ADN BIANCONERO Articole

I se spune “Lucky Luciano”! (prima parte)

ELEZIONI:LUCIANO MOGGI SARA' CANDIDATO ALLA CAMERA

Vara lui 1996. Sezonul de mercato in Italia era in curs de desfasurare. Doi agenti isi insotesc jucatorul in sediul lui Internazionale Milano. Protejatul lor are o oportunitate demna de luat in seama, parafarea unui contract cu Inter pe 4 ani. Optimismul depaseste cotele obisnuite si totul decurge asa cum era stabilit. Lipseau doar semnaturile. O pura formalitate pentru a incheia o intelegere profitabila de ambele parti. Exact in acel moment se petrece neprevazutul si telefonul unuia dintre agenti suna. Acesta priveste mirat numele ce apare pe ecran. Raspunde usor nedumerit cu mina omului ce nu desluseste motivul apelului. La capatul celalalt se aude o voce inconfundabila ce abordeaza sec subiectul:

“-  Ciao, Andrea! Nu stiai ca pe Paolo il transferam noi? ”

Fara explicatii, fara timpi morti, fara negocieri sau dubii. Andrea D’Amico se consulta din priviri cu Claudio Pasqualin, colegul sau si decisera pe loc. S-au scuzat motivand ca au nevoie de o pauza, au iesit furtunos din sediul lui Inter si au mers impreuna cu jucatorul la o alta intalnire. Cea cu misteriosul personaj care sunase mai devreme. Rezultatul? Paolo Montero semna cu Juventus. Luciano Moggi lovea din nou! Stia unde sunt agentii si jucatorii tot timpul pentru ca era meseria lui sa stie!

Aceasta era ipostaza tipica pentru “Lucianone”. Omul care realiza miscarile cele mai indraznete in momentele cele mai imprevizibile utilizand mijloacele cele mai neconventionale. Povestea unei intregi cariere de exceptie rezumata intr-o singura fraza. O astfel de pozitie de forta nu se obtine insa imediat, ci necesita ani de experienta, studiu al fenomenului si multe, foarte multe cunostinte. Iar Moggi a inceput asemeni oricarui profesionist de succes, de foarte jos, din iarba parjolita a dreptunghiului verde.

Putina lume stie, dar in trecutul sau a existat si o cariera de jucator. Pasiunea pentru fotbal era cat se poate de arzatoare si dorinta de a urma aceasta chemare mistuia inima tanarului Luciano. Din pacate nu intotdeauna talentul ajuta aspiratiile unui tanar:

“In cap aveam numai fotbalul. Trebuia sa inteleg daca exista un viitor pentru mine alergand dupa minge. Nu mi-a trebuit mai mult de o luna pentru a realiza ca nu puteam conta prea mult pe picioarele mele. Jucam rau, nu as fi reusit niciodata sa depasesc nivelul de amator. Eram mare si solid. Loveam pe toata lumea in jur si inca cum! ”

moggi soride

A jucat doar la nivel de semiprofesionisti in diverse ligi inferioare la sfarsitul anilor ’50. Ultima experienta a fost la Akragas, echipa micului oras Agrigento, aflata in Liga a 4-a italiana. Fotbalul atunci era atat de romantic incat nu exista nici conceptul de marcaj in zona. Ca sa nu mai vorbim de apa la vestiare sau un gazon ce ar justifica acest nume. Se juca direct pe pamant aproape si loviturile dureau ingrozitor, lasand urme adanci. Decizia de a parasi cariera de fotbalist amator nu a fost una grea pentru el. Colegii sai de echipa aveau mari probleme financiare, salariul era infim si tanarul Luciano avea planuri de a intemeia o familie alaturi de logodnica sa, Giovanna. Monticiano insemna acasa si Moggi a fost permanent fidel taramurilor toscane natale. A spus adio orasului Agrigento si carierei de fotbalist, dar niciodata FOTBALULUI! Trebuia sa gaseasca o posibilitate de a ramane in preajma fenomenului. Ceva care sa ii ofere si satisfactii personale si realizari financiare, o meserie in care sa transpui toata pasiunea pentru fotbal.

