” ELITA NU INSEAMNA MULTIME “

 32Scudetto-juventus-torino-romania

    Plecand de la ideea ca aproape totul este subiectiv si relativ, si trecand peste demonstratie ca sa evit penibilul si comparatiile, uneori, total eronate, voi incerca sa fac o biopsie a sentimentului de suporter. . . practic, scorbolesc in sertarele intimitatii lui, in crezurile, convingerile, angoasele, frustrarile si cautarile acestuia. Voi incerca sa fiu cat mai scurt ca sa maschez ceeea ce nu cunosc, ceea ce nu vreau sa spun si mai les din cauza faptului ca timpul joaca mereu impotriva noastra, si joaca bine. (Am auzit de curand un adolescent care spunea ca n-a terminat de citit o carte fiindca era prea lunga, nu plictisitoare, nu proasta, ci lunga. . . ).

O fac pentru cei ce se cauta inca, cei ce devin sau nu juventini, cei ce se pot regasi in aceste randuri, dar o fac si pentru mine, atat din cauza faptului ca am o datorie in acest sens cat si din cauza ca sunt un suporter relativ nefericit. Spun realtiv, fiindca, desi am doborat un record de puncte pe plan intern, am zdrobit concurenta si ne-am batut joc de orgoliul ei, in Europa am parut in primul an incompleti, iar in al doilea , inadaptabili, setati parca pe un singur registru, economicosi si parca suficienti. Nu mai spun ghinionisti, fiindca as fi subiectiv, deci, ca sa fiu ironic, mocirla turceasca si preluarea lipsa a lui Lichststeiner in fata portii portugheze au fost componente ale jocului, si poate ca si sunt , cel putin in al doilea caz.

Se spune ca daca esti fericit nici nu te apuci sa scrii, asa se explica abundentele ploi isterice de posturi de pe grupul nostru de facebook dupa esecuri. . . Juventus avand putine esecuri , dar tocmai acolo unde ustura cel mai tare orgoliul, si ploile sunt rare, dar isterice si in toate directiile. Incep sa ravasesc primul sertar. Fotbalul te atrage datorita unui jucator, datorita unei intamplari, datorita unei mosteniri genetice, subiectivismul dictandu-ti aproape chimic favoritii. La inceput paleta de favoriti este larga, dar ea se va ingusta in timp pe baza de selectie, principii, daca n-au murit si dezamagiri. Pentru unii, paleta, nu se ingusteaza si tin, teoretic, si cu Barca si cu Borussia, si cu Maritimo Funchal dar si cu Avicola Slobozia, sau doar cu Slobozia, avicolele au murit si ele o data cu principiile. De obicei se tine cu castigatorii, e mai convenabil si nu necesita efort de nici un fel, e smart, ca sa n-o mai lungesc. E mult mai original si mai interesant sa fi suporter al Compostellei sau a lui Extremadura decat al Realului, mai ales daca-i si din Madrid. Dar ca sa tii cu o asemenea echipa trebuie sa sti putina geografie, sa ai oarece motivatii si orizonturi mai largi, iar investitia ta emotionala sa fie aproape neconditionata, pentru ca in majoritatea timpului e ca si cum te-ai plimba singur. . . deci se cer cam multe, pe cand in hala, aia de la Madrid, intrarea e aproape libera si satisfactia garantata, piedicile nu pot fi decat legile fair play-ului financiar si cateva echipe mai vii.

