Stiri DOC

Traditie, devotament si prietenie

 

Prima etapa a sezonului 2017-2018 a reprezentat, din nou, un prilej pentru suporterii juventini din Romania sa se intalneasca.

Astfel, pentru al 5-lea an consecutiv, membri ai Juventus Club DOC Gemina si reprezentanti ai comunitatii Juventus Torino Grupul Romania, si-au dat intalnire pentru a viziona prima etapa din Serie A dar si pentru a sarbatori continuitatea si dorinta de dezvoltare a comunitatii bianconero din Romania.

Au fost momente pline de entuziasm, de bucurie autentica dar a fost si loc pentru surprize. Cea mai mare dintre acestea a fost participarea celei mai importante parti a contingentului torinez si l-am numit aici pe Presedintele de onoare al JC Doc GeminaLaurentiu Cornea, care alaturi de baietii sai – bravi sustinatori ai echipei inca de mici, au fost prezenti pentru prima data la intalnirea noastra anuala.

Pentru cei care nu-l cunosc pe Laurentiu el este punctul fix al oricarei deplasari la Torino, fiind mereu dispus sa-si sacrifice putinul timp personal pentru a ajuta cu informatii si tot ceea ce este necesar pentru a avea o experienta cat mai placuta pe deja numitul Allianz Stadium. De asemenea, Laurentiu este omul de legatura cu Juventus, el participand la intalnirile anuale la care sunt invitate toate docurile din lume, intalnire unde Gemina este constant reprezentata. Ar mai fi foarte multe de spus despre un om cu adevarat deosebit, ultra pasionat si foarte inimos, insa va lasam sa il descoperiti la urmatoarea deplasare la Torino.

 

 

Iata ca si dupa cel de-al cincilea an de existenta, Juventus Club Doc Gemina – singurul fanclub OFICIAL din Romania, isi pastreaza trendul ascendent, adunand in continuare din ce in ce mai multi membri dornici sa faca parte din inimoasa familie bianconero.

Sezonul ce tocmai a debutat ne-a adus o premiera in ceea ce priveste numarul de membri inscrisi pana la 1 august 2017. Nu mai putin de 121 de persoane – record absolut – s-au inscris pana acum, depasind cu aproximativ 10% numarul total al membrilor inscrisi in sezonul trecut. Pentru noi, toate aceste lucruri coroborate cu dorinta din ce in ce mai aprinsa a noilor membri de a se implica activ in dezvoltarea acestei comunitati, reprezinta realmente motive de mandrie si confirmarea faptului ca in momentul in care pui suflet in ceea ce faci rezultatele incep sa se vada.

 

In afara de cele 4 “centre” mari reliefate in tabelul de mai sus, cel putin doi membri Gemina avem si in Targu-Mures, Brasov, Galati, Cluj-Napoca, Cernavoda, Londra, Sibiu, Constanta sau Baia Mare.

De asemenea, sunt reprezentate printr-un membru si Drobeta Turnu Severin, Mioveni, Bascov, Zarnesti, Valcea, Ramnicu-Sarat, Buzau, Iasi, Husi, Navodari, Tarnaveni, Ploiesti, Pitesti, Covasna, Geroc, Zalau, Buftea, Sadova, Mischi, Alexandria, Campina, Giurgiu sau Cornetu.

Le multumim tuturor celor care au ales sa fie alaturi de noi si anul acesta, punand umarul la cresterea familiei juventine din Romania si sprijinind UNICUL fanclub (Doc) din Romania – un motiv de mandrie adevarata pentru toti iubitorii acestui club minunat care se numeste JUVENTUS TORINO.

 

Sunt multe lucrurile pe care dorim sa le imbunatatim, multe initiative pe care le avem in plan pentru perioada urmatoare insa nimic nu se poate realiza fara implicarea activa si sprijinul celor ce pot si isi doresc sa ajute aceasta comunitate. Incercam sa fim cat mai profesionisti de la an la an si sa tinem pasul cu dezvoltarea clubului torinez. Totusi, trebuie punctat ca toate eforturile echipei de “conducere” se fac in mod VOLUNTAR si doar din pasiunea pe care o avem pentru Juventus Torino.

Facem pe aceasta cale un apel catre persoanele care considera ca ne pot ajuta (si au timpul necesar pentru a pune in practica ce sustin), fie ca este vorba de partea grafica, organizarea de evenimente, marketing sau crearea de continut pentru site-ul nostru, sau pur si simplu vor sa ne transmita ideile lor constructive sa ne contacteze pe adresa de email contact@juventus-torino.ro sau pe pagina de facebook.

 

Cei care doresc sa se inscrie in Gemina pentru sezonul in curs, o pot face in continuare pana pe data de 25.01.2018!

 

Mai multe detalii despre beneficiile membrului DOC si modalitatea de inscriere gasiti aici:

JUVENTUS ESTI TU! Inscriere Juventus Club Doc Gemina: sustine-ti echipa, implineste-ti visele!

 

ATENTIE!!! 

Taxa de inscriere in Juventus Club Gemina incepand cu 1.08.2017 si pana la finalul inscrierilor este:  185 de lei (135 lei taxa + 11 euro comisionul de transfer per tranzactie perceput de banca pentru transferul international. Ea se plateste individual pentru fiecare plata noua/activare a noului membru)

Reamintim ca taxa se poate plati in lei, euro sau in contul de Pay Pal al asociatiei.*

*Pentru plata in euro cuantumul taxei este de 41 de euro. Pentru plata in contul de Pay Pal se va lua in considerare comisionul de retragere in contul asociatiei (2 euro per tranzactie) asadar taxa va fi in valoare de 43 de euro.

Orice nelamurire aveti in legatura cu inscrierea in Doc Gemina va rugam sa o adresati in scris pe pagina noastra de facebook: https://www.facebook.com/Juventus.Torino.Gruppo.Romania/ sau pe email la adresa doc@juventus-torino.ro

 

FORZA JUVE! FINO ALLA FINE!