unor critici excesive (cu prisosinta in ultimii ani), este un portar experimentat si la jocul aerian, intuitia ajutandu-l deseori sa intervina eficient dupa o centrare. Suporterii si anumiti specialisti au sanctionat dur tendinta sa de a ramane fixat pe linia portii. S-a sugerat ca nu doar greseala lui Evra din optimile Ligii cu Bayern a costat-o scump pe Juventus.  Lipsa de reactie a lui Gigi i-ar fi permis lui Lewandowski sa inscrie nestingherit. Acest comportament al sau trebuie inteles insa ca o consecinta tactica a combaterii efectelor varstei. Nemaiposedand dinamismul si capacitatea de repliere rapida, Buffon agreeaza pozitionarea pe linia buturilor pentru a castiga un tempo in luarea deciziei. Prefera sa puna cat mai mult spatiu intre el si adversar, evitand capcana lobului sau simularile de penalty. In cazul reluarilor din apropiere putem vorbi de cazuri speciale, greu de parat in orice circumstanta. O iesire intr-un careu aglomerat nu iti ofera mereu garantii. Comparatia cu Neuer la jocul de picior este un alt aspect care nu-l avantajeaza pe Gigi, desi chemat in cauza de multe ori, a distribuit util mingiile si a decongestionat jocul de pressing din fata defensivei. Tehnica de picior nu este o caracteristica specifica goalkeeperilor din perioada lui Buffon, una dedicata mai mult sigurantei decat inovatiei ofensive bazata pe posesie. Ce impresioneaza insa enorm este constanta sa, capacitatea de a se reinventa permanent, mai ales dupa accidentari grave cum a fost cea la spate de dupa Mondiale (2010). Are o pozitionare perfecta in toate fazele, ceea ce ii permite sa evite unghiurile imposibile, sa vada balonul, sa isi calculeze miscarea,  coordonarea perfecta cu picioarele. Alege foarte bine cand sa prinda mingea si rareori respinge altfel decat puternic ,in lateral. Cand vine vorba de salturi insa, postura si dinamica sunt PERFECTE. Este de asemenea un veritabil sergent de fier, asezand inspirat zidul si apararea datorita viziunii de top.

“Au fost portari foarte buni in perioada mea, dar Buffon e cel mai bun pentru constanta sa incredibila. Majoritatea au avut ulterior caderi de forma, perioade mai slabe, doar Buffon s-a pastrat la cel mai inalt nivel pentru o perioada de timp atat de lunga”.  (Ronaldinho)

A devenit prin definitie PORTARUL DECISIV, omul interventiilor la limita. Exista vreun iubitor de fotbal al acestei planete care a uitat viteza sa de reactie la lovitura de cap a lui Inzaghi in finala de trista amintire de la Manchester? Sau momentul acela de tensiune ce sugruma efectiv audienta cand Figo isi potrivea mingea la punctul de la 11 metri? Toti am pastrat speranta pentru ca intre buturi era Gigi si fatalitatea putea fi zdrobita oricand. Uita cineva cele peste 30 de penaltyuri aparate in cariera (in timpul regulamentar)? O mana intinsa la Iniesta, un brat lasat din reflex in urma la Roberto Carlos, o minge scoasa de la radacina barii cu Batistuta sau de sub bara cu Zidane? E o calatorie prin labirintul timpului, o saga atemporala. Cu siguranta peste 50 de ani aceste istorisiri ar parea fructul unei fabulatii fantastice colective. Fara argumentul suprem al imaginii cine s-ar lasa convins? Dar sa traiesti toate aceste momente alaturi de IDOL? Pas cu pas, ca martori vii, exuberanti si exaltati de vraja seducatoare a miracolului. Va simtiti mai speciali? Ei bine…SUNTETI! Meritul lui Gigi!