Cum Luciano Moggi a fost inainte de toate un om pragmatic si realist, a cautat o slujba stabila care sa ii confere echilibrul necesar atat in familie cat si in urmarirea propriului vis. S-a prezentat la un examen al Cailor Ferate Italiene pentru a ocupa postul de Sef de Gestiune (nu sef de statie sau “paletta” cum il denigreaza dusmanii) si dintre cei 10000 de candidati a fost printre putinii angajati. S-a declarat mereu mandru de aceasta perioada decisiva din viata sa si a considerat-o momentul hotarator pentru viitoarea cariera. Asta pentru ca in calitatea de angajat al cailor ferate putea calatori in voie si gratuit oriunde in tara. Si de aici pana la ideea marcanta a fost doar un pas.

Cu ani in urma Moggi a dat o proba de joc si pentru Juventus. Era convins ca nu o sa fie nici macar luat in seama, dar tenacele toscan miza pe orice cunostinta ce se putea dovedi utila pe viitor. Nu il interesa decat sa vorbeasca 5-10 minute cu Pier Giorgio Armero, sef al departamentului de scouting atunci. Dorea sa ii prezinte acestuia viziunea sa despre fotbal, sa il convinga de implicarea sa totala in orice proiect din acest domeniu, sa incante interlocutorul cu dotele sale oratorice native. Si a reusit! Evident, nu ca fotbalist. Asa cum ii place lui sa spuna “ ero proprio un pirla”!

Moggi maglia Juve

I-a telefonat lui Amerio (inlocuit apoi de Italo Allodi vernit de la Inter) si a devenit scouter al lui Juventus. A strabatut Italia in lung si in lat, a vizionat sute de partide din toate diviziile, si-a creat o adevarata retea de contacte, observatori si informatori. Avea dosare la zi despre jucatorii consacrati, primea permanent indicii cu privire la tinerele talente si analiza cu flerul personal jucatorii subevaluati din diviziile inferioare. Nu intamplator Moggi a inventat ulterior jucatori de cel mai inalt nivel aparent din nimic. Mergea personal sa vada fotbalistul atunci cand interesul era real si opiniile sale erau printre cele mai appreciate in sediul lui Juventus. Aceasta era “mafia lui Moggi”! Asa ajungea inaintea tuturor la numele care contau! Prin munca asidua, tenacitate debordanta si energia generata de pasiune. Alaturi de o sotie mai mult decat intelegatoare cu desele “escapade fotbalistice” ale sotului, toate acestea au contribuit la desavarsirea “legendei inegalabilului Direttore”.

In cei 16 ani ca scouter a descoperit nume ce nu necesita niciun fel de prezentare. Si are povesti incredibil de savuroase despre fiecare dintre ei. In 1966 a mers la un meci tip trial organizat la Forli. Nimic special, doar o partida de test pentru a analiza posibile talente la fata locului. Imediat a remarcat un tanar de 17 ani care facea furori pe banda stanga. Depasea adversarii lejer, genera panica in flancul sau, marca si recupera baloane cu aceeasi usurinta. Era elegant, tehnic, inteligent si avea un travaliu de inchizator. A privit ingrijorat in tribuna si a observat ca e intesata de scouteri ai celorlalte echipe. Imediat stilul neconventional al lui Moggi intra in actiune si isi cheama un colaborator. Indicatia era clara: pustiul de 17 ani trebuia scos de pe teren cu orice pret! Pericolul  de a fi observat si de ceilalti era iminent. Jucatorul era un fuoriclasse inca de la o varsta frageda si trebuia sa ajunga la Juventus si nu in alta parte.

