Mi s-a spus ca traiesc in anii ’90, ca in fotbal doar prezentul inseamna ceva, ca laurii de acum cateva decenii sunt prafuiti si nesemnificativi. Mi s-a spus ca nu mai exista competitivitate si numele mari au ales demult alte zari, mi s-a mai spus ca doar “fotbalul spectacol” incanta astazi privitorul. Oare ce inseamna “fotbal spectacol”? De ce am auzit toate aceste banalitati nascocite de numaratori de goluri tip Primera Division? Pentru ca am sustinut mereu sus si tare ca pentru mine cel mai important derby ramane JUVENTUS – MILAN. IL VERO DERBY D’ITALIA!
A avut mereu o incarcatura aparte si o are si astazi.E o incarcatura de rivalitate sportiva si atat! Indiferent ca ii infruntam pe Boban, Weah, Kaka, Shevcenko sau Robinho, Pazzini si Balotelli. Indiferent ca antrenorii s-au numit Lippi, Sacchi, Ancelotti sau de ce nu Allegri, partitura tactica a fost solid compusa, individualitatea jertfita in numele echipei si spectacolul superficial al lejeritatii defensive redus la minim in favoarea rezultatului. Asta nu inseamna ca nu am avut parte de meciuri memorabile cu rezultate pozitive de ambele parti. Dimpotriva, de la rasturnari de scor la victorii zdrobitoare sau inzbanzi in ultimul minut AM AVUT DE TOATE! Am avut tehnica, viziune, pasa geniala, finalizare incredibila, executie imposibila, interventie salvatoare de ultim moment. Mai presus de toate insa…AM AVUT TACTICA. Tactica ce schimba cursul si istoria fotbalului sub ochii nostri.
Un fin cunoscator al fenomenului ar putea studia un adevarat manual de strategie fotbalistica in timpul unui Juventus – Milan. Ar putea invata cum se modifica un sistem din mers in functie de schimbarile operate sau necesitatile de pe parcurs, ar putea intelege cum marcajul om la om a fost perfectionat de italieni, dus la rang de arta si apoi schimbat cu mult mai mobilul marcaj zonal. Ar fi putut vedea la Sacchi sau Lippi primii atacanti ce faceau pressing la fundasii adversi impiedicand manevra de constructie inca din stadiul ei incipient. Ar fi putut vedea primul “regista basso” sau intelege de ce echipele italiene sunt mereu scurte si se dubleaza permanent. Ar fi fost sedus de geniul lui Zidane pus in valoare de cerbicia unui Davids, l-ar fi admirat pe Andrea Pirlo stralucind in ambele tricouri si ar fi aplaudat in picioare doi monstrii sacrii ai fotbalului, etern fideli crezului lor: Del Piero si Maldini. Intregi pagini de istorie scrise intr-un singur meci, cele mai mari echipe din Italia si chiar din lume la un moment dat. Ar fi putut sa urmareasca acest obositor algoritm tactic peninsular si sa isi desavarseasca eruditia in domeniu, sau ar fi putut alege varianta lejera a golurilor pe banda rulanta din alte competitii europene lejere in abordarea partiturilor. Fiecare a ales conform exigentelor sale, EU AM ALES JUVENTUS – MILAN in primis de fiecare data!
Sigur ca nu am refuzat si alte “provocari” din Anglia sau Germania, dar acest meci ramane cel mai semnificativ. Nivelul importantei unui derby este dat nu numai de sutele de milioane din teren sau numarul de goluri marcate, ci si de evolutia sa constanta in paralel cu sportul rege, dificultatea desavarsirii manevrei ofensive contra unui monolit defensiv compact si impecabil actionat. Nu se indoieste nimeni ca a marca impotriva unor Maldini, Baresi, Costacurta, Nesta de o parte sau Scirea, Cabrini, Gentile, Ferrara, Montero, Cannavaro de cealalta parte este mult mai dificil decat in fata unor abordabili spanioli, britancii sau portughezi. La fel cum cea mai impozanta piesa arhitecturala se realizeaza in cele mai grele conditii, tot asa si cel mai frumos si complex gol se marcheaza contra celei mai bune defensive. Iar Juventus si Milan au avut asta din plin! Conlucrarea intre Zidane si Del Piero sau Savicevic si Boban nu va fi nicicand inferioara vreunui “Clasic” modern atat de trambitat.
Nimeni nu a pasat intr-un derby mai perfect decat Pirlo, nimeni nu a vrajit mingea mai maiastru decat Del Piero sau Baggio, nimeni nu a pacalit offside-ul si nu a marcat mai pragmatic decat Inzaghi, nimeni nu a executat un tackling mai perfect decat Nesta sau Vidal, nimeni nu s-a daruit mai complet decat Gattuso sau Tacchinardi, nimeni nu a sutat mai precis decat Seedorf sau Di Vaio, nimeni nu a fost mai letal decat Trezeguet sau Shevcenko, nimeni nu a marcat un gol mai controversat decat Muntari (da, golul lui Muntari, dar si al lui Matri). Sunt imagini care se deruleaza vii sub ochii mei ca un film de Oscar si nu vor disparea niciodata. Pentru ca e acel derby, E JUVENTUS – MILAN!