Indiferent de forma traversata de echipa intr-o anumita perioada sau de antrenorul in functie, Buffon isi pastra luciditatea, iar performantele individuale erau la cel mai inalt nivel, indiferent ca vorbim de echipa de club sau Squadra Azzurra. Calitatilor native pentru reflex li s-au adaugat cele de pozitionare, control al careului si comunicare. Maturizarea a fost un proces treptat, dar aproape insesizabil, pentru simplul fapt ca Gigi nu s-a comportat niciodata ca un tanar debutant sau un sportiv incomplet. Greu sa realizezi un salt major dupa un inceput aproape perfect! A castigat Scudetto inca din primul an, in acel savuros final de sezon 2001-2002. Da, vorbim de 5 Mai, 2002! A fost primul dintr-o serie interminabila de 11 trofee similare. Prima degustare a sentimentului de a fi juventin. Senzatia aceea l-a cuprins cu totul si nu l-a parasit niciodata. Gigi este unul dintre cei mai mari juventini convertiti de experienta avuta pe teren. Nu e singurul, dar e cel mai sonor nume. A purtat si va purta etern in inima acea mandrie a apartenentei, sentiment descris perfect de momentul in care intoneaza imnul alaturi de suporteri.

Si ca orice juventin care isi iubeste istoria, la care a participat direct in atatea randuri, sarbatoreste cu sfintenie momentele de glorie, in cel mai pur ULTRAS stil cu putinta, asa cum facea pe vremuri pentru iubita sa Carrarese.

Cariera sa insa nu este definita doar de triumfuri. Adevaratii luptatori sunt caliti in focul vicisitudinii, iar Gigi nu face exceptie. Dupa un sezon fabulos de Champions League in care Juventus spulbera totul pana in finala, ultimul act se decide la loviturile de departajare. Buffon apara eroic 2 penaltyuri lui Seedorf si Kaladze, dar la final nu ridica trofeul. A fost cel mai meritoriu jucator al bianconerilor in acel meci, poate in intreaga competitie alaturi de Nedved, dar la final trebuie sa priveasca trist cum altii sun incoronati castigatori. O nedreptate care il va urmari din pacate toata cariera, alaturi de refuzul repetat de a i se decerna Balonul de Aur. In 2006, dupa inca o prestatie legendara la Campionatul Mondial din Germania si o meritata victorie finala, ii este preferat Cannavaro, coechipierul de la Nationala. In finala acelui Mondial trofeul se decide din nou la loviturile de departajare, unde Buffon nu reuseste sa neutralizeze nicio executie. Aici avem un nou paradox, remarcat chiar de el intr-un interviu:

“In finala cu Milan am aparat doua penaltyuri si am fost trist, astazi nu am aparat niciunul si sunt fericit”.

Ratarea unui alt coechipier, Trezeguet, ii va aduce Trofeul Suprem, acela de Campion Mondial. Si in acelasi timp trofeul care lipseste si va continua sa lipseasca din vitrina unor Baloane de Aur in serie pompate de presa aservita. Alaturi de Pirlo si Cannavaro, el reprezinta vedeta incontestabila a Squadrei Azzura si este din nou un element inspirational atat pe teren cat si in vestiar. Portarul care poate umbri atacanti! Asta inseamna o personalitate imensa. Atat din semifinala cu Germania cat si in finala cu Franta a ramas faimoasa reactia comentatorilor italieni, extaziati de replicile in serie oferite de Gigi canonadei germane: “BUFFON, C’E SEMPRE BUFFON”! Intr-adevar, Buffon a fost mereu acolo cand Italia a avut nevoie de el. Invers nu din pacate!

Probabil cel mai mare  paradox din cariera lui Buffon ia nastere dupa triumful Mondialului. Mascarada “Farsopoli” se pune abil in miscare si Juventus, alaturi de Luciano Moggi, devine tinta predilecta a tuturor acuzelor, absurditatilor si dejectiilor. Lumea fotbalului italian anti-Juventus devine ad-hoc si judecator si calau. Iar replica firava, daca nu inexistenta din partea patronatului, condamna echipa la o nedreapta si abjecta retrogradare. In doar cateva zile, portarul NUMARUL 1 al lumii devine din campion al Italiei  si campion mondial un retrogradat in Serie B! Gianluigi Buffon in Serie B! Eroul Italiei la mondial este redus dintr-o data la statutul de infam, corupt si ilicit . Milioanele de italieni ce i-au scandat numele infrigurati de mirajul victoriei, il condamna acum la esafod dupa o sumara si ridicola justitie a frustrarii. Pozitia sa era una deosebit de dificila. Responsabilitatea nu era a lui, urmarile insa deosebit de grave. ACESTA ESTE MOMENTUL DECISIV!