Mijlocasul de banda a turbat atunci cand i s-a indicat schimbarea. Era o bestie! Isi iesise complet din minti! Lovea totul in jurul sau, refuza sa intre la vestiare, voia sa joace, sa demonstreze ceea ce poate. Cu greu a fost calmat in interior si i s-a explicat de ce fusese inlocuit. Nu era foarte credul si ramasese suparat in coltul sau. Moggi insa i-a transformat furia in extaz si viitorul era unul roz, la fel de roz ca nuanta originala a tricourilor piemonteze. Cine era fotbalistul? “Baronul” Franco Causio, legenda bianconera cu 447 de prezente si 72 de goluri marcate in toate competitiile in cei 10 ani de Juventus. Apoi a urmat Rossi! Nu, nu Sebastiano Rossi, nu orice Rossi, ci PAOLO ROSSI! Da, da, acel Balon de Aur al Campionatului Mondial din Spania’82. Moggi a mers sa il studieze la minuscula Cattolica Virtus di Firenze. I s-a parut un rasfatat al golului, un fenomen in fata portii. L-a recomandat la Juventus si clubul l-a primit cu bratele deschise. Decizie foarte inteleapta asa cum s-a dovedit. A urmat Claudio Gentile, adus din Serie B de la Varese, unde evoluase ca titular intr-un campionat disputat ca protagonist. Nu exista balon pentru care sa nu lupte sau adversar prea mare pentru el. Maradona i-a simtit furia in 1982 si a fost redus la tacere de teribilul Italian nascut in Tripoli. Unsprezece ani si pentru Gentile la Juventus, 415 meciuri si 10 goluri. Moggi a negociat si transferul si l-a adus personal la Torino. Baiatul umil ce crescuse pe strazile prafuite din Libia a dormit tot drumul si o data trezit in fata sediului bianconero a realizat magnitudinea viitorului sau. A ramas fara cuvinte. De la Tripoli la Torino, ce evolutie!

Moggi Roma

Urmatorul a fost Sergio Brio, leccez care evolua pentru echipa orasului sau natal si era observat de multa vreme de mai marii din Nord. Conducatorii clubului sau erau intelesi cu AC Milan in privinta transferului si au pornit cu automobilul catre Milano. A fost de ajuns un telefon al lui Moggi si inexplicabil soferul “a gresit” destinatia ajungand la Torino. Sergio Brio inepuse calatoria ca “rossonero” si o sfarsise ca “bianconero”. Recunoasteti metoda? Acestea sunt secretele de mercato pe care doar oameni ca Moggi le pot cunoaste. Brio a totalizat in doua aventuri pentru Juventus 378 de meciuri si 24 de goluri marcate. Deloc rau pentru un “stopper”. Ultima lovitura de geniu care ii este atribuita insa, Moggi nu o recunoaste.

“Mi se intampla des sa citesc faptul ca Scirea a fost descoperirea mea. Nu e adevarat. Cei valorosi se descopera singuri! Cand Gaetano a ajuns la Juventus in 1974 era un jucator deja complet. Era autorul unui campionat excelent in Serie A cu Atalanta si unul in B. Da, sigur, am mers si eu sa il vad si am formulat analize extrem de pozitive, dar talentul era clar, juca mereu cu capul sus si avea o viziune tactica extraordinara. Erau unii care aveau dubii daca ar fi trebuit sa evolueze in aparare din pricina fizicului sau deloc impunator si elegantei care il recomandau pentru alte pozitii. Dar un jucator de o asemenea clasa putea evolua oriunde in teren. Ramane o durere imensa pierderea sa.”

Nu ni-l imaginam niciodata pe Luciano Moggi ca fiind un om modest, dar Gaetano Scirea a fost recomandat tot de el. Usor de descifrat valoarea sa? Poate! Dar Moggi l-a adus la Juventus! Cei enumerati nu au fost singurele valori scoase la lumina de ochiul expert al lui Moggi, reprezinta insa incununarea carierei sale de scouter pentru club si il recomanda pentru ulterioara cariera intr-un post cu si mai multa responsabilitate.

