Leicester si dimensiunea italiana a povestii

Ranieri

     Noi intelegem fotbalul altfel. Si prin acest “noi” nu ma adresez numai suporterului bianconero. Ma adresez fidelului iubitor de Serie A in toata splendoarea sa analitica. Pentru ca mai presus de aspectul estetic si uneori ignorandu-l total, in Italia avem tactica minutioasa ca arma principala. Acea limitare extrema a libertatii de miscare ce urmareste un singur scop: acoperirea eficienta a tuturor zonelor terenului si blocarea spatiilor de patrundere ale adversarului. Prea putin spectaculoasa si deloc adulata de catre ceilalti amatori de “sport rege”, tactica peninsulara reprezinta pentru cea mai mare parte dintre noi o realitate cotidiana si o conditie de baza a succesului. Pentru ca noi stim cel mai bine un detaliu: “un campionat e castigat de cea mai buna aparare”. Forta fizica, rigoarea pozitionarii, efortul impins la extrem si concentrarea epuizanta pe recuperare, asta inseamna Serie A. Daca nu pentru toate echipele macar pentru marea majoritate, fiecare luptand cu mijloacele avute la dispozitie.  In acest context scoala italiana de antrenori nu are rival in lume si rezultatele pe termen lung au dat dreptate acestei viziuni, mai ales la nivel de nationala. Pentru fiecare Guardiola sau Wenger exista cate un Mourinho sau Simeone, care desi nu sunt italieni s-au impus prin organizarea si metodele scolii peninsulare. Lippi sau Ancelotti sunt italieni si au dus organizarea la rang de arta. Dar “cel mai italian castigator” al strategiei cu accente obsesive nu este niciunul dintre cei enumerati in clipa de fata.

Ranieri2

     “Juventus castiga pentru ca Serie A e slaba”! Oare de cate ori am auzit aceasta afirmatie ridicola? “Juventus nu ar castiga niciodata in Premier League, acolo sunt marile vedete. Acolo se joaca intens, spectaculos si ofensiv, organizarea defensiva nu inseamna mare lucru in fata unor vedete de talie mondiala. Mai devreme sau mai tarziu iti vor marca, iar daca nu ataci la randul tau in valuri nu te poti impune”. Cata siguranta intr-o pseudo-dizertatie cu hilare elemente de analiza! Cata ignoranta mascata de emfaza convingerii ! Cate erori intr-o singura oarba prezumtie de superioritate! Si totusi fanii Premier League isi continua pleiada interminabil. Fotbalul italian nu functioneaza! Cu toate ca Juventus nu a fost niciodata lacunara la capitolul creatie, putem spune ca este si ea tributara si reprezentanta de seama a acestei miscari. Faimosul cuplu “BBC” solidifica performantele europene ale piemontezilor si asigura continuitatea istorica a mitului fundasului italian. Dar Juventus nu ar putea castiga intr-o fantezista participare in Premier League, spun pseudo-specialistii. Nu? A facut-o Leicester City! In cea mai italiana modalitate cu putinta.

     Si asta cu aportul unor Wes Morgan, Robert Huth, Christian Fuchs sau Liam Moore. Departe de Barzagli-Bonucci-Chiellini, sa ne intelegem! Insa cu un experimentat Claudio Ranieri la timona, un antrenor deloc strain de Piemont. Un tehnician serios, adaptabil si generos in implicare. Nu un guru al fotbalului, un creator de concepte revolutionare, un antrenor bun si atat. Un om serios si implicat, un antrenor italian prin definitie. Unul care nu a castigat prea mult in cariera, dar este calit in cele mai grele confruntari in nu mai putin de 3 campionate in care a activat. Unul care stie ce inseamna coeziunea grupului si face din asta punctul ferm al strategiei sale. Unul care nu pleaca niciodata invins din start, ci cauta solutiile viabile in raport cu materialul avut. Unul realist si genul care se autoevalueaza foarte coerent. Acesta este romanul Claudio Ranieri.