Niciodata pana atunci nu am realizat un amanunt. Pentru mine Gigi era acelasi pusti teribil de la Parma. Il priveam in continuare ca pe o stea rebela aflata in rapida ascensiune, un caracter al expansiunii, fara a fi atins inca armonia echilibrului total. Un talent imens care ma incanta meci de meci si imi conferea acea liniste aroganta a superioritatii. Era favoritul meu, alesul meu, ambitia mea implinita. Dar niciodata un LIDER! Pentru mine Gigi de la Parma a devenit “legenda bianconera Buffon” in acele zile. Nu numai pentru alegerea sa virtuoasa plina de curaj, ci mai ales datorita maturitatii analizei interioare. Nu a luat in calcul o clipa abandonarea clubului care ii daruise nu doar desavarsirea, ci si marele sau vis, Scudetto. A avut pe masa oferte de la Roma sau Barcelona dupa despartirea de Parma. Tatal sau l-a sfatuit insa: “Mergi la Juventus, acolo castigi campionatul”. A realizat ca este o alegere de viata si pe viata. Dincolo de concepte si provocari exista CERTITUDINEA SIMBOLULUI. Atat personal cat si colectiv. Iar Gigi era un simbol al lui Juventus. Daca Del Piero a ramas, cum sa abandoneze tocmai el, razboinicul cu “palle”? A privit stoic zbaterea dezordonata a multor coechipieri, animati de panica unei noi destinatii.  A ales grupul de lideri, nu pe cel de oportunisti. Nu a asteptat niciodata sa i se ceara sa ramana, pretext grotesc intalnit la altii! Ne putem imagina fara eforturi numarul ofertelor primite de portarul erou al campioanei mondiale. Pus in fata faptului implinit, intrebat ce oferta prefera in raport cu exigentele clubului, Buffon a replicat fara echivoc: “DAR TREBUIE OBLIGATORIU SA PLEC?”

Nu, nu trebuia! Pe Gigi nu il da cedeaza nimeni de bunavoie. Era deja o valoare definita, infinita! Cine sa il instraineze pe Buffon? Asa ca a ramas, singurul lucru firesc pe care l-a considerat posibil. Un caracter mare, dar un om simplu, dintr-o bucata. Gigi continua! Pentru ca acest sentiment vine natural, fara ingradiri sau rugaminti. Si dintr-o data nu mai era nevoie de speranta, VIITORUL ERA GARANTIE!

Juventus a revenit in Serie A dupa numai un sezon, eveniment asteptat de toata lumea. In pofida deficitului de puncte impus in Serie B, portarul de top al piemontezilor iesea mereu in presa cu declaratii echilibrate si studiate: “Nu trebuie sa privim clasamentul acum, nu ne spune nimic la inceput. Clasamentul trebuie sa ne intereseze doar la final, obiectivul e prezentul si victoria pas cu pas”. Cuvintele sale aveau alta greutate acum, erau veritabile discursuri motivationale. Buffon liderul isi asumase noua calitate. Si nimeni nu a pus la indoiala ca dupa Del Piero, era EL CAPITANUL. Pentru ca de un lucru nu trebuie sa va indoiti niciodata: LEGENDA BUFFON e creatia mediului Juventus! Aici a fost permanent 1, nicidecum 00, 88 sau 77!  De aceea cand aud si astazi, “il admir pe Buffon, dar detest Juventus“,  zambesc cu acel aer misterios al celui care pastreaza ironia asupra stupiditatii pentru sine. Oare numai eu vad paradoxul?

