Am admirat mereu magia lui Del Piero , executiile de clasa ale unui Platini sau Sivori , finalizarile necrutatoare ale unui Ravanelli sau Trezeguet. De fiecare data am ramas in minte cu aceste momente de triumf , de inspiratie pura si sclipire. In fiecare an ne amintim de goluri , de driblinguri , de tot ceea ce face fotbalul special , de tot ce i-a conferit atata timp aura legendara si titulatura de cel mai iubit sport in lume. Premiile se dau in functie de goluri , trofee , realizari spectaculoase si pase de gol. In tot acest timp insa uitam de un alt element fundamental al jocului de fotbal , de acea latura uneori invizibila a acestui sport. OMUL CARE MUNCESTE! Recuperatorul , cel care inchide trasele de gol altora , cel care anihileaza adversari de geniu printr-un efort supraomenesc si din pacate cel care la final primeste cele mai putine credite si multumiri . Fotbalul italian nu ar fi fost niciodata atat de laureat in competitii fara acesti luptatori prin excelenta , acesti „indoctrinati ai tacticii” , acesti „caini de paza” ai buturilor . EI nu precupetesc niciun efort , riscul unei accidentari grave face parte din rutina zilnica , infig crampoanele in gazon cu furie spartana si incordeaza muschii pana la limita rezistentei umane. NU exista ezitare , mila sau moment de relaxare! Doar lupta in defensiva , la mijlocul terenului , oriunde este nevoie. Si toate astea pentru ca artistii sa deseneze in liniste , cu calm , stiindu-se protejati , sprijiniti permanent de acesti infanteristi de fier. EI repara greselile celui care creaza , ei se aleg cu truda , iar gloria ramane pentru ceilalti. Isi asuma responsabilitatea unei infrangeri primii si tot ei pun echipa pe primul loc , sacrificand totul pentru rezultat. Sunt nume mari care au jucat in pozitia de mijlocas inchizator cu succes la Juventus , nume mari care au adus glorie Nationalei Italiei , dar putini au fost atat de fideli si din pacate subevaluati precum…ALESSIO TACCHINARDI!
Un excelent fotbalist de travaliu care a inceput cariera profesionista la Atalanta Bergamo in 1992 (dupa experienta la tineretul aceleiasi echipe) , Alessio Tacchinardi a imbinat mereu inteligenta tactica italiana cu duelul fizic si tackingul aproape britanic. S-a remarcat intr-o echipa foarte interesanta a bergamascilor , unde avea coechipieri fotbalisti importanti in Italia , nume precum Mauricio Ganz , Domenico Morfeo , Roberto Rambaudi sau viitorul gladiator bianconero , inepuizabilul Paolo Montero. Ochiul de specialist al lui Luciano Moggi , proaspat numit atunci director la Juventus , a vazut in tanara speranta un fotbalist care se potrivea perfect pe ADN-ul juventin , cu atitudine de invingator si toleranta mare la efort. A fost transferat imediat dupa sezonul reusit la Atalanta in 1993-1994 , unde s-a remarcat decisiv in echipa in pofida locului 17 de la final , loc care consfintea retrogradarea bergamascilor in Serie B.
Timp de 13 ani a fost fidel culorilor bianconere si nu a ramas dator niciodata echipei. Desi nu un titular incontestabil , Alessio a oferit permanent o evolutie constanta , sigura si consistenta. A facut parte dintr-o linie mediana de vis la mijlocul anilor ’90 , alaturi de Deschamps , Di Livio , Antonio Conte , Paolo Sousa sau Vladimir Jugovic. A fost acea linie care a castigat ultima Liga a Campionilor pentru clubul nostru si el a contribuit din plin! De-a lungul sezoanelor a avut multi coechipieri noi cu care a conlucrat excelent , insa este unanim acceptata ideea ca parteneriatul cu Edgar Davids a fost punctul maxim de exprimare al carierei sale , punct in care a imbunatatit foarte mult si jocul de pase , verticalizand deseori. Adversarii construiau foarte greu si erau permanent pusi sub presiune , intimidati printr-un pressing agresiv , inca din propria jumatate uneori. Se stia faptul ca Tacchinardi nu era omul jumatatilor de masura. Nimeni nu si-l dorea ca adversar si era binecunoscut ca o stanca umana , un inchizator de fier care nu ceda niciun centimetru de teren fara lupta. Daca era un adversar de anihilat , Tacchinardi era primul om la care Marcelo Lippi se gandea pentru aceasta atributie in teren. A evoluat la nevoie si in postura de fundas central si absenta unui Ferrara sau Carrera , Iuliano nu se simteau in jocul defensiv al lui Juventus.
