Sa fie 4-3-1-2 urmatorul pas?

In ultimele zile, am remarcat pe acest site, dar si pe alte pagini dedicate lui Juventus ca s-a vorbit mult si aprins, cu argumente sau fara, despre posibilitatea ca Antonio Conte sa schimbe asezarea in teren. Pareri in genul „numai daca schimbam sistemul vom putea sa ne batem cu sanse reale la Liga” au fost alimentate de eliminarea prematura, dar corecta, dupa aspectul dublei manse contra nemtilor, din competitie. Juventus a intalnit un Bayern in forma maxima, mai valoroasa in duelurile unu contra unu si mai experimentata la acest nivel. Episodul Italia – Germania de la European a fost argumentul pentru care bianconeri credeau in calificare, dar nu a fost de ajuns. Pirlo nu a mai reprezentat catalizatorul unei victorii rasunatoare, intrucat Heynckes s-a asigurat ca Andrea va fi preluat de unul dintre jucatorii ofensivi ai bavarezilor inca din fata careului lui Buffon. As putea sa fac analiza tactica a partidei, dar nu vad rostul sa repet ceva ce s-a scris de zeci de ori.

Ce pare mai constructiv este o discutie legata de masura in care schimbarea de sistem poate duce pe Juventus la urmatorul nivel. Articolul bun si obiectiv al lui BERSERKER imi face munca in acelasi timp mai grea si mai usoara. Mai grea pentru ca acolo se spune clar si foarte corect ca echipei ii lipsesc o mana de jucatori de  valoare certa, ceea ce face ca o dezbatere asupra schimbarii sistemului sa fie retrogradata undeva dupa alte discutii. Mai usoara pentru ca puncteaza drumul bun pe care se afla Juventus si faptul ca echipa asta este intr-o continua crestere, afirmatie interpretabila in mai multe chei, repsectiv si in cheia unei schimbari minore care poate se cere, fie aceea si de sistem.

Restrangand la maximum istoria lui Antonio Conte pe banca tehnica a echipei, fostul mijlocas central a inceput cu un 4-2-4, cu Pirlo si Marchisio in linia mediana si Chiellini si Barzagli in centrul apararii. Dupa un parcurs bun in primele etape ale campionatului trecut, si-a dat seama ca tine pe banca un jucator urias, in persoana lui Vidal, asa ca a optat spre un 4-3-3. A urmat constientizarea ca Bonucci poate evolua la cel mai inalt nivel, ceea ce l-a fortat sa treaca la un 3-5-2 despre care s-a vorbit atat de mult la inceput, dar care nu a intarziat, apoi nu a incetat sa ofere satisfactii. Nu voi relua povestea, pe care o stiti foarte bine: trofeele au aparut  dupa ani buni de seceta, iar asta e cel mai important pentru fanii bianconero. Acum, insa, Juventus poate trece la urmatorul nivel, dar asta implica un numar de variabile. Tridentul MVP ar trebui sa ramana, cu mentiune ca acel P va fi preluat usor de Pogba, care pare capabil sa ii ia locul lui Pirlo, chiar daca asta ar insemna ca jocul echipei va fi in dese randuri mult mai direct, insa in acelasi timp mai atletic si mai eficace. In atac, cei doi atacanti par a nu fi de ajuns, asa ca se cere introducerea unui trequartista. Problema a fi ca acest tip de jucator, care sa fie de o valoare certa, se gaseste foarte greu pe piata si la preturi mari, iar cei care pot juca pe acel post nu prea se ridica la nivelul pretentiilor echipei. Nu voi da nume, va las pe voi sa o faceti, dar ideea ar fi ca ar merita o suma mare de banii daca s-ar gasi un mijlocas de creatie valoros, un adevarat numar 10. Trecem la linia de fund, acolo unde Barzagli pare a fi stalpul, insa anii trec cu repeziciune peste el. Bonucci si Chiellini par a fi viitorul, cu atat mai mult cu cat Pogba ar putea face faza defensiva mai bine decat Pirlo si astfel ar putea avea un dublu rol. Pe dreapta, Licthsteiner e la inaltime, asa ca dilema vine doar de pe cealalta parte, acolo unde ar trebui cumparat un fundas stanga de calitate, in cazul, repet, daca 4-3-1-2 va fi sistemul adoptat si daca Asamoah nu isi creste nivelul de joc.

De ce ar fi 4-3-1-2 urmatorul pas?

Poate nu v-am convins, nici nu am pretentia sa o fac in totalitate, pentru ca totul este la nivel teoretic, dar acest sistem este de fapt un 3-5-2 in care unul dintre fundasii centrali este urcat in spatele atacantilor. O data  cu titularizarea lui Pogba, acest lucru se poate face. Cu Pirlo in teren, o echipa are anumite caracteristici, iar sistemul 3-5-2 folosit de Conte i se adreseaza in mare masura lui Andrea. Cu Paul, insa, situatia se schimba, iar echipa devine mai ateltica. S-a vazut destul de clar ca in atac, Juventus sufera, tocmai datorita lipsei unui jucator care sa limpezeasca lucrurile, pentru ca Pirlo se afla deseori prea departe de ultimii 30 de metri, rolul lui nefiind sa ofere ultima pasa. Precedenta Liga a Campionilor a fost castigata astfel de torinezi; atunci, Lippi a jucat in formula 4-3-1-2, cu Peruzzi – Torricelli, Vierchowod, Ferrara, Pessotto – Conte (44’ Jugovic), Paulo Sousa (57’ Di Livio), Deschamps – Del Piero – Vialli, Ravanelli (77’ Padovano). De multe ori, constientizarea trecutului te ajuta in drumul din prezent spre succes, iar trecerea la acest sistem ar putea reprezenta un imbold si o apropiere din partea jucatorilor fata de acea perioada in care Juventus domina Europa fotbalistica. Jucatorii actuali sunt pliabili pe formula asta, ce mai lipseste este un urmas de seama pentru Del Piero – chiar daca este aproape imposibil de gasit – si un partener valoros pentru Llorente.