Cariera sa aparent interminabila si-a urmat cursul sinuos intr-o ingemanare perfecta cu istoria clubului maturizarii. Si-a adaptat stilul la noile cerinte si realitati fizice, a prelungit mereu contractul cu cea mai senina atitudine posibila si a continuat profesionist sa fie ceea ce a fost intotdeauna: CEL MAI BUN! Dupa accidentarea din 2010 s-au auzit numeroase voci disonante ce invocau scaderea nivelului, utilitatea mai mare a portarilor de rezerva, sincopa mitului Buffon ce bloca injust afirmarea altora. El a raspuns pe teren, calm si imperturbabil. A gasit permanent echilibrul si daruirea pentru un nou sezon de top, un nou asalt catre culmi indraznete. Super-Gigi nu poate exista intr-un mediu lipsit de performanta! Ar insemna o diminuare a propriului nivel, o resemnare vecina cu cel mai decadent compromis. A transmis asta mai ales vestiarului si noilor veniti. Pentru ca stilul Juventus nu este un parfum magic care pluteste la intrarea pe stadion, el este PREDAT, INVATAT SI PUS IN PRACTICA. Cine sa faca asta mai bine decat Buffon? Un nou plonjon socant la un trasor al lui Hamsik, un nou penalty aparat la Totti, acelasi numar de magie fascinant intr-un duel singular cu Insigne, Fekir, Dzeko sau Balotelli. Interpretii se schimba din nou, constanta e aceeasi: BUFFON! MEREU BUFFON! 

Pentru a intelege ce a insemnat cu adevarat Buffon, trebuie parcurs un obositor periplu printre recordurile sale incredibile. Este jucatorul cu cele mai multe Scudetti din istorie, 11 la numar, cel mai titulat jucator din istoria lui Juventus, cu 21 de trofee, fotbalistul bianconero cu cele mai multe prezente in Champions league, 115, cele mai multe minute jucate in Serie A si in general. Este si portarul cu cea mai lunga perioada de imbatibilitate in campionat, 974 de minute si 10 meciuri consecutive fara gol primit. La nivel de Squadra Azzurra detine primatul la prezente, meciuri cu banderola de capitan pe brat si partide intre calificari si fazele finale ale unui Campionat European, nu mai putin de 58. La Campionatul Mondial are cele mai multe prezente in fazele finale, in numar de 5 si este si un meritoriu castigator. A fost ales de 5 ori in primul 11 al echipei anului de catre UEFA , de 3 ori cel mai bun portar si declarat de catre Institutul International de Statistica in Fotbal cel mai bun portar al deceniului trecut. Iar ultimul trofeu de “cel mai bun portar” l-a obinut la varsta de 40 de ani, in pofida opiniei unor specialisti de braserie precum Beckenbauer. Daca mai adaugam si trofeele si premiile castigate ca tanar jucator…obtinem nu un monument, ci UN MUZEU DE ISTORIE AL FOTBALULUI! 

Nu doar palmaresul echipei si trofeele individuale dau dimensiunea exacta a unui mit, ci si relatia sa cu suporterii, modul in care este perceput de cel mai cald sustinator si cel mai mare critic al sau. Buffon a fost nu doar un idol distant, ci o prezenta reala in toate relatiile clubului cu fanii , un punct de sprijin pentru acestia (inclusiv prin activitatile de caritate intreprinse), dar si un reper de conduita si respect. Toti ne amintim de interviul in care Gigi, dupa meciul cu Sassuolo, care a consfintit cea mai remarcabila revenire a unei echipe din Italia, a iesit in public si a tras un semnal de alarma extrem de clar. Colegii erau somati dur sa isi reaminteasca de greutatea tricoului pe care il poarta si de responsabilitatea fata de un asemenea club. Aceasta atitudine i-a adus mereu dragostea fanilor, sentiment impartasit sincer si vizibil  de Buffon . Tot el a calmat spiritele in repetate randuri si a invitat proprii fani sa adopte o conduita diferita, cerebrala, atunci cand fluieraturile si protestele excesive isi faceau aparitia.