Nu pot sa nu imi amintesc de un meci disputat la Torino intre Juventus si Milan in turul acelui fascinant campionat 1996-1997 , inaintea legendarului 1-6 de pe San Siro. A.C. Milan avea un lot intesat de vedete mondiale in care in ofensiva straluceau Baggio , Savicevic , Boban . Vedeta incontestabila a zilei era insa George Weah , starul liberian adus de la Paris Saint- Germain. Epitetele cu care acesta era prezentat intimidau orice adversar : „forta naturii dezlanuite” , „atacantul de neoprit ” , „perla Africii” etc. Un singur om era impasibil la toate aceste superlative generos oferite , cel care avea sa il pastreze in marcaj. Asteptarile au fost mari si specialistii dadeau putine sanse apararii usor improvizate a lui Juventus. Rezumatul pe scurt ar fi doar unul : „Forta naturii dezlantuite” l-a intalnit brusc pe Alessio Tacchinardi si… a ramas tacuta pe toata perioada celor 90 de minute. Daca Weah s-a remarcat cu ceva in acel meci a fost prin aparitia sa exotica si atat! Baiatul adus de Moggi era mereu primul la minge , nu lasa spatii , tatona pefect si ataca la timp. NU a existat duel castigat clar de liberian , iar egalul a multumit ambele formatii. Alaturi de Toricelli si ceilalti coechipieri , Alessio demonstrase ca munca asidua poate anihila orice talent nativ daca este dublata de inteligenta si agresivitate. Nu este singurul episod de gen , dat este cel care l-a facut remarcat cel mai bine de ochiul specialistilor . Nimeni nu observase truda depusa de acest minunat baiat la final , ci doar absenta lui Weah din joc. Soarta vesnica a mijlocasului inchizator! Garantia succesului tau este lipsa de succes a altuia! O fraza care l-ar caracteriza perfect pe Tacchinardi.
Indiferent cate trofee a castigat , si le-a castigat aproape pe toate , nu a uitat niciodata esenta spiritului juventin , importanta sacrificiului si seriozitatea la antrenamente. Profesionist pana in ultima zi , mereu pregatit si mereu la dispozitie. A fost important in sezonul castigarii Ligii si la fel a ramas si in ultimele aparitii , alaturi de un Camoranesi , Nedved sau Zambrotta. Adversarii insa au cunoscut si o latura aparte a evolutiei lui Tacchinardi in teren . Forta degajata in duelurile unu-la-unu si-a gasit expresia cea mai terifianta poate intr-un procedeu foarte agreat de catre mijlocas , sutul de la distanta! Executiile lui Alessio par lovituri de artilerie grea si orice minge care prindea cadrul portii era aproape o condamnare a nefericitului portar. Ca un traznet cadeau aceste suturi si nu o data au fost decisive in economia jocului sau a unei duble manse. Jucatorii Parmei sunt martorii vii ale reusitelor letale , aceasta echipa fiind victima favorita a sa. Nu de putine ori eliminat pentru excesul de zel in deposedari sau contrele avute cu adversarii , isi aducea aportul in folosul echipei atat in vestiar cat si pe teren cu aceeasi „grinta” marca inregistrata. Tacchinardi nu accepta agresiuni din partea nimanui si era mereu gata sa riposteze cand un coechipier era lovit.
[youtube_sc url=”Pw2QAQ6JD7c”]
Acest mare caracter insa avea sa sufere , ca si altii , de pe urma venirii lui Fabio Capello la Juventus . Intr-un mod indirect , omul care l-a adus pe Alessio la Juventus a fost si omul care l-a indepartat. Moggi l-a instalat antrenor pe Capello in locul lui Lippi , iar fostul antrenor al Romei a preferat sa transfere mercenari de valoare decat sa pastreze valorile traditionale ale clubului. Odata cu venirea lui Vieira sau Emerson , Tacchinardi nu a mai avut loc in echipa si fost cedat cu titlu de imprumut lui Villareal in 2005. Emblematicul mijlocas bianconero avea sa ineapa o cariera pozitiva in Spania , insa regretele fanilor atasati de imaginea sa au continuat. S-a intors in 2006 la echipa dupa expirarea imprumutului , dar a fost imprumutat din nou din cauza retrogradarii generate de Calciopoli si in 2007 si-a reziliat contractul pe cale amiabila cu noua conducere a lui Juventus de la momentul respectiv.
