20 mai 1973. Ultima etapă a ediţiei de campionat 1972-1973. Trei echipe se erau angrenate în lupta pentru câştigarea titlului: Milan 44p (+32), Juventus 43p (+23) şi Lazio 43p (+17). Toate 3 jucau în deplasare: Milan la Verona (meci extrem de uşor), Juve la Roma şi Lazio la Napoli. Chiar dacă, surprinzător, prin minutul 70, visătorii milanişti, proaspăt câştigători ai Cupei Cupelor, erau conduşi cu 5-1, stăteau lliniştiţi la adăpostul golaverajului în faţa lui Juve şi Lazio, care nu reuşeau să se desprindă. Cu patru minute înainte de final, toate aveau câte 44 de puncte, iar la Milano începeau să se deschidă şampaniile… Dar toţi uitau un lucru: “spirito Juve”, care în acea zi s-a numit Cuccureddu. Ei bine, în acel final tensionat, Antonello a trimis o “torpilă” de la 16 metri direct în vinclul porţii romane, cu care a schimbat ierarhia. La Milano şampania era pusă la loc, iar la Torino s-a băut cam caldă.
[youtube id=”033Csc4rPoc” width=”620″ height=”360″]
Juventus câştiga astfel cel de-al 15-lea “Scudetto” din istoria sa şi chiar numai şi pentru asta, Antonello merită această stea de pe Juventus Stadium. El a făcut, însă, mult mai mult pentru clubul bianconero. Născut la 4 octombrie 1949 în orăşelul Alghero din Sardinia, Antonello nu a avut un început perfect al carierei. Întâia jucat la Torres Sassari, în Serie D, ca doar apoi, un an mai târziu, să ajungă în Serie A, la Brescia. Acolo, a rămas numai doi ani, întrucât calităţile sale fizice, tehnica, viteza, şutul extrem de puternic şi determinarea l-au făcut jucătorul ideal pentru Juventus, care l-a cumpărat cu 400 de milioane de lire italiene. Astfel, în 1969 debuta la cea mai bună echipă de fotbal din Italia.
Ca apărător, dar şi ca mijlocaş ofensiv (în sezonul 1973-1974 a înscris 12 goluri), a făcut meciuri memorabile, iar şuturile sale extrem de puternice au devenit spaima portarilor. Primul titlu de campion l-a câştigat în 1972. Au urmat, firesc, alte cinci (1973, 1975, 1977, 1978, 1981). De asemenea, în 1979 a caştigat Cupa Italiei, dar cel mai de preţ trofeu a fost Cupa UEFA, în 1977, în urma a două meciuri foarte disputate contra lui Bilbao(1-0 în tur la Torino şi 1-2 în retur).
La 32 de ani a pus capăt fotbalului de înaltă performanţă, după 303 partide în 12 sezoane în tricoul lui Juve. A continuat încă trei ani la Fiorentina şi unul la Novara, după care şi-a pus ghetele în cui. La naţionala Italiei, a evoluat în numai 13 partide, cea mai bună performanţă fiind locul 4 la Cupa Mondială, ediţia Argentina 1978.
În sezonul 1994-1995, a fost angajat de Juventus în calitate de antrenor al echipei Primavera, cu care a câştigat atât campionatul cât şi Turneul de la Viareggio. Şi-a continuat apoi activitatea de antrenor pe la diverse echipe din ligile inferioare (Acireale, Ternana, Avelino, Perugia, Pescara, Mantova), iar pe unele le-a promovat.
Azi, la 63 de ani, încă nu se poate despărţi de fotbal. Îi vine mereu în minte ultimul lui meci la Juve, când a înscris golul său de adio, cu o execuţie marcă înregistrată: o bombă de la 35 de metri în poarta lui Pistoiese, în urma căruia a schiţat doar un zâmbet amar. Ziaristul Giglio Panza, scria atunci: Rar am văzut atâta tristeţe la un fotbalist care a înscris un gol. Antonello, antrenorul, este încă în aşteptarea unei oferte. Jucătorului, i s-a oferit o stea.
