“Bell’Antonio”… Aşa era numit de către publicul feminin al cărui idol era… Arătos, cu un fizic de invidiat, elegant, chiar şi pe terenul de fotbal, a fost foarte aproape să-şi compromită frumoasa-i carieră fotbalistică din cauza exageratei admiraţii din partea “fanelor” sale. Dar, spre norocul lui, Consuello, viitoarea lui soţie, a apărut la timp…
A venit pe lume la 8 octombrie 1957 la Cremona. Copilăria şi-a petrecut-o la ferma agricolă a familiei, veche de 200 de ani şi care se numea “Mancapane”, denumire ciudată, datorată faptului că la început locuitorii fermei erau atât de săraci încât atunci când trebuiau să dea birul, se revoltau spunând că nu au nici pâine să mănânce…
La 13 ani, s-a mutat în casa bunicilor la Cremona, împărţindu-şi timpul între citit cărţil, fotbal şi şcoala agricolă. Şi când totul era pregătit să-şi ia diploma de excelent agricultor anonim, a învins fotbalul care l-a făcut celebru.
La 14 ani se înscrie la tineretul lui Cremonese, iar 2 ani mai târziu debutează în Serie C la echipa mare unde rămâne două sezoane, evoluând apoi încă un sezon la Atalanta în Serie B. Aici intră în vizorul celor de la Juventus, care îl achiziţionează contra sumei de 700 milioane de lire. La 13 februarie 1977 debutează oficial în tricoul bianconero, într-un meci contra lui Lazio, câştigat de torinezi cu 2-0. La numai 19 ani, i se deschide o carieră extraordinară, de-a lungul a 13 sezoane, în care evoluează în 440 de partide (297 in Serie A), reuşind 52 de goluri din postura de fundaş central.
Mult mai târziu, întrebat fiind de un reporter ce l-a impresionat la Juventus, Cabrini spunea: “In primul rand faptul ca avea nu unul, ci 8-9 lideri in echipa; apoi jucatori de top cum se spune azi, erau toti; era o echipa de granit cu un spirit propriu, inatacabila mental”. Relatia cu antrenorul Trapattoni, dar si cu presedintele Boniperti a fost una speciala, fiind foarte apreciat de amandoi. Isi amintea Antonio: “Eram supus unei interventii chirurgicale la genunchi; ei bine, primul lucru pe care l-a facut Boniperti a fost sa-mi reinoiasca contractul; un gest care merge dincolo de aspectele materiale si da un sentiment de adevarata putere acestei echipe”.
Cu Juventus a castigat cam tot ce se putea: 6 titluri de Campion al Italiei (1977. 1978, 1981, 1982, 1984 şi 1986), 2 Cupe ale Italiei (1979 şi 1983), o Cupă UEFA (1977), o Cupă a Cupelor (1984), o Supercupă a Europei (1984), o Ligă a Campionilor (1985), o Cupă Intercontinentală (1985) şi, cel mai important, titlul de Campion Mondial cu naţionala Italiei (1982 în Spania), al cărei component a fost între 1978 şi 1987, reuşind 73 de selecţii (10 în calitate de capitan) şi înscriind 9 goluri.
Meciul contra Veronei (3-0) din 25 iunie 1989 a fost ultimul la Juventus.
Lucrurile erau stabilite ca Antonio sa rămână în continuare la club într-o anumită funcţie, dar el dorea încă sa mai joace, aşa cş şi-a luat la revedere de la Rui Barros, Magrin, Laudrup, Altobelli şi Bondini şi a plecat la Bolognia, unde a mai jucat până în 1991. După retragere, s-a dedicat antrenoratului pe la diverse echipe (Arezzo, Crotone, Pisa, Novara şi naţionala Siriei). În 2008, a publicat primul său roman: “Propunere perfecta”, iar în 2010 s-a angajat pe post de comentator TV. Din 2012, “cercul” s-a închis cum nu se poate mai frumos pentru “Bell’ Antonio: antrenor al echipei naţionale… feminine a Italiei, unde a câştigat deocamdată doar… admiraţia jucătoarelor. Incă…
A avut aşadar o carieră desfaşurată sub semnul unei stele norocoase, dar o stea care există cu adevărat, acolo, sus, pe Juventus Stadium…
