Juventus nu inseamna intotdeauna incrancenare. Stiu, pare stranie aceasta afirmatie din partea unuia care foloseste excesiv “legiune”, “gladiatori” sau “razboi total” atunci cand defineste stilul echipei favorite. Si totusi nu doar “grinta” face parte din ADN-ul piemontez al bianconerilor. Nu doar incordarea titanica a musculaturii iti confera acea stare ce te transpune din stadiul de fior adanc al crisparii in cel al euforiei dezarmante si eliberatoare. Parcursul epic al unei vieti de suporter e similar cu un film alcatuit din imagini color ce ruleaza fascinant si alert in fata ochilor avizi. Imagini si trairi unice prin natura lor efemera. Efemera dar cu acel parfum exaltant ce fixeaza clipa in nemurire. E momentul pe care nu il vei risipi nicicand in uitare, forma sublimului intiparita in acel EU emotional. Pentru ca fara memorie si inteligenta emotionala suntem vase goale fara continut. Ornate stralucitor uneori, dar goale.
In relatia mea cu aceast formidabil simbol numit Juventus totul se leaga de moment si de emotie. Astazi citeam povestea savuroasa a unui italian din Campania (regiune de langa Napoli). Cu un umor fin reda textual polemica perpetua a vietii sale: “cum sa sustii Juventus daca nu esti piemontez”? “Tu trebuie sa fii suporter Napoli, esti de aici”, ii spun mereu prietenii. El are permanent aceeasi replica sincera: “dar nu sunt din Napoli”! “Nu conteaza, si daca esti din zone apropiate de Napoli trebuie sa sustii pe Napoli”. “Dar nu sunt din regiunea Napoli”! “Dar esti campan, nu”? “Da, sunt campan, dar scuzati-ma, poate ma puteti ajuta, la ce distanta de oras trebuie sa locuiesc pentru a nu fi obligat sa tin cu Napoli”? Zambetul larg asternut pe chipul meu de acest juventin “vitregit de soarta” defineste clipa aceea de emotie unica specifica noua. Noua, cei desavarsiti de pasiune. O singura clipa de umor ce a adus culoare intr-un context cotidian anost si gri. Lumea nu intelege de ce rad din inima. Rad pentru ca sunt juventin, rad pentru ca doar eu inteleg aceasta gluma, rad pentru ca traiesc si sunt mai viu si datorita lor. Fiecare dintre ei! Campanul gata sa isi schimbe rezidenta pentru a elimina fantasmele maradoniene, ziaristul ajuns la redactie printre colegi romanisti si interisti, preotul care poarta tricoul bianconero pe sub straiele sobre, sunt fiecare dintre ei si rezonez cu fiecare. Sunt momentele in care distanta se restrange la absurd si magia a ceea ce ne uneste domina dualismul spatiu-timp. Sunt acele momente superbe precum o pasa a lui Pirlo, o lovitura libera a lui Del Piero, precum un gol neasteptat al lui Barzagli. Ah, Barzagli, si cat mi l-am dorit!
Primul fundas juventin dupa Scirea pe care incrancenarea nu l-a atins nicicand. Daca Pirlo era regizorul ofensiv prin desenele sale perfecte, atunci Barzagli reprezinta liderul defensiv prin excelenta. Aceeasi usurinta a deciziei ca si la Pirlo, aceeasi seninatate a fotbalului natural in cea mai expresiva fresca a sa. Sunt fizicieni care au petrecut ani intregi incercand sa calculeze o traiectorie. El nu! El intelege perfect dinamica, fortele de frecare si atractie, viteza de deplasare si punctul de impact. Le intelege si calculeaza totul intr-o fractiune de secunda. Acea secunda care face diferenta intre o eroare defensiva si un plasament perfect. Andrea Barzagli este REGELE PLASAMENTULUI IMPECABIL!
Exilat neasteptat intr-o Bundesliga tributara ofensivei atletice fara precautii, parea un pretorian ratacit in armura sa lucitoare. Wolfsburg se propunea ca o noua candidata la titlu, iar calitatea tactica italiana nu putea lipsi proiectului lui Magath. Alaturi de Zaccardo, campion mondial in 2006 ca si el, a reprezentat confirmarea noii directii ambitioase a clubului german. Au cautat titlul in Bundesliga si l-au reusit la capatul unui sezon impecabil. A fost sezonul in care cea mai solida aparare a castigat detasat campionatul in Germania, echipa lovind letal pe contre manevrate magistral. Cele 41 de goluri primite de Wolfsburg pot parea multe in contextul peninsular, dar sa nu uitam totusi ca vorbim de Bundesliga. Pana la urma Wolfsburg nu avea decat doi italieni. Dar un singur Barzagli a fost de ajuns pentru a garanta succesul!
Cele 3 sezoane petrecute la clubul german i-au conferit lui Andrea imaginea unui fotbalist cu experienta si o calitate peste medie, dar nu unul care sa iasa din conul de umbra si sa se afirme la un club de prima mana (in Italia evoluase doar la Palermo sau Chievo). L-am considerat intotdeauna pe Barzagli ca fiind “ultimul mohican” al vechii scoli de fundasi italieni, acea ultima expresie a conceptiei strategice dusa la stadiu de arta. Nu putea gasi Juventus un om mai potrivit pentru renasterea sa decat fundasul atat de cerebral din Fiesole.
