Juventus, favorita arbitrilor! Suna ca un imn propagandistic al lui Goebbels repetat obsesiv intru indobitocirea maselor. Are un mare succes de casa in Italia la publicul sugrumat de frustrare si complexe de inferioritate. Are succes partial chiar si intr-o Europa fotbalistica dominata de colosi deloc fair-play financiar, colosi zamisliti din petrol sau coruptie generalizata la nivel national. Are succes si lumea adopta a priori refrenul jignitor si discriminator. Pentru ca “stiu ei”, pentru ca “au auzit ei”, pentru ca “asta e Juventus”. Nu numai ca nu vor intelege niciodata ce inseamna Juventus, dar le scapa deseori si orice detaliu argumentativ contrar opiniei lor. Mai jos vom ajuta “masele competente de specialisti”, spicuind doar cateva exemple de ajutor UEFA sau ajutor al fluierasilor tributari acesteia. Ne vom referi exclusiv la evenimente recente si vom lasa deoparte fantasmele trecutului, bogat si acela in “favoritisme abundente”:
1. Furtuna de la Istanbul. Forul condus atunci de „juventinul Platini” obliga Juventus sa joace meci decisiv de calificare in optimi pe un teren impropriu oricarei forma de agricultura. Calitatea „gazonului” ar fi putut opri chiar si o ofensiva blindata a lui Guderian, dar UEFA hotaraste ca meciul se poate desfasura „in conditii normale”. Rezulta o inclestare cu pronuntat caracter ieniceresc din care „bravii semilunateci” ies invingatori. Profesionalismul turcilor merita o mentiune speciala. In timp record acestia au reusit sa traseze mai multe transee decat la Verdun, insa doar in jumatatea in care bianconerii urmau sa atace a doua repriza. Fotbalul a lipsit cu desavarsire, dar important a fost „ajutorul” dat de UEFA juventinilor. Ce ne-am face oare fara ajutor?
2. Finala de la Berlin. Din nou turcii ies triumfatori! Juventus intalneste Barcelona in acea finala si un alt brav cavaler al semilunei otomane influenteaza decisiv rezultatul. Renumitul spahiu cu ecuson FIFA, Cüneyt Çakır, priveste impasibil de la cativa metri cum Paul Pogba este secerat in careul blaugrana. Reactia? Niciuna! Jocul poate continua nestingherit pana cand adversarul inscrie golul decisiv. Clar „sultanul” aplica directivele UEFA si „ajuta” pe Juventus.
3. Manchester City – Juventus. La scorul de 0-0 englezii beneficiaza de un corner. In urma executarii acestuia Vincent Kompany isi descopera aptitudinile de alpinist si „il escaladeaza” agresiv pe Chiellini inscriind apoi fara probleme. Arbitrul Damir Skomina considera faultul clar in atac complet regulamentar si „cetatenii” primesc un impuls generos. La final Juventus intoarce rezultatul, semn ca arbitrii nu „au ajutat-o” suficient de hotarator.
4. Juventus – Borussia Mönchengladbach. De data aceasta schimbam complet coordonatele geografice. La pleiada de ieniceri si spahii adaugam si un viteaz „highlander”. Scotianul Craig Thomson reuseste sa treaca cu vederea atat un penalty la Mandzukic cat si un cartonas rosu pentru fault in pozitie de ultim aparator al lui Alvaro Dominguez. Acesta din urma primeste doar un galben prietenesc si meciul se termina la egalitate , 0-0. Stiu, „trebuia sa marcam daca eram superiori”, „e ridicol sa dai vina pe arbitru”. Si totusi, peste cate „ajutoare” ar trebui sa treaca Juventus per meci? Sau povestea cu 5% in favoarea gazdelor e valabila numai cand evoluam in deplasare?
5. Borussia Mönchengladbach – Juventus. Returul nu este cu mult mai lipsit de evenimente. Nu abordam cartonasul rosu corect acordat lui „Herr Nanes”, acest „ajutor” al arbitrului il trecem cu vederea. Generosul batav Björn Kuipers ii iarta insa pe germani de inca un penalty clar la Mandzukic si prefera relatiile pasnice intre vecini de sorginte „teutoburgica”. Batrana Doamna este galant „ajutata” din nou de acest elegant cavaler al fluierului si un punct este maximul pe care il puteam obtine. Doar exista acel 5% pentru gazde, nu? 25% in cazul nemtilor, dar olandezii sunt un popor generos.
