[youtube id=”Tp4BQb3pA-o” width=”620″ height=”360″]
“Il destino e invisibile” Aceste cuvinte au aparţinut marelui Dino Zoff, spuse cu nostalgia cu care vorbeşti despre cineva drag…
În 1974, sosea la Juventus un tânăr de 21 de ani, adus de Boniperti de la Atalanta. Se numea Gaetano Scirea şi nu auzise nimeni de el, cum nu auzise nimeni la vremea lor nici de Gentile, Bettega, Tardelli, Cuccureddu. Erau toţi tineri aduşi de Boniperti, care în anii ’70 au scris pagini de istorie pentru echipa bianconero. Îşi amintea Scirea mult mai târziu: “Un Juventus minunat, construit de Boniperti bucată cu bucată ca un mare artist”.
În scurt timp, Gaetano a devenit liderul de necontestat al echipei, datorită talentului, seriozităţii şi spiritului de sacrificiu, iar numele lui a început să fie tot mai des rostit pe la marile cluburi europene. Întrebat de un ziarist despre ofertele avute, Scirea i-a răspuns cu un zâmbet în colţul gurii: “Bineînteţes, mi s-au oferit contracte faraonice, dar echipă ca Juventus nu mai există şi de aceea prefer să-mi închei cariera aici.”
Şi aşa s-a şi-ntâmplat; 14 ani numai în tricoul bianconero, 14 ani încărcaţi de glorie, în care a cucerit tot atâtea trofee: 7 titluri de Campion al Italiei (1975, 1977, 1978, 1981, 1982, 1984, 1986), două Cupe ale Italiei (1979, 1983), o Cupă UEFA (1977), o Cupă a Cupelor (1984), o Supercupă a Europei (1984), o Ligă a Campionilor (1985) şi o Cupă Intercontinentală (1985). Iar al 15-lea titlu, obţinut cu Echipa Naţionala, acela de Campion al Lumii la CM 1982 din Spania, a venit ca o încununare a unei cariere fabuloase în care a disputat nu mai puţin de 700 de partide, dintre care 552 (32 de goluri) pentru Juventus şi 78 pentru squadra azzura. Şi dacă mai adăugăm faptul că împreună cu Brio şi Tacconi au intrat în clubul select al jucătorilor care au câştigat toate trofeele posibile la nivel de club şi că în întreaga lui carieră nu a fost niciodata eliminat de pe teren, am spus totul despre acest jucător grandios.
La 35 de ani, la sfârşitul sezonului 1987-1988, s-a retras din activitatea de jucător, iar clubul îi oferea postul de antrenor secund alături de antrenorul principal Zoff.
Totul mergea minunat, începuse ediţia 1989-1990, Juventus trebuia să joace meciul din primul tur al Cupei UEFA cu polonezii de la Gornik Zabrze. Gaetano plecase în Polonia în calitate de observator, pentru a-şi studia adversarul, iar torinezii se întorceau cu autocarul de la Verona, unde câştigaseră cu 4-1 şi toată lumea era binedispusă. Era 3 septembrie 1989, poate cea mai neagră zi din istoria clubului.
Zoff işi aminteşte: “La un moment dat, cineva din autocar mi-a spus: s-a întâmplat ceva cu Scirea; imposibil, i-am spus, la ora asta este deja în pat, doarme.”
Scirea dormea, într-adevar, dar dormea somnul veşnic… A fost o moarte cumplită; se intorcea la Varşovia pentru a lua avionul spre Torino, fiind într-un autoturism cu încă trei persoane. La un moment dat, maşina a fost tamponată de o furgonetă, coliziunea nefiind puternica, dar ei au rămas încarceraţi. Din nefericire, din cauza impactului, canistrele cu benzină din portbagaj au luat foc şi trei din cei patru pasageri au murit carbonizaţi (pe atunci, din cauza crizei de benzina, şi polonezii ca noi, umblau cu canistre de benzină în portbagaj). L-a plans întreaga Italie, prieteni şi adversari, soţia Mariella şi fiul de 12 ani, Ricardo. Marele Campion, născut la Cernusco la 25 mai 1963, şi-a găsit tragicul sfârşit pe un câmp în apropierea satului Babsk, la 3 septembrie 1989. Avea doar 36 de ani…
[youtube id=”OqBqbBlQtTk” width=”620″ height=”360″]
Acum se plimbă liniştit în cer, printre stele, atingându-le cu mâna. Doar pe una singură n-o poate atinge el, pe cea de pe Juventus Stadium, pe care o sărută cu pioşenie toţi cei care l-au iubit. Şi nu sunt puţini…