Este momentul cand Luciano Moggi e acuzat indirect de Boniperti, imensul presedinte al lui Juventus de atunci, ca ar lucra si in interesul altor cluburi in realizarea de transferuri. Disputa devine atat de tensionata incat lui Moggi ii este interzis pana si accesul in sediul lui Juventus. Este obligat sa isi gaseasca o alta echipa si Roma profita de oportunitate si ii ofera un post de conducere. In acest moment Moggi decisese demult sa renunte la postul din cadrul Cailor Ferate Italiene si sa se concentreze doar pe fotbal, care ii oferea cele mai mari satisfactii. La Roma are rolul de consultant de mercato si reuseste o lovitura de geniu, deturnandu-l pe Roberto Pruzzo (atacant de mare atractie atunci) in ultima clipa dinspre Torino inspre Roma. Pruzzo este si acum una dintre legendele Romei cu 106 goluri marcate pentru squadra giallorossa in Serie A. Aici ii creste cota in calitate de expert pe piata transferurilor si face pasul final catre postul de Director General. Nu la Roma insa, de unde este indepartat in 1979 de noul presedinte Dino Viola. Motivul? Dupa un meci intre Roma si Ascoli castigat de capitolini cu 1-0, presedintele echipei adverse acuza o intrevedere intre Moggi si arbitrul partidei care ar fi viciat intentionat rezultatul. Nu exista niciun fel de dovezi clare, dar Viola alege sa nu se expuna mediatic si il concediaza pe Lucianone. Iar daca nu a fost Roma a fost Lazio! La rivala si concitadina Romei va ocupa Moggi pentru prima data rolul de director general, intr-o perioada foarte grea pentru club, care fusese retrogradat in Serie B ca urmare a scandalului “calcio scommesse” din anii’80. Rateaza promovarea in anul urmator si alege sa se orienteze catre orizonturi mai senine, ajungand astfel la AC Torino, unde lucreaza timp de 5 ani. Consacrarea insa o cunoaste abia la Napoli, unde ajunge in 1987, imediat dupa primul Scudetto al epocii Maradona, cu Ferlaino presedinte. Aici se desavarseste in arta meseriei si isi creeaza inclusiv relatii la nivel international. Gestioneaza o dificila relatie cu Maradona devenit idol la Napoli si promoveaza fotbalisti precum Careca, Giovani Francini, Ciro Ferrara sau Gianfranco Zola. Pe ultimul il transfera dupa un scouting ca in zilele bune, la un meci de Divizia C al lui Sassari Torres. Nimeni in afara lui Moggi nu a vazut in Gianfranco Zola jucatorul de mare talent care era. Palmaresul lui Luciano Moggi in aceasta perioada este de invidiat. Castiga Cupa Uefa in 1989 si un nou Scudetto in Italia in 1990, urmat de Super Cupa Italiei in acelasi an. Totul era perfect pentru Moggi la Napoli si relatiile cu echipa erau dintre cele mai bune. Echipa la Napoli insa era reprezentata de un singur element, Diego Armando Maradona! Un episod a tensionat enorm relatiile dintre ei si a schimbat starea de spirit. Se intampla cu 2 zile inaintea partidei decisive pe care Napoli urma sa o dispute in compania lui Spartak Moscova in Cupa Campionilor. In tur pe San Paolo scorul a fost egal, 0-0. Totul se decidea in Rusia. Inainte de plecarea cu avionul Moggi a chemat echipa intr-un scurt cantonament de pregatire. S-au prezentat toti mai putin Maradona. Nu era prima data cand argentinianul nu respecta regulile, dar de aceasta data Moggi nu a mai tolerat acest comportament. A mers personal acasa la vedeta sud-americana si s-a trezit in fara usii inchise a dormitorului acestuia. Diego nu avea de gand sa primeasca pe nimeni. Calm si hotarat, l-a contactat pe agentul sau, Guillermo Coppola, indicandu-i faptul ca Maradona nu va juca in partida retur, ci va ramane in tribuna. Argentinianul obisnuia sa vina in ultima secunda cu avionul privat, asteptand sa fie gratiat permanent numai datorita talentului sau urias.