Peste 300 de meciuri jucate , 20 goluri marcate si o cariera in cea mai mare parte dedicata lui Juventus cu o daruire exemplara i-au adus lui Alessio Tacchinardi dragostea eterna a fanilor si o stea pe noul stadion ca semn de recunostinta si apreciere. Un juventin adevarat inca din copilarie care va ramane imortalizat astfel pentru meritele imposibil de negat din teren in istoria echipei sale iubite…JUVENTUS!
Mereu puternic , mereu pentru Juventus , luptatorul prin excelenta , deja o legenda…
ALESSIO TACCHINARDI!
[youtube_sc url=”Mi67PEusoVs”]
22 gânduri despre “ALessio Tacchinardi : luptatorul prin excelenta!”
stii ca alessio e unul dintre favoritii mei….cum tine el mereu mijlocul…un punct fix in cercul de la mijlocul terenului!…asta am sesizat cand am inceput sa „cresc” in fotbal!
Cand incepi sa sesizezi asta te transformi din numarator de goluri in cunoscator de fotbal si asta este foarte bine.Toti vedeau ca Trezeguet sau Inzaghi dadeau goluri , dar putini erau interesati ce se intampla in spate.Si asa ajungi sa iti placa Primera Division si sa consideri ca e cel mai bun campionat de pe Terra.
ai dreptate flavius si partea si mai proasta este ca jucarorii de acest tip sunt apreciati si laudati abia cand se lasa de fotbal si realizezi cat de mult iti lipsesc !!! GRANDE ALESSIO !!!!
Un JUVENTIN FABULOS, nu poti sa nu iubesti pur si simplu acest om, acest caracter puternic care daca doamne fereste isi rupea picioarele pe teren in tricoul lui Juve revenea si mai puternic, unul dintre cele mai mari talente cu caracter ce putin vezi in ziua de azi pe care l-a dat fotbalul mondial, RESPECT PE VIATA.
excelent articol, fantastic jucator, cand juca el, eu nu mai vedeam pe nimeni pe teren; iar golurile lui pot fi puse fara problene in supermanualul de fotbal. A fost bombardierul lui Juventus si ce este de remarcat, un jucator de o rara modestie…
Frumos Personaj! Ma bucur ca sunt Juventin cand ma uit la asemenea Fosti Fotbalisti! GRANDE ALESSIO!
AAAA si frumos ceea ce face Flavius! Flavius are toata tigla la casa si ink cum! Pai ce exemplu mai bun sa va dau decat acest articol, sau Juventus spirit sau Ale! Grande Flavius, grazie per esistere!
nu m-am spalat pe mana o saptamana dupa ce am dat mana in 1998 cu mare Tacchi in holul Hotelului Central din Piatra Neamt 🙂 eram pusti p’atunci si-mi aduc aminte ca la meci cred ca am fost cam singurul om din tribuna intai care a sarit ca un nebun la golul de 1-1…eram sa mi’o iau rau de tot, pt ca eram si rau de gura 🙂 si m-am luat gura in pla cu oamenii pe stadion…da’ pt golul lui Tacchi a meritat…
iar faza cu cappelo a fost inca un motiv sa nu-l inghit pe mizeria aia de om, nu m-am bucurat cind a venit, nici nu l-am injurat doi ani, am indurat asa..da dupa vara lu’ 2006 cind a fost primul care s-a spalat pe maini si dupa un interviu a lui Alez in care declara ca omul cappelo era de 2 lei vechi (cerea antrenori lui Moggi si la amicale…cea ce Mister Lippi nu a facut niciodata in viata lui) l-am ftut in gura si-l voi spurca toata viata mea pe „marele” capelo: prietene nu ai avut nici o treaba cu echipa aia, echipa din 2005-2006 juca din inertie si din forta data de Marcelo Lippi…tu ai fost o laba trista, un atarnache…in sfarsit nu vreau sa ma mai enervez in capelo a fost calul troian in „afacerea” calciopulii mele…
Bogdane? Ce vrei sa spui cu calul troian? Ai ceva dovezi sau e doar un feeling de-al tau?
Tacchinardi, a fost un gladiator intr-o legiune de gladiatori. Nu doar infingea pumnalul final fara speranta. Priviti echipa acelori vremuri, veti vedea ca spiritul juventin pe asta s-a cladit. Sacrificiul a fost principalul atribut iar reusita a fost rasplata. Tot timpul era montat si transpirat…Offf ce vremuri !