6. Sevilla – Juventus. In dulcele „spirit karmic” suntem salutati amabil de o veche cunostinta, Fernando Llorente. Acesta marcheaza golul decisiv dupa un duel cu Andrea Barzagli rezultat in urma unui corner. Szymon Marciniak este fara dubii un „les” adept al jocului barbatesc si nu fluiera un fault clar in atac la saritura bascului. Dar mai conteaza? Trebuia sa inscriem si noi macar o data daca ne doream calificarea de pe primul loc, nu? Posibil, dar aveti idee cate duble eliminatorii din Europa au fost decise de o decizie corecta de arbitraj? Un penalty acordat corect, un fault in atac acordat la timp, un offside semnalizat? Sau tendinta de a fi „mai ortodox decat Dalai Lama” e mai puternica decat ratiunea?
7. Juventus – Bayern München. Ajungem si la eventimentul fabulos care incununeaza acest periplu indelungat. Daca am avut un scotian in povestea noastra evident ca nu putea lipsi un englez get-beget. Un galez mai era necesar si intreaga Mare Britanie complota in secret cu piemontezii. Martin Atkinson, un mare amator de ceaiuri aromate cu iz bavarez, ne da o mostra de arbitraj „partinitor pro Juventus” ca la noi acasa. Surprinzator insa confunda directia de mers (ei au volanul pe partea cealalta) si sfarseste prin a nu vedea un hent clar al lui Vidal in careu, la care adaugam si o problema de orientare in spatiu la pozitia lui Lewandowski care il marca strans pe Buffon. Rezulta un 2-2 echitabil si impresia buna lasata de posesia nemtilor. Ce daca a gresit arbitrul? Mare lucru sa marchezi de inca 3 ori in poarta lui Neuer? E doar vina noastra, va trebui sa remediem in retur. Acolo sigur balanta se va echilibra.
8. Bayern München – Juventus. Si iata returul! Ia sa vedem, ce ne mai lipseste pentru un razboi total? Ieniceri, spahii, highlanderi, lorzi englezi… stiu, un viking! EUREKA! Jonas Eriksson raspunde prezent. Va fi neutru si corect precum tara pe care o reprezinta. Atat de corect incat anuleaza eronat golul de 3-0 al lui Morata si trece cu vederea un procedeu de Muay Thai al lui Kimmich (in K1 e interzis sa lovesti cu cotul), care puncteaza in duelul cu acelasi atacant. E vina spaniolului, de ce nu a tinut sus garda? Suedezul „ajuta” pe Juventus decisiv si ii asigura un final de sezon mult mai decongestionat. Pai nu suntem noi de vina? Trebuia sa mai dam un gol, nu e ok sa ne plangem de arbitru. Dar oare golul acela nu venea mai repede cu Bayern in 10? Dar oare daca se acorda corect golul lui Morata mai era nevoie de „golul 4”? Si daca se anula si golul 4 pe motiv de „atac pasiv sau sut prin surprindere”? Cate goluri trebuie sa marcam oare pentru a fi contabilizat unul la final? Raspunsuri la care doar UEFA poate raspunde. Si va raspunde asa cum a facut-o si dupa episodul Istanbul. Tacerea e de aur.
Prin aceste episoade nu intentionam sa diminuam victoria unei echipe bavareze extraordinar de bine alcatuite si puse in teren de agitatul Pep. Nu dorim sa sugeram ca Juventus este o victima singulara sau ca asistam la un complot international. Dar lipsa erorilor in relatia cu alte echipe de top ingrijoreaza si prezinta un peisaj mult mai real al pozitiei piemontezilor in contextul european actual. Bayern a meritat sa mearga mai departe, dar cu siguranta s-ar fi spus acelasi lucru si despre Juventus in cazul in care Morata nu era sanctionat cu offside. Poate astazi vorbeam de „campioana Europei Juventus” daca Pogba primea acel penalty clar. Poate, daca, ar fi trebuit! La final raman doar regretele si nemultumirile tardiv exprimate de Beppe Marotta (trebuia sa iasa dupa episodul Berlin, mult mai flagrant). Raman garantiile ca am fi putut mai mult si faptul ca arbitrii gresesc uman, dar de platit plateste echipa noastra. Si acest scenariu repetat la nesfarsit esueaza intr-un film prost alb-negru in care cei penalizati poarta aceleasi non-culori. La anul vom fi mai buni, nu vom ceda, NOI SUNTEM JUVENTUS! Si daca apare din nou „greseala umana”?
FORZA JUVENTUS!
P.S. Sigur ca Juventus va ramane „favorita arbitrilor” indiferent cat am pleda noi pentru echilibru si coerenta in afirmatii. La fel cum englezii sunt toti huligani, germanii nazisti, olandezi amatori de iarba si belgienii de „ciocolata infantila”. Cine poate opri vantul, apa si MIZERIA din gurile oamenilor?