Spuneam ca exista o perioada de cautare, de cele mai multe ori n-o realizezi, aceasta cautare are loc o singura data in viata si nu poti sti cu certitudine la sfarsit daca tu ai ales Juventusul sau el te-a ales pe tine. S-ar putea ca sintagma “io sono juventino da quando sono nato” sa nu fie chiar o exagerare poetica nascuta din entuziasm si pasiune. Cert e ca in perioada in care te pregatesti sa te nasti ca si suporter, nu pot sa spun loial, nu vreau sa fac pleonasme, nu e indicat ci aproape obligatoriu prin firescul naturii, sa fi mai rezervat, mai introvertit, mai putin efervescent, sa cum nici un fetus nu polemizeaza cu nimeni cat inca nu respira singur, si daca o face, e numai in imaginatie. In urma acestui proces irepetabil, un copil ce-si mazgaleste azi blugii pe un crac cu Zvonimir Boban si pe celalalt cu Ac si Milan, poate deveni un juventin inrait. Orice juventin si-a vazut macar o data echipa perfecta, Juventusul ideal, etalon, cel de referinta, pe care il va suprapune mereu peste discipolele ei demne sau nu. Unii fani inteleg mai greu, ca sa nu spun deloc, ca in fotbal, mai exista si adversari, si nesanse, si limite, conditionari si obligatii, nu numai satisfactii. Daca as putea numara cuvintele scrise inca de pe site-ul lui Razvan in acei doi ani de loc sapte si sa compar cu cei trei ani de dominatie conteniana(doar interna), cred ca cei doi ani ar iesi castgatori ca debit. Exista o placere bolnava de a jigni, de a injura si de a borcaii, chiar si cu anticipatie, proprii reprezentanti din iarba sau din loja, care se manifesta si in randul poporului juventin. Eu nu cred ca unii sunt mai juventini decat altii, ci sunt convins de asta, in acesti cinci ani de coabitare, poate mai bine, am ajuns la aceasta concluzie, fiindca pt echipa asta unii fac mai mult decat altii, unii sunt juventini doar la dat din gura, de cele mai multe ori fara temei si fara har, deci si polemica ca atare nu-i normal sa aiba loc de pe piedestale egale, tocmai pt a avea o normalitate. Nu e suficient sa suferi, sa sustii vocal, sa urli, sa reprosezi. . . Si in cele mai profunde egalitati umane, se cristalizeaza grupuri si se creeaza natural, legaturi mai stranse intre anumiti oameni. De aici si pana la dramatizare de orice tip, asa cum spune sablonul, nu e decat un pas. Ma refer la acei juventini, care au senzatia sau si-o induc, ca li se pune pumnul in gura, atunci cand critica “constructiv” si inunda aproape eschibitionist acea coloana cronologica de imagini si cuvinte a juventinitatii din Romania si nu numai, cu premonitii fatidice , intrebari intrebatoare, “certitudini” si bineanteles injuraturi, dar de cele mai multe ori lipsite de originalitate si fantezie. Am mai observat ca acesti baieti, au viata scurta, nu neaparat pentru ca sunt respinsi, asa cum se impune de multe ori, ci pentru ca ard repede. Apar, urla in scris, posteaza abject si abjectii, imi lauda un Atletico, un Bayern, un alt antrenor, sau ce mai e la moda, iar posteaza si apoi dispar. Nu ma deranjeaza existenta lor, ci faptul ca imi ia timp sa cern, sa caut , sa citesc pe cine vreau, pe cine conteaza pentru mine.

E foarte important de inteles un lucru, cand fundatia e proasta, cand motivul tau de adeveni juventin, nu e tocmai un motiv, ci o graba pentru a intra intr-o rafuiala fara miza, o ciondaneala ieftina, sau ai les convenabil, Juve fiind o castigatoare cu sange albastru, ori ti-a placut steluta de pe capul lui Vidal, inimioarele lui palmate, pleata lui Pavel ce se asorta doar cu aerodinamica, sau ochelarii lui Edgar, trebuie sa sti, ca nu-i destul. Asta nu-ti da dreptul sa balacaresti cum vrei, sa ne tii la curent cu orice depresie si lehamite, fiindca reamintesc , libertatea ta se termina acolo unde incepe a altcuiva.

