Paolo Montero

“Aripa dura” a lui Juventus de la rascrucea dintre milenii, s-a numit Paolo Montero, jucator cu nume predestinat parca (montero = vanator, in spaniola), poate cel mai “rau” fotbalist pe care l-a avut echipa torineza… Pana si Toricelli parea un tip sfios pe langa el… Pe Montero nu era indicat sa-l ridiculizezi in teren, cei cativa care au incercat asta, n-au mai apucat sa se bucure de reusita, dar nici n-au mai avut curajul sa recidiveze, pentru ca Montero a luat intotdeauna fotbalul in serios, poate prea in serios… A fost luptatorul care accepta confruntarea barbateasca, dreapta, cinstita cu orice adversar, orice intentie de trisare facandu-l sa vada rosu in fata ochilor, atat la propriu cat si la figurat… Mucalitii spuneau ca din acest motiv, Paolo a “strans” mai multe cartonase rosii, decat trofee si trofeele nu au fost deloc putine …

Multi l-au acuzat  ca juca dur, ei bine nu, nivelul pasional era prea mare…„Am jucat mai tare, recunosc, dar daca sunt  rău, asta o pot spune doar părinții mei. Cert este că am jucat mereu pentru a câștiga, în vestiar dadeam mâna cu adversarii, insa pe teren nu le faceam  nici o concesie”…se destainuia el unui ziarist.

[youtube id=”BDhq1uhtBOI” width=”620″ height=”360″]

Pasiunea lui Montero pentru fotbal, are radacini adanci. “Tatăl meu a fost, de asemenea, fundas central. El a jucat la Nacional Montevideo, câștigand o mulțime de trofee printre care Cupa Libertadores și Cupa Intercontinentala. El a jucat deasemenea la două Cupe Mondiale și pentru mine este o mândrie  ca sunt fiul lui Montero Castillo”, declara el intr-un recent interviu.

Nascut la Montevideo in Uruguay la 3 septembrie 1971 intr-o familie cu principii sanatoase, a trebuit sa ia foarte in serios scoala, pentru a i se permite sa “bata” si mingea. In 1990 debuteaza la Penarol si pentru ca a luat si fotbalul in serios, lucrurile s-au precipitat vertginos, astfel ca in numai 6 ani, ajunge la Juventus, via Atalanta.  Spunea Montero:

“Ce m-a impresionat cel mai mult ma atunci când am ajuns la Torino a fost organizarea clubului și seriozitatea oamenilor. Am devenit un adevărat fan  Juventus. Cele mai frumoase amintiri sunt  legate de aceasta mare echipa in care vedetele se comportau ca niste oameni normali.  Au fost de departe cei mai frumosi 9 ani  din cariera mea. Juventus a fost pentru mine a doua familie”

A impresionat inca din primul an, reusind sa se integreze perfect in ceea ce toti specialistii vremii considerau a fi cea mai buna aparare din lume: Ferrara, Toricelli, Mark Iuliano, Montero, Pessotto. “Ferrara a fost foarte important pentru mine, era deja un jucător foarte experimentat cand am ajuns eu la Torino si m-a ajutat foarte mult. In ce-l priveste pe Mark Iuliano,  este o chestiune diferită. El a fost un mare apărător, dar relația mea cu el a  mers dincolo de asta. Când vorbesc despre el, nu ma refer la  jucător, ci la omul, Mark Iuliano, pe care l-am considerat mereu  ca pe un membru al familiei mele”.

A ramane 9 sezoane la o echipa ca Juventus, reprezinta o performanta de care nu oricine este capabil, chiar daca mai bine de jumatate de sezon l-a petrecut ca…spectator, din cauza acelor multe suspendari. Dar sa-i dam iarasi cuvantul:

Când am ajuns aici în 1996, am fost convins că această relație va dura mult timp. Când vi la  o echipă atat de importanta ca Juventus, este evident că speri să rămâi până la sfârșitul contractului și eu am avut  norocul să mi-l reînnoiasc. Pentru aceasta am fost foarte  fericit pentru încrederea pe care toti, întotdeauna mi-au acordat-o „.

Asa a reusit sa adune impresionanta sa colectie de trofee, 10 la numar: 4 titluri de Campion al Italiei,  3 Supercupe ale Italiei, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentala, Cupa Intertotto, de 3 ori finalist al Ligii Campionilor, 278 partide in tricoul bianconero  (186 in Serie A) si cel mai harnic colectionar de cartonase rosii din Serie A -16- , record neegalat inca…

[youtube id=”J5EPP3y1Law” width=”620″ height=”360″]

A fost component al Nationalei tarii sale intre 1991 si 2005 !!! pentru care a sustinut 61 de partide, inscriind de 5 ori.

2005 a insemnat anul despartirii de Juventus, Montero intorcandu-se in Uruguay la echipa San Lorenzo, apoi inhizand cercul la Penarol, de unde plecase, echipa la care isi incheie frumoasa si pasionanta aventura prin fotbalul mare…Intr-un alt interviu, Montero isi amintea cu dragoste de orasul Torino: “Mi-a placut la Torino, unde am trăit o mie de intamplari nostime și unde încă mai am mulți prieteni si in ziua de azi. Îmi amintesc mai ales seara, la Murazzi, locul meu preferat, pentru că puteam bea o bere liniștit și puteam conversa in voie cu prietenii . Într-o zi l-am luat chiar si pe Zidane și toți imigranții din Africa de Nord, au venit sa ne aclame”…

Asadar, in ciuda numelui sau, Paolo Montero Ronald Iglesias, n-a fost deloc “usa de biserica” in cariera sa fotbalistica. Si totusi putini fotbalisti au ramas in inima fanilor lui Juventus asa cum a ramas acest uruguayan, “un amestec de furie, compasiune, determinare si fatalism, care isi arunca inima dincolo de obstacole, jertfindu-se pentru echipa”…cum era caracterizat de un ziarist. Asta n-au uitat si nu vor uita niciodata fanii juventini, pentru ca steaua daruita de ei si care se “asorteaza” minunat cu soarele de pe drapelul uruguayan, sa-i aminteasca mereu lui Montero cat de mult a fost iubit la Torino. Si inca mai este…

[youtube id=”CqSOgI0tZZ8″ width=”620″ height=”360″]