http://www.youtube.com/watch?v=Hw0TVpeVtvk
Pe la jumatatea secolului trecut, erau celebre coproductiile cinematografice franco-italiene, de dragoste sau de capa si spada. Apoi, acestea s-au mutat si in domeniul fotbalistic si au inceput sa apara in Serie A fotbalisti francezi care au facut istorie. La Juventus, drumul a fost deschis de Platini in 1982, pentru ca 12 ani mai tarziu, un alt francez sa caute gloria la clubul torinez: Didier Deschamps. Si a reusit…
Nascut pe 15 octombrie 1968 in Bayonne, Franta, si-a inceput cariera sportiva in… rugby, la Biaritz Olympique. Dar cum fizicul nu-l prea ajuta cu cei 174 cm inaltime, a “virat-o” inteligent spre fotbal, la o echipa de amatori – Aviron Bayonnais – unde a fost descoperit de cei de la Nantes, pentru care a semnat in aprilie 1983. In 27 sept. 1985 , si-a facut debutul in Ligue 1 si a jucat pentru Nantes ca mijlocas defensiv, 111 partide, pana in 1989, cand a fost transferat la Marseille, al doileal sezon ’90-’91, jucandu-l insa la Bordeaux sub forma de imprumut. La Marseille a castigat primele trofee din cariera – 2 titluri de Campion al Frantei in 1990 si 1992 si Liga Campionilor in 1993 – facandu-si astfel “incalzirea” pentru ceea ce avea sa urmeze…
In 1994, la 400 km spre NE de Marsillia, la Torino, un antrenor cvasinecunoscut, pe numele sau Lippi, incepuse sa construiasca o echipa de Liga Campionilor si l-a vrut pe Deschamps.
Spunea francezul la sosirea la Juventus” Ceea ce am găsit în Torino? O mare corporație, un profesionalism impecabil din partea tuturor, de la magazioner la maseur, de la medici de la președinte și la toți liderii. Ne-au oferit cele mai bune condiții pentru a juca întotdeauna la nivel maxim. Am ajuns în Torino, cu 3 trofee castigate pana atunci, dar cu Juventus am reusit mult mai mult. „
Debutul n-a fost unul fericit, Deschamps, suferind o grava accidentare: ruptura partiala a tendonului lui Achile; dar a strans din dinti si dupa 6 luni si-a inceput “recitalul” sub bagheta lui Lippi. Au mai venit atunci Ferrara, Sousa, Tachinardi. Multi au zambit ironic, altii erau sceptici si ingrijorati, dar Lippi, cu tact si modestie, a mers inainte si impreuna cu Del Piero, Di Livio, Baggio, Vialli, Peruzzi, Montero si alti cativa, a creat, dupa parerea multor specialisti, cea mai grozava formatie din istoria lui Juventus, in care trio-ul median Deschamps – Sousa – Tachinardi, era considerat cel mai tare din Europa…La sfarsitul primului sezon (’94-’95) , ironicii, scepticii, ingrijoratii si nu numai, erau uluiti: Juventus si Deschamps cucereau Italia: “Scudetto”. Cupa si Supercupa; In sezonul urmator, i-a venit randul Europei: Liga Campionilor si Supercupa si in sfarsit, au cucerit si mapamondul: Cupa Intercontinentala. Gata, se terminasera trofeele…6 in numai 2 sezoane, uluitor !!! Si asa, pentru divertisment, in urmatoarele 3 sezoane, Didier, si-a mai adaugat in palmares inca 4 trofee: 2 titluri de Campion al Italiei, o Supercupa a Italiei si o Cupa Intertotto, in ultimul sezon jucat la Juventus, ’98-’99; bilant general: 173 partide, 10 trofee in 5 sezoane, greu de egalat…
Dar in 1999 vraja s-a destramat, Lippi plecand la Inter in urma unor neintelegeri cu conducerea clubului dar si cu unii jucatori printre care si Deschamps, iar francezul luand drumul Albionului, ajungand la Chelsea la rugamintea lui Vialli, unde il gaseste si pe bunul lui prieten Marcel Dessailly, impreuna cu care cucereste penultimul trofeu al carierei sale: Cupa Ligii. In 2000 pleaca la Valencia unde, dupa o finala de Liga Campionilor pierduta, se retrage din activitatea de fotbalist dupa 15 ani de cariera, 556 de partide si 21 de goluri in toate competitiile la nivel de club. La toate acestea se mai adauga si cele 103 partide jucate la Nationala Frantei, cu care a castigat titlul de Campion Mondial in 1998 si ultimul titlu al carierei de jucator, acela de Campion European In anul 2000…
Si pentru ca nu avea decat 33 de ani in momentul retragerii, in urmatorii 22 de ani s-a dedicat antrenoratului. Incepe la Monaco cu care reuseste sa cucereasca Cupa Ligii in 2003 si sa se califice in finala Ligii Campionilor in 2004, cedand in fata lui Porto cu 3-0.
La 19 sept. 2005, dupa un inceput slab de sezon este demis. 10 luni mai tarziu, la 10 iulie 2006, se intoarce la Juventus, proaspat retrogradata in Serie B de zelosii functionari ai Federatiei, pentru a prelua functia de antrenor, cu obiectivul revenirii imediate in Serie A. “În vara anului 2006, am acceptat sa fiu antrenor la Juve, fără să știu in ce Serie voi antrena, în C sau, B, și nici cu cate puncte de penalizare incepeam. A fost o modalitate de a ma revansa pentru tot ce am primit în cei cinci ani petrecuți la Torino ca jucător, dar consider ca inca mai sunt dator…se confesa Didier mult mai tarziu unui ziarist. A avut alaturi in aceasta unica si nedreapta experienta si pentru el si pentru Juventus, un grup de jucatori devotati clubului, adevarate caractere umane, care nu s-au simtit jigniti sa joace in Serie B si ii amintesc aici pe Del Piero, Buffon, Nedved, Trezeguet, Birindelli, Camoranesi, Igor Tudor, alaturi de care s-au format Marchisio, si De Ceglie, jucatori de baza astazi. Inceputul a fost usor ezitant, dar Deschamps a aratat ca detine controlul situatiei, astfel ca pe 19 mai 2007 Juventus a devenit matematic promovata in Serie A cu 3 etape inainte de final, plecand cu 9 puncte penalizare, dar terminand cu 6 puncte inaintea lui Napoli.
“ A fost un sezon dificil psihologic in care a trebuit sa jucam in orase si pe stadioane pe care Juventus nu jucase niciodata, fiecare meci a fost o lupta, s-a facut o mare risipa de energie in fata unor echipe extrem de ambitioase”, povestea Didier in acelas interviu. Dar. Pe 20 mai Deschamps demisioneaza in urma unor divergente cu conducerea clubului, legate de viziuni diferite privind viitorul apropiat: francezul sustinand ideea completarii lotului cu 2-3 jucatori valorosi si nu 7-8 de valoare medie. Mai tarziu el a regretat gestul facut dar era prea tarziu.
Intre 2009-2012, a fost antrenor la Marseille cu care castiga Ligue 1 in 2010, Cupa Ligii in 2010, 2011 si 2012 si Supercupa Ligii in 2010 si 2011.
Din 8 iulie 2012 a fost numit la conducerea Nationalei Frantei.
Din 1998 a devenit “Cavaler al Legiunii de Onoare” al Republicii Franceze.
Astazi, el este din nou acasa, la Juventus, de data aceasta definitiv. Simbolic, desigur datorita stelei ce i-a fost atribuita pe Juventus Stadium in semn de inalta pretuire si de ale carei raze este indisolubil legat, oriune si oricand…