Fiind juventin sunt si arogant, vine cu “pachetul”, aroganta e un taram disputat, e considerata atat ca fiind un ingredient al prostiei dar daca o educi devine inteligenta, inca o mostra de subiectivitate si relativitate. O caracteristica filozofic controversata ca si conditia de juventin. Se spune ca daca ai implinit treizeci de ani si nu deranjezi pe nimeni, nimeni nu te uraste, inseamna ca undeva ai gresit, dupa cum stiti, de cand v-ati nascut juventini, Juventus se uraste sau se iubeste, asta e sinonim pentru clar sau evident. Eu fiind arogant, am impresia ca sunt capabil sa recunosc un alt juventin, un juventin e acela pentru care si un meci de zero la zero este spectaculos, e cel ce nu considera fotbalul spectacol ala de se joaca in Spania, el are o alta perceptie despre fotbal, despre metoda , despre scop. Un juventin are fruntea brazdata si dupa trei scudette la rand, fiindca il vrea si pe urmatorul si fiindca are si alte obiective, el nu e invidios pe echipe cu regi, incurajarea unui juventin e “forza!” nu “hala!”, diferenta e stridenta indiferent in ce limba ti s-a vorbit de cand te-ai nascut. Juventinul nu se vinde, nu se lamenteaza, nu se indoneziaza, nu ravneste la cearsafuri pe cap, nu apreciaza un calcai fara rost, decat daca e unul zeflemist , nu tine la posesie ci la control, fiindca stiinta si maturitatea in joc ne-au facut cine suntem, nu perierea altora sau transferurile bomba. Un juventin mananaca unghii, nu seminte, cand e greu, cand nu, mananca orgoliul adversarului pana nu mai ramane nimic, sta in patologia unui lider, din punct de vedere psihologic, sa distruga pana la extinctie un adversar obraznic, pentru a incheia definitiv o disputa. Un juventin are o mandrie unica ce-i da un aer de vizionar si-l face sa para in superioritate numerica si-atunci cand e singur, si de cele mai multe ori nu doar pare. El se ingrijoreaza cand altii cred ca-i in al noualea cer si iese in fata atunci cand toti l-ar vrea ascuns, juventinului nu-i citesti suferinta in vorbe ci in ochi, nu dezarmeaza nici cand limitele si slabiciunile celor din teren devin evidente, fiindca si-n ziua de azi daca o echipa poate compensa prin daruire si grinta, aceea e a lui. E constient ca va cadea in picioare, fiindca nimeni nu se poate impotrivi mostenirii genetice, e greu de produs, nu de reprodus. In incheierea acestor semnalmente, un juventin nu se declara mandru, ca sta la masa sau un compania unor suporteri , relativ bravi, ca cei ai lui Liverpool, Man Utd, Bayern sau O. M. , ii lasa pe ei sa se simta mandrii. Pe un juventin nu il poti egaliza cu cei mai mari, si sa ai pretentia ca-l flatezi, asa ca “analistilor”, cand spuneati ca sunt echipe si mai mari ca Juventus, urmat de”trebuie sa recunoastem. “, o faceati pentru propria voastra incercare de convingere, juventinul nu-si doreste sa fie altcineva, asa cum isi doresc aproape toti in secolul chiciului si al prostului gust guvernat de matrita imitarii, juventinul ajuns la maturitate este deja altcineva.

Este firesc sa existe acea perioada de convingere, acea perioada in care Juve te cucereste definitiv sau nu, si avand in vedere faptul ca numai in dragoste, naivitatea pura invinge inteligenta, poate de aceea microbistul cu aparteneta clara, isi pastreaza, pana la capat, aproape integru, copilul din el. Cand alegi sa fi un juventin, nu o faci pentru ca e convenabil, cool, sau pentru noul stadion, si noul echipament de peste doi ani, o faci pentru ca aceasta stare de fapt ii lipsea intregului tau, pentru ca asta spune vocea ratiunii proprii si ca pentru tine nu exista mod de a castiga, de a renaste, de a suferi, de a visa si de a simti, mai original , mai viu si mai propriu decat cel juventin.

  Noi suntem cei ce chiar nu tinem la cantitate, fiindca elita nu inseamna multime.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 gânduri despre “” ELITA NU INSEAMNA MULTIME “”