Orgoliul victoriei in Italia a insemnat inainte de toate satisfactia de a bate pe Milan. Celelalte nu s-au ridicat decat temporar si neconvingator la rigoarea si nivelul unui formidabil Juventus. Milan da, Milan a fost oponentul ce a asigurat rivalitatea acerba desavarsind competitia la final. Pentru ca a invinge in fata lui Napoli sau Roma este echivalent cu “a nu avea contracandidat”, a invinge in fata unui Milan puternic inseamna ca “esti pur si simplu cel mai bun”. Valoarea unui invingator este determinata de valoarea invinsului sau! Daca in Italia palmaresul este net superior lui Juventus, in Europa insa trebuie cautata grandoarea rossonerilor. A fi superior intr-un meci direct impotriva unei multiple castigatoare de Champions League are alta savoare! A fi superior in istoria tuturor confruntarilor directe ARE TOATA SAVOAREA DIN LUME!
Conducatori, jucatori, antrenori, suporteri, toti sunt angrenati intr-o continua poveste de razboi a ambitiilor si pasiunilor. Cati dintre noi isi amintesc cu mandrie un 4-1 in compania Romei sau a Fiorentinei? Dar un 6-1 pe San Siro contra Milanului? Pariez ca fiecare dintre voi, indiferent de varsta, a vazut de mai multe ori rezumatul acelui meci sau il aminteste ca pe un superlativ fotbalistic trait live. De ce? Pentru ca am spulberat pe Milan! Pentru ca E ACEL DERBY! Iar senzatia de acerba competitie s-a perpetuat permanent si ramane un reper si in ziua de azi. Poate ca Milan nu mai are calitatea de acum 10 ani, poate ca Montolivo nu e Kaka, poate ca Mihajlovic nu e Capello si nici macar Zaccheroni, dar Milan e tot Milan. Iar o victorie in acest derby valoreaza mai mult decat oricare alta. Da, chiar mai mult decat impotriva lui inter! Infamia trebuie rapusa brutal si salbatic, dar reperele sportive sunt cu totul altele. Stim cu totii ca pentru o crestere semnificativa a Serie A e nevoie de un Milan puternic. In asteptarea lui insa fiecare gol marcat trebuie savurat corespunzator. Pentru ca rivalitatea va straluci din nou la cotele de acum 10 sau 20 de ani si fiecare victorie sau gol vor avea aceeasi savoare de peste decenii.
Le vom aminti de golul lui Dybala, de mingea prelucrata fantastic de Pogba, de cursa lui Alex Sandro si INCA 3 PUNCTE! Le vom aminti de a 60-a victorie impotriva lor, impotriva Diavolului Rossonero. Le vom aminti de a sasea infrangere consecutiva pentru ca nu e asa…SI DE DATA ASTA TOT NOI AM CASTIGAT! Noi de 60 de ori, ei de 48, noi am marcat de 230 ori, ei de 215. ASTA NUMESC EU UN DERBY ADEVARAT! PENTRU CA E ACEL DERBY, E JUVENTUS – MILAN!
Asta inseamna “fotbal total”, asta inseamna echilibru, strategie, istorie! Pentru ca Juventus si Milan au adus impreuna Italiei 4 CAMPIONATE MONDIALE! Anglia si Spania oare cate au?
FORZA JUVENTUS!
P.S. Multumesc, Mike, pentru intreaga contributie! Nepretuita!
2 gânduri despre “JUVENTUS – MILAN : ACEL DERBY!”
Singura echipa demna de a fi rivala lui Juventus in Italia, singura echipa din Italia pentru care am respect si pe care o pot sustine in Europa, singura rivala a lui Juventus care a facut ceva in Europa si care conteaza ca si istorie. Sa o bati a 6-a oara la rand, de nepretuit! Asta inseamna sa fii Juventus!!!
Altii au prins si vremurile bune ale lui Milan si rivalitatea e mai mare. In fiecare Milan-Juve sunt convins ca se pastreaza vie si-o amintire a precedentelor confruntari. Milan momentan nici macar nu joaca in Europa, nici macar in Uefa. Oare de ce acum vin aceste 6V la rand ? Oare e o intamplare? Eram f. buni si pe vremuri dar erau si ei si pe-atunci iata de ce nu s-a pomenit ce se pomeneste azi. E nevoie de-un Milan mai puternic, rivalitatea face bine iar pentru mine adevarul e ca ei nu sunt momentan nici cat Inter sau Napoli. Pe Inter eu am si-o boala si PENTUR MINE aici conteaza cel mai mult sa castige Juve. Si fiindca eu nu sunt un juventin asa vechi, momentan pentru mine e mai important sa batem si Napoli. Daca privim obiectiv la perioada recenta (ultimii 3-4 ani), e clar ca cea mai mare rivalitate e cu Napoli.
In ce priveste sumele de transfer, daca socotim banii cheltuiti de noi in echipa ce-a ajuns sa joace finala UCL anul trecut, cred ca nu depasim 100M. Dar am jucat finala. Sunt in acelasi sentiment ca sumele cheltuite nu sunt totul. Dar totusi, e importanta si imagina. La o noua revenire in Europa, am fost redusi la tacere de Bayern, dar totusi in acel an am scos 4 pct cu Chelsea, detinatoarea trofeului. Insa Milanul in Europa e pace si liniste iar vremurile pe cand dadeau un 4-0 Barcei (catalanii erau vazuti favoriti si-atunci) sunt demult apuse. Acuma decat sa fie UMILITI pana si de Atletico mai bine ca stau acasa. Pana cand Milan nu va reveni la un anumit nivel in Europa, pentru mine acest meci nu poate fi maximul. Sau macar in Italia sa-i vedem din nou campioni, desi sunt cinvins ca cine ia Scudetto nu se poate sa nu faca si cate ceva in Liga.