Luciano Moggi Diego Maradona

Conflictul a ajuns si la urechile presedintelui Ferlaino, iar Maradona a ramas pe banca la meciul de la Moscova, unde a intrat pe final totusi, fara sa realizeze ceva pozitiv. Napoli a fost eliminata la penaltyuri si asa a luat sfarsit aventura ei europeana. Intelegand situatia fara iesire, Luciano Moggi a decis unilateral sa demisioneze din functia de director al lui Napoli. Cu Maradona nu se mai putea discuta deja, iar a-l vinde pe acesta ar fi reprezentat o revolta publica in Napoli, o condamnare la infamie. A ales variant cea mai pasnica si a parasit echipa. Avea deja certitudinile sale si in ceea ce il privea pe argentinian.

“Am demisionat si pentru ca imi era teama ca i se va intampla ceva pe teren. Ceea ce s-a si confirmat cateva luni dupa: a fost gasit pozitiv la un control antidoping la sfarsitul meciului Napoli – Bari din 17 Martie 1991. Era inevitabil…au fost gasite urme de cocaina.”

Concluziile le-a tras singur “Dieguito” ani dupa, cand s-au intalnit la Dubai: “Direttore, daca v-as fi ascultat la Napoli imi terminam cariera cu totul altfel”. Tardiva reflectie, dar asta a fost Maradona!

Lucianone a lasat deziluziile napoletane in urma si a facut un ultim popas pregatitor inainte de marea performanta: revine la AC Torino. Aici reia munca de la inceputul anilor’80 si construieste o echipa interesanta in jurul vedetei Gianluigi Lentini. Termina pe locul 3 in sezonul 1991-1992, in spatele lui Milan si Juventus, castiga Cupa Italiei in 1993 si se bucura de un parcurs foarte bun in Cupa Uefa unde pierd doar in fata marelui Ajax. Se desparte de Torino la sfarsitul sezonului 1993 si are un foarte scurt intermezzo roman alaturi de Franco Sensi, dar nu este o aventura de luat in seama. In 1994 e momentul marii inspiratii. Si nu doar de partea lui Moggi, ci de ambele parti.

Juventus nu mai castiga nimic de ani buni si nu mai putea trai din Gloria trecutului si numele lui Platini sau Boniek. Gianni Agnelli a ales sa faca schimbari majore in societate si noul Administrator Delegat al echipei a fost numit Antonio Giraudo. Din echipa aleasa de Giraudo si Agnelli pentru a duce Juventus inapoi pe culmile gloriei nu putea sa lipseasca acel viclean observator si cunoscator al realitatilor fotbalului Italian, acel fin descoperitor de talente, acel negociator experimentat, acel plus de pragmatism si siretenie. Luciano Moggi ajunge in curtea lui Juventus si portile i se deschid pentru marea performanta. Avem finalmente intalnirea dintre doi titani ce nu putea sa nu provoace o explozie asurzitoare…

                                                    (VA URMA)

  • mirc3a

    Incantator, captivant si pentru mine o adevarata placere sa mai aflu detalii din trecutul lui Juve, detalii pe care nu le stiam. Singurul loc unde ni se reamnisteste de Moggi e FC Porto. Scot astia vedete pe banda rulanta, aparent de nicaieri si din nimic

    • Flavius

      Acolo e si campionatul slab de par aia zmeii-zmeilor. Sumele pe care ii vand insa sunt fantastice. Pentru ca sa fim seriosi, alde Hulk si Mangala nu fac peste 20 milioane nici in visele lor. Si totusi au fost vanduti ambii cu peste 40! Dar prost e ala care da, vorba aia. Moggi insa a scos jucatori care si-au si meritat banii. Vezi Zidane, Vieri, Inzaghi. Apoi a cumparat fotbalisti care au stat cate 8-9 ani al echipa. Gigi Buffon e si acum. Moggi e inegalabil!

  • nicolleo

    Excelent articol