Statura sa legendara a capatat valente si mai grandioase o data cu trecerea timpului. Motivul? Respectul aratat adversarului si mai ales mult  trambitatul fair-play. UEFA vorbeste teatral de fair-play, Gianluigi Buffon il preda. A recunoscut intotdeauna superioritatea unui oponent invingator. Indiferent de rivalitate si obiectivul final, a tratat si victoria si infrangerea cu acelasi tact de gentleman. A consolat si a felicitat deopotriva, considerand aspectul uman ca o componenta esentiala in dezvoltarea sportului in general. Putini au egalat carisma sa si au atins acel nivel de echilibru interior. Aroganta unui Ronaldo s-a metamorfozat intotdeauna in consideratie in fata lui Gigi. Pentru ca EL a fost si idol si inspiratie pentru cel putin doua generatii de jucatori. Cel mai important trofeu cucerit de Buffon a fost inima suporterului si a adversarului deopotriva. De cate ori am vazut pe Capitanul Buffon stavilind elanul ofensiv al propriilor colegi, atunci cand scorul depasea limitele necesare? Nu a cautat niciodata umilirea unei alte echipe, cu toate ca juventin fiind, constientizezi ca ceilalti nu ti-ar intoarce niciodata aceasta favoare. Dar eleganta este un concept eminamente piemontez se pare, oricat de “discriminatoriu regional” ar suna. Cea mai frumoasa nuanta in acest subiect insa, este grija si afectiunea aratata de Gigi tinerilor. Indiferent de culoarea tricoului, a gasit intotdeauna timp pentru un sfat, un zambet, o imbratisare si un gand bun. Pentru ca incurajarea idolului te motiveaza inzecit, iar el stie asta.

Cand a fost insa nevoie de o voce ferma, dura, acuzatoare, LIDERUL s-a remarcat din nou. Jenanta mascarada de la Madrid a expus mai elocvent decat orice alt episod limita diplomatiei lui Gigi. A fost un prilej bun de critica pentru pseudo jurnalisti, anti-juventini, moralisti patati ai UEFA si opinionisti de-o schioapa. EL a dat glas insa tuturor frunstrarilor lumii juventine. Fara teama sau retinere, pentru ca adevarul e prea deseori gatuit de maini criminale. A strigat nedreptatea unei decizii cinice care l-a oprit din ultima sa cavalcada catre topul Europei. Poate retorica sa justitiara nu a placut multora, dar le recomand acestor serafimi ai etichetei o inteleapta tacere. Pentru ca in alte circumstante cu mult mai putin grave, favoritii lor sau ei insisi s-au tavalit in mocirla infamiei. Buffon nu a fost niciodata eliminat! Arbitrajul european, fair-play-ul si UEFA s-au eliminat pe sine. Acel cartonas rosu al lacheului cu aliura de troll disponibilizat E PENTRU VOI! Cavalerul Batranei Doamne paraseste arena mai meritoriu si mai demn ca niciodata. Chiar si clovnii au aplaudat!

Printre istoriile memorabile ale carierei lui Buffon este, paradoxal, o eroare de proportii. Toti juventinii o cunosc. E cea din meciul decisiv pt Scudetto, in compania lui Lecce. Orice punct pierdut atunci in batalia cu Milan, putea afecta negativ atingerea obiectivului nesperat. O preluare prea larga la o minge fara miza, o deposedare si in stupoarea generala…Lecce egaleaza. Alaturi de cea din meciul cu Atalanta de la inceputul aventurii sale in Piemont, aceasta este cea mai mare gafa a carierei. Se ridica demn, vizibil afectat, gata sa accepte oprobriul public. Stadionul este inmarmurit, intr-o tacere a agoniei invecinate cu respectul. Buffon este o statuie solitara, contempland grav momentul apasator. Si atunci evenimentul are loc. Del Piero, aflat in joc in acel meci, parcurge intreaga lungime a terenului, se apropie de Gigi si printr-un singur gest fratern, izbavitor, ii reda acea incredere vitala izvorata dintr-un “high-five” si un zambet cald. Pentru ca uneori si zeii mai gresesc. Si a fost nevoie de ZEUL DEL PIERO pentru a-l putea izbavi pe ZEUL BUFFON! Doi oameni imensi, acelasi caracter. Erorile grave ale lui Buffon in peste 20 de ani de cariera le poti numara pe degetele unei maini, cine ii poate reprosa ceva?