Ranieri3

     Fara magie, fara strategii unicat, fara exhibitionism gratuit. Doar o solida asezare intr-un clasic 4-4-2 cu linii compacte, distanta minima si dublaj impecabil. O echipa cu un centru de greutate jos, cu recuperatori fara plamani, dar cu o viteza ametitoare pe contre si desene simple de o eficienta dezarmanta. Ranieri i-a invatat cum sa nu ia gol la faze fixe, cum sa limiteze punctele forte ale adversarului, cum sa reduca bresele la minim si sa valorifice fiecare plecare la maxim. Suna foarte italian, nu? Nimic nou in panorama internationala, letal insa pentru o Premier League excesiv de avantata si prea putin organizata pe tranzitie. Daca la aceasta reteta adaugam exploziile deloc scontate ale unor Vardy sau Mahrez, obtinem un cocktail al succesului fulminant. Dorinta de afirmare si talentul latent eliberat de Ranieri a generat aceast spectaculos foc de artificii ce a incendiat Marea Britanie. Liecester City CAMPIOANA! O campioana italiana fara italieni, dar o fidela interpreta a partiturilor predate cu sarg la Coverciano. Dincolo de savoarea victoriei unui outsider, dincolo de preferinte personale sau alte argumente, aceasta este o victorie italiana in nucleul ei cel mai profund. S-a impus conceptul in detrimentul valorii lotului! S-a impus strategia si nu valoarea individuala! S-a impus Italia lui Ranieri in templul  britanic ce a faurit fotbalul. Iar asta merita sarbatorit. De astazi Ranieri va fi un castigator, iar la cei 64 de ani ai sai a asteptat cu rabdare afirmarea. Meritul ii apartine cu prisosinta si nu cred ca cineva si-ar imagina un parcurs similar al “vulpilor” cu un antrenor britanic. Fara acel amanunt tactic disecat obositor nu poti anula ecartul de valoare si nici totaliza doar 3 infrangeri. S-a studiat nominal fiecare adversar si s-au trasat sarcini atat zonale cat si specifice marcajului om-la-om. S-a stabilit cand un Kante devine play-maker si cand isi reia atributia de inchizator in fata apararii. S-a analizat pozitionarea lui Vardy in raport cu momentul jocului si culoarul cel mai bun pe care poate fi servit valorificandu-i viteza. Mahrez a devenit celalalt varf de lance progresand din banda si ajutat de demarcarile false ale coechipierilor si propria tehnica impecabila a totalizat un numar impresionant de goluri si pase decisive. Lor li s-au alaturat un Drinkwater extrem de energic si un Okazaki ce alterna pozitia de 9 fals cu aceea de atacant de careu sau chiar mijlocas la nevoie. Totul intr-o reproducere exacta a unui puzzle italian de succes. Bravura acestor jucatori aminteste de o varianta tarzie a Italiei 2006 si incununeaza o cariera oscilanta a unui Ranieri mai degraba ofensiv decat defensiv. Ne amintim jocul spectaculos prestat de Valencia, Fiorentina sau Chelsea sub comanda sa. Nu, Ranieri nu este un antrenor defensiv, nu a fost niciodata, dar necesitatea a indicat aceasta cale ca fiind cea optima. Si a invins in numele ratiunii!

Ranieri+Vardy

     In Anglia lui Ranieri pana si Inler poate castiga un campionat! Am scris “Inler”, nu “Inter”, Premier League nu acorda titluri la masa verde! E o poveste deosebita aceea a lui Leicester, dar sunt altele cu mult mai seducatoare. Exista si povestea unei echipe lovite si doborate de pe tronul sau. Victima unei conspiratii marsave ce a luat nastere in colturile obscure ale unor birouri oculte, cu largul concurs al unei Federatii ce trebuia sa protejeze un mit si nu sa il pravaleasca intr-o injusta infamie. O echipa ce a suportat socul, a strans din dinti, a luptat cu forte inzecite si a revenit si mai puternica decat fusese. E prima care se poate mandri cu un stadion de proprietate personala, cu incasari de nivel european si recorduri dupa recorduri spulberate. E singura care mai straluceste pe firmamentul continental si singura ce inca starneste invidie printre adversarii cei mai puternici. Si aceasta este o poveste deosebita, dar aceasta poveste nu are acelasi “appeal” intr-o Italie orbita de ura de frustrare. E mai agreabila distanta Leicester si performanta sa unica. O poveste de succes italiana ce inspira poate o alta poveste de succes, de data aceasta europeana. O poveste a celui mai pur simbol italian al secolului trecut si nu numai, UNICA POVESTE ITALIANA DE SUCCES CE VA DAINUI ETERN! Leicester deschide balul pentru ceea ce numai Juventus poate oferi la cote maxim in fotbalul european. Triumful principiului de “razboi tactic total”! Felicitari, Leicester City

FORZA JUVENTUS!

P.S. Inevitabil ii uram fostului nostru antrenor si alte succese similare. Pana la urma la Juventus inveti ce inseamna gustul pentru victorie. Chiar si in calitate de antrenor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Leicester si dimensiunea italiana a povestii”