Ideea piemontezilor de a-l repatria pe Barzagli in ultimul an de contract s-a dovedit a fi una extrem de inspirata. Acela a fost momentul in care am auzit cele mai multe critici la adresa sa. E lent, e batran la 30 de ani, nu intamplator nu a jucat niciodata la o echipa mare, nu e indeajuns de agresiv, nu are un joc bun de cap etc. Am asistat la o expozitie absurda de argumente “anti-Barzagli” si in sinea mea jubilam. De ce? Pentru ca mi l-am dorit! Si cat l-am dorit! Doar el mai semana cu un Nesta, doar el evoluase alaturi de Cannavaro, doar el mai intelegea conceptul de “fortareata italiana” in adevarata sa semnificatie.
Mi l-am dorit pentru ca acest patrimoniu italian nu putea fi valorificat la maximum decat de Juventus! Mi l-am dorit pentru calmul imperturbabil, fizicul solid si intuitia fantastica. Mi l-am dorit pentru caracterul sau generos si modest, pentru implicarea activa in fiecare duel, pentru inteligenta nativa si eleganta posturii sale. Daca la Bonucci a impresionat intotdeauna calitatea driblingului, atunci la Barzagli surprinde finetea atingerii, acea mangaiere distincta a balonului ce apartine doar marilor campioni. Andrea rareori degajeaza hazardat mingea, prefera un stop precis si o pasa utila unui coechipier. Andrea rareori faulteaza si atunci cand o face veti vedea cel mai profesionist fault cu putinta. Unul tactic, lipsit de rautate si urmari nedorite. Inclusiv cartonasul galben lipseste de cele mai multe ori! Barzagli poate fi pus in dificultate doar in viteza pe spatii largi. Iar acele spatii el le va reduce prin plasament. ACEL PLASAMENT IMPECABIL! Practic fara o explozie brusca de tip Robben nu vei depasi “ZIDUL” niciodata. Iar cand asta se intampla e o realizare epocala!
Barzagli coordoneaza apararea in 4-4-2, este centralul dreapta perfect intr-un 3-5-2 in care dublajele sale sunt calcul matematic pur, este terzino destro la nevoie si te surprinde prin centrarile si actiunile in viteza. Nu a evoluat inca atacant, dar la o solicitare expresa sigur nu va dezamagi. Este ultimul om care renunta la o confruntare si primul care incurajeaza si inspira colegii prin puterea exemplului. Un exemplu pozitiv prin abordare si increderea degajata. O aparitie nelipsita de acea emanatie boema. Un caracter puternic si un lider tacut. O replica defensiva a prietenului sau Pirlo. Nu intamplator valorile se cauta intr-o comuniune aparte. Intr-o lume a boemilor ce si-au gasit vocatia perfecta.
Postura de erou al defensivei nu i-a acordat lui Andrea prea multe oportunitati de a marca, responsabilitatiele sale sunt cu totul altele. De aceea un gol al lui Barzagli reprezinta o data istorica si are valoarea unui obiect de colectie extraordinar de rar. In campionatul 2011-2012, primul sau sezon complet in bianconero, Juventus reusise performanta de a marca in Serie A cu intreg lotul. Intreg lotul mai putin Barzagli! La una dintre ultimele actiuni ale unui meci legendar (retragerea lui Ale), piemontezii au beneficiat de un penalty impotriva Atalantei. A fost un moment deosebit al acelei stagiuni! Colegii i-au facut loc “Zidului” pentru a-si putea trece numele pe lista marcatorilor. Un gest emotionant pentru un fotbalist deosebit cu un zambet solar. Golul a fost sarbatorit cu acea juna voiosie a pustiului ce savureaza semnificatia momentului. Momentul sau oferit de colegi, momentul celui care a oferit atat de mult tuturor!
Al doilea gol al sau a venit dupa altre trei stagiuni. Si s-a consemnat in weekend tot impotriva bergamascilor. O reusita importanta care a deblocat un meci dificil. O reusita care putea trece neobservata daca marcatorul nu se numea Andrea Barzagli. In explozia de entuziasm a coechipierilor care l-au ironizat permanent, “goleadorul toscan” a triumfat cu acelasi suras complice al adolescentului poznas. Parea un infractor juvenil prins asupra faptei. Este clipa de entuziasm care imi va ramane intiparita atunci cand cineva va rosti “Barzagli”. Va garantez ca peste 10-15 ani acest nume va fi echivalent cu un alt superlativ de invocat in momentele grele. Vom fi mandrii ca am trait “perioada BBC” si imaginea lui Andrea Barzagli triumfator ne va insoti peste ani. Este ACEA CLIPA, clipa in care Juventus iti mai ofera un moment de magie, o farama sublina de infinit. Cine il poate uita vreodata pe Barzagli? Pe “Ingerul Pazitor” al “Ingerului Pazitor” Buffon? Pentru ca nu e asa, recordul de invincibilitate absoluta de care Buffon se apropie, ESTE SI MERITUL “ZIDULUI” DIN FATA SA! Un zid pe nume Andrea Barzagli!