Imi amintesc si emotionantul moment al retragerii lui Del Piero. Stadionul in picioare, ovationand SIMBOLUL, intr-un moment greu de egalat. Gigi, parca stingher, asezat timid pe un scaun, privea solemn desfasurarea. Nu a dorit sa atraga in niciun fel atentia asupra sa, doar o camera indiscreta oferind acel instantaneu revelator. Intr-o expunere a  modestiei si prieteniei, a privit din coltul sau intim ceremonialul spontan. Doar el stie ce a simtit in acele clipe de emotie pura, rezervata. Stadionul era al lui Alex. Ei bine, Gigi… ACUM VA FI AL TAU!

M-am nascut juventin cu Del Piero, am trait emotia incredibila a elegantei cu Pirlo si m-am maturizat si redefinit cu Buffon. Sunt cele 3 repere sportive si umane ale pasiunii mele. Astazi “fotbalul meu” se retrage. Astazi am realizat ca sunt mai batran cu 17 ani! Gigi mi-o aminteste in cel mai dur mod cu putinta. Regretele nu se vor exprima niciodata elocvent in cuvinte. Regretele vor sta mereu la radacina barii sau in vinclul portii unde numai TU ajungeai. Lacrimile, Gigi, nu ni le vei cere niciodata, pentru ca tu “nu plangi pentru lucruri ce au legatura cu fotbalul”. Sunt lucruri mult mai importante in viata, stim. Si chiar daca ochii tai patrunzatori si darji au adus totusi ofranda emotiei pur italiene, eu te voi asculta. Fara lacrimi! Dar o nostalgie zdrobitoare si o senzatie amara de vid nefiresc nu imi pot stapani . Asta pentru ca nu va exista “noul Buffon” si stim asta. Pentru ca nimeni nu va mai fi atat de longeviv si dominant. Pentru ca in ceasul intunecat ai facut o alegere de caracter pe care altii, probabil, nu vor trebui sa o faca niciodata. Pentru ca ai parcurs cu stil aceasta avalansa de paradoxuri numita viata, iar eu ti-am fost alaturi, macar pe dreptunghiul verde. Pentru ca o poza de grup fara Buffon la Juventus e mult mai socanta acum decat a fost vreodata la Parma la debut. Pentru ca siguranta pe care o confera prezenta ta intre buturi nu mi-o va mai transmite nimeni niciodata! Si pentru ca acel vestiar va fi cu mult mai trist fara acordul patern al vocii tale sobre.

La final ramane doar o rugaminte, Gigi: SA NU LIPSESTI PREA MULT! Casa ta e la Torino, iar un conducator plin de clasa si carisma e exact ce defineste acest club. E NEVOIE DE TINE!

“Am 7 Scudetti la rand, dar si 11 in cariera. Da, 11, nu mi-e rusine sa spun asta! FIGC,spune ca sunt doar 9. Eu nu discut arbitrii, judecatori sau legi, dar nimeni nu ma poate opri sa le simt pe toate ca fiind ale mele. Am ales in 2006 sa ramanem impreuna pentru a onora un tricou, un club, o tifoserie intreaga. Am pierdut totul pentru a castiga lucruri ce nu pot fi masurate sau negociate in bani: respectul si afectiunea! Sunt valori de baza intr-un grup, intr-o echipa, pentru ca fara ele nu ar exista victorii, recorduri, trofee. “

GRAZIE, GIGI!

P.S. Stiu ca sunt multi dintre voi care se vor intrista pe buna dreptate daca nu se va retrage de la acest club. Un singur lucru am sa va rog sa nu uitati: EL A RAMAS CAND TREBUIA!