Napoli – Juventus 1-3: finalmente Vezuviul a erupt!

Recordurile pozitive ne plac tuturor in fotbal si adauga un condiment savuros in peisajul competitional. Sunt acele superlative aparent intangibile care starnesc ambitiile si canalizeaza forte nebanuite pentru a fi depasite intr-o euforica sarbatoare atletica. Cu toate acestea recordurile negative sunt parca cel mai greu de digerat. Capata in timp dimensiuni gigantice si apasa infiorator pe umerii contra-performerului. Devine o datorie de onoare, o obsesie a nervilor sa frangi acel blestem, sa infrunti hazardul cu tarie si sa schimbi cursul defavorabil al lucrurilor. Pana la urma nu exista predestinare, ci doar cauze reale sau coincidente multiple.

Dupa 15 ani de seceta sub Vezuviu, asta era misiunea lui Juventus. De a sfida “hoarda barbara”cu strigatele ei nearticulate si a zdrobi de aceasta data adversarii si trufasa lor siguranta a terenului propriu. San Paolo capatase semnificatia unei fortarete inabordabile, o dimensiune total nerealist augmentativizata a unui biet balci sudic cu zgomotul sau infernal. San Paolo nu e decat un teren pe care la un moment dat Juventus avea sa invinga din nou. Din fericire meciul a fost acesta si aparenta predestinare a facut loc unei lucide si realiste abordari pragmatice: Juventus a invins si a luat cele 3 puncte. Asta e tot ceea ce conteaza! Inca un mit fals a cazut si ne putem relua linistiti drumul catre glorie, asa cum am cladit Victoria de atatea ori. San Paolo nu e vrajit la fel cum nimic nu este imposibil. E nevoie doar de capacitatea potrivita, vointa titanica si concentrare pas cu pas. Rezultatul vine de la sine!

Seria de egaluri cu adversari accesibili trebuia sa fie intrerupta de un succes complicat si nesperat de multi. Echipa intrase intr-un oarecare con de umbra si descatusarea pe terenul cel mai greu din peninsula era binevenita. Mai mult ca oricand era nevoie de executia individuala a unui fotbalist boem, de sclipirea celui care traieste pentru arta fara a se simti incorsetat de presiuni. Cine mai potrivit decat Paul Pogba? Daca San Paolo era un fel de “bestia nera” pentru Juventus atunci cu siguranta si francezul avea exact aceeasi semnificatie pentru napoletani din toate punctele de vedere. Diavolul negru a lovit din nou in maniera sa cea mai reprezentativa. Sut complicat de la marginea careului cu un balon rezultat dintr-o deviere fara sa atinga pamantul. Si cum uneori nici Pogba nu e pamantean a lovit furios, sec si precis. Atunci au amutit indoliatii napoletani pentru prima data. Demonul negru a taiat inca o rana adanca si cicatricea va ramane acolo. Realizezi in momente de acest fel cat de important e acel “fuoriclasse” ce nu poate fi antrenat sau inclus intr-o categorie. Cati ar fi incercat un sut din acea pozitie, cati au reusit? Este fotbalistul care prin simpla atingere a mingii creste tensiunea printre suporterii oponenti. Amintirea precedentelor neplacute da fiori reci si experienta trebuie sa fi fost una din nou traumatizanta pentru ei. DIN NOU POGBA! Sunt predestinati, demonul negru loveste de fiecare data! Presiunea brusc nu mai este pe tine, s-a transferat precum un virus letal in tabara adversarului. Responsabil este jucatorul de clasa si executia lui. Tacticile sunt date peste cap, meciul capata alta intorsatura. Cu totii il cunoastem pe Pogba si intelegem capitolele la care este deficitar. Dar faze de gen demonstreaza valoarea incontestabila si importanta unui asasin innascut cu sange rece. Cu atat mai mult cu cat presiunea ameteste spiritele calculate. Pentru ei insa, pentru boemi, e doar o noua intrecere cu limitele. O provocare pe care o accepta animati de cel mai tineresc entuziasm indifferent de urmari. Aici realizezi de ce poate jucatori ca Pogba  nu au valoare in bani. Risca inutil de dragul artei si pierd uneori, dar acea magie a reusitei nu poate fi substituita pentru ei  de teama esecului. Tentatia e prea dulce! Iar cand reusesc DEVIN ZEI! Executia lui Paul Pogba intra in acea categorie si nu va fi ultima. Daca ar fi intrat si executiile cu Sassuolo sau Inter dupa curse incredibile ar fi fost magnific si foarte profitabil. Asa Pogba ramane un fuoriclasse talentat cu marja de crestere impresionanta. Da, inca nu a atins maximul!