…capelo nu doar a avut un caracter infect fata de Tacchinardi, Del Piero etc ci fata de munca marelui Lippi… Cati juventini au jucat finala mondialului din 2006, spune tot…. si eu cred, ca si Bogdan, ca Moggi nu a avut initiative personale… cu toate astea, mercenarul a primit o stea pe noul stadion. Ca personalitate as putea face eforturi sa tolerez, dar NICIODATA ca SIMBOL.
Asa e fratello , d-aia l-am vrut eu pe Vidal cand a venit.Nu multi pot inlocui un Davids , un Deschamps , un Tacchinardi si nu numai! Identitatea noastra ca echipa e data nu de trofee (astea sunt doar rezultatele muncii) , cat de ideea de lupta , sacrificiu si inteligenta. Asta trebuie sa retinem inainte de toate.EI sunt dovezile vii , iar noi martorii!
Takky a fost mereu unul dintre jucatorii mei preferati. Un luptator elegant, recuperator desavarsit, dar si cu o viziune a jocului foarte buna pentru un fotbalist cu profilul si caracteristicile sale. Calitatea lui cea mai mare era capacitatea de a anticipa si citi miscarile adversarilor, dar si ale coechipierilor. Pentru mine ramane unul dintre cei mai subestimati si subapreciati jucatori. Mai ales la nationala, unde merita sa primeasca mult mai multe sanse
dos Guerreros
mike nu am dovezi, insa imi aduc aminte ca in vara aia nenorocita Alex a iesit cu un intreviu f virulent la adresa lu’ cappelo (o sa-l caut…) si a modului in care capelo a fugit ca un las declarand ca el nu are nici un fel de implicatie. Alex spunea in acel interviu ca si lui i se pare cel putin ciudat ca muie asta de capelo cerea arbitri si-l suna pe Moggi inclusiv la amicale (cea ce e josnic)..era vb de un meci amical pe care l-am juact noi prin vara lui 2005 cu o echipa din afara (cred ca cu o echipa din elvetia) si era ciudat pt ca Moggi a fost inregistrat in legatura cu arbitrajul acestui meci (imi aduc aminte si ca aceasta convorbire a aparut in presa si la proces…) Daca in marea majoritate a convorbirilor facute publice Moggi mai mult ameninta arbitrii si pe sefii lor, la meciul asta Moggi chiar se interesa cine va fi arbitru?…in conditiile in care Alex declara ca capelo a insistat sa aiba un arbitraj favorabil…eu in general nu cred in coincidente insa in aceeasi masura nici nu cred in „consipiratii” mondiale…da pina la urma Juve a fost futu’ta, Moggi la fel si mister capelo s-a retras in glorie la real (pla mea nici o suspendare, nici macar nu a fost intrebat de sanatate)…poate exagerez eu cu „calul troian” da nici fata mare nu era…
Capello a fost un antrenor facut mare de jucatorii avuti la dispozitie , nicidecum de meritele sale! Se vede acum ca nu realizeaza nimic pe unde se duce. SIngura reusita e campionatul castigat cu looserii de Roma , dar si atunci clubul a facut eforturi maxime sa aduca vedete (Batistuta , Montella si altii) , eforturi care s-au vazut in „falimentul” de mai tarziu. Asta nu merita nici sa ii fie rostit numele , daramite sa fie simbol! Sa se spele pe cap cu Vieira , Emerson sau Ibrahomobitch , jucatori profesionisti , dar pe care nu i-am agreat niciodata. Niciunul din astia nu va face pentru mine cat un Tacchinardi , Conte , IUliano , Pesotto , Birindelli , MOntero sau Toricelli chiar! Niciunul!
Atat Fratello!
F16-le lui Juventus; ce bombe dadea…
am avut ocazia in ’99 la Piatra-Neamt sa il vad reusind unul dintre cele mai frumoase goluri…http://www.youtube.com/watch?v=o1fv68sTfd8
Da , si asta e un gol senzational! Mai multi au fost privilegiati sa vada golul in direct 😉
da, pacat ca nu ne stiam la vremea aceia…
Mirce mersi mult pt clip…cum spuneam si pe site am fost acolo 🙂 si am dat mina cu Tachi in Holul hotelului Central (avea pile la hotel) cu o zi inainte de meci 🙂 cu el cu Iuliano, Montero, etc. Au venit cu avionul pina la Bacau si de la Bacau cu un autocar…i-am asteptat vreo 2 ore. Multumesc inca o data pt clip.