Astazi nu vom da note, vom depasi rutina uneori nedreapta a calculelor si cifrelor, tirania tacticii si a kilometrilor parcursi. Analiza individului va prima pentru ca fiecare echipa este formata din oameni. Din oameni si satisfactiile lor, din oameni si dramele lor. Astazi il vom felicita calduros pe…Martin Caceres! Ii voi atribui titlul de omul meciului si ii voi ura un “bine ai revenit, nebun frumos”! Satisfactia de a-l vedea intr-un rol care ii confera spatiu de miscare si ii pune in valoare cel mai bine calitatile este dublata de satisfactia reusitei. A gresit la golul partenopeilor, fara discutii. Caceres nu este perfect, cunoastem acest detaliu. Vitalitatea sa insa, aparitiile la finalizare, combativitatea si reusita decisiva au transformat acest redebut intr-un triumf personal. Martin este omul momentului si un alt personaj spumos din vestiarul juventin. Un baiat simplu si generos cu fotbalul. Genul care te face sa ii indragesti carisma si sa privesti totul mai senin. Aparitia sa in banda a dinamizat mult atacul, asa cum era de asteptat. Allegri a inteles bine ca Martin este in forma si e solutia cea mai potrivita pentru a impulsiona sarjele in banda dreapta. Apare mereu nemarcat in mai multe momente. Fundasii gazdelor il uita si la ocazia din prima repriza cand suteaza slab in portar din unghi, si la gol cand vine demarcat din spate si finalizeaza ca un atacant pragmatic. Viteza sa pune mereu in pericol poarta adversa si e exact elementul de care aceasta echipa avea nevoie. Alt “favorit al partenopeilor”, Martin elibereaza si el demonii accidentarii printr-un urlet prelung al biruintei. Il meriti, uruguayan nebun! Aerul tau usor aiurit si nepasator ne-a placut intotdeauna. Nici el nu da senzatia ca ar simti de multe ori tensiunea si poate tocmai asta Il determina sa comita erori. Dar fotbalul nu e doar al celor incrancenati la limita, e si al boemilor de o coloratura aparte. Iar despre Martin Caceres se pot spune multe, dar ca nu ar fi un fotbalist talentat si multilateral dezvoltat niciodata! Bravo, Martin! Ne era dor de tine!

Critici, invitatii de transfer la Manchester, acuzatii datorita vietii nocturne mai turbulente, iata tratamentul rezervat lui Arturo Vidal in ultima vreme. Ultimul boem al “tripletei nebune” este chiar el. Cel mai bun prieten al lui Bacchus revine in atentie cu o evolutie de inalt nivel. Tacklingurile ce starnesc urale reapar, pressingul la doi adversari simultan redevine realitate, dorinta sa de lupta se pastreaza nealterata si de aceasta data isi salveaza AS-ul din maneca pentru final. Il cunoastem pe Vidal nu numai pentru atitudinea sa de gladiator ranit, ci si pentru golurile deosebite si extrem de importante. In acest meci l-am vazut pe King Artur in armura sa cea mai stralucitoare, lovind nimicitor pe final cu o lovitura de maestru. Si el un alt “iubitor de nuante celeste”. Fanii lui Napoli si-au vazut toate cosmarele devenind realitate intr-o singura seara! Pogba-Caceres-Vidal! Sa mai spuna cineva ca fotbalul nu e boem si plin de ironii! Multumim intregii echipe pentru daruire in conditii grele in care forma nu este cea optima, dar mai presus de tot multumim acestor trei actori de actiune dramatica cu iz comic. Sunt nebuni, sunt frumosi, sunt carismatici si ii iubim! Si nu ar trebui sa ii iubim numai la victorii! Pana la urma nu au falsat fotbalul niciodata, cu bune si rele. Insa oamenii , chiar deveniti idoli, nu sunt din alt material decat esenta carnala. Iar aceasta esenta este plina de magia imperfectiunii. Magie care uneori atinge sublimul fara a-si asuma tirania suprlativului peren.

Ne putem erija ca de obicei in “exigenti sclifositi” si ne putem concentra pe nereusite, pe jocul nu tocmai stralucit. Ne putem exagera menirea de suporteri si forta ridicolul criticand o victorie muncita si extrem de savuroasa. Ne putem atribui postura de “tacticieni ai absurdului ” sau “maestrii ai tragediei falsate”, ne putem imagina ca judecatori supremi ce analizeaza preferential doar ceea ce nu convine intr-o orgie fatalista a negativului. Putem face multe excese usor clovnatice…SAU PUTEM SAVURA VICTORIA! Pana la urma am castigat doar un meci de 3 puncte, INSA UN MECI PE CARE NU L-AM MAI CASTIGAT DEMULT! E adevarat ca baietii zurbagii din sud nu au fost prezenti mereu in Serie A, e adevarat ca nu am castigat nimic inca, e adevarat ca Europa e telul si nu o biata rivalitate imaginata de minti obosite preocupate de cataloage Rollex. E adevarat! Dar o victorie dupa 15 ani ramane o victorie si marcata de acei trei trubaduri boemi o face cu atat mai dulce. Sa ne bucuram deci, fotbalul se traieste meci cu meci! Trofeele nu spun totul! FORZA JUVENTUS!

P.S. Despre arbitraj sa comenteze napoletanii afectati de paranoia. Vorba lui Allegri, “non rompetemi le scatole sugli arbitri”! Castigati si urmatorul “derby del Solle” pentru ca Astrul din Torino sa triumfe din nou si totul va fi perfect! Trofeele voastre sunt altele!