Ca o vitregie a sortii dai de ei peste tot. Cine sunt ei? Amatorii de fotbal invelit in staniol turcesc cu supraluciu. Continutul? Mai fad decat erotismul unei calugarite atinse de frigiditate, mai inodor decat cognacul fabricat in Prohibitie. Personal prefer un pahar de „Cava”, traditie catalana, fotbalul nu mai are gust demult. Perlajul fin face diferenta intotdeauna, mai ales daca strugurele e argentinian…si tanar. Lui Enrique nu ii place gustul, stramba din nas, se plange ca-i amar. Prefera editia aniversara „Fuentes„, dar s-a epuizat stocul. Greu si cu sampaniile astea daca nu te pricepi. La fel e si la fotbal. Dar sa revenim la AMATORI.
Iti schimbi jobul si ei sunt acolo. Mergi in concediu si ii gasesti intinsi comod pe prosop. Intotdeauna e unul si in metrou sau e chiar taximetristul spagar care te duce la destinatie. Toti se pricep, cunosc, traiesc fenomenul. Au vazut ei, au auzit ei, au dedus ei. Deseori te pun in fata aceleiasi dileme a finului tactician. Care trio e mai bun? Ronaldo-Benzema-Bale sau Neymar-Messi-Suarez? E insasi temelia cugetarii profunde, e trauma ce apasa omenirea. E momentul cand Mapamondul este separat in doua, cand apare divizunea in cuget, diviziunea celulara si ar fi aparut chiar si divizunea Hidrogenului de Oxigen daca nu o patenta Moise inainte. Cei doi poli de putere, acesti magneti irezistibili te cheama. Si nu poti rezista, imboldul e mai puternic decat tine! Sau nu?
Asist la o discutie de gen. Amfitrionii de ocazie, ati ghicit, doi fani inflacarati. Un „cules” (culo pe italiana) si un „merengue” (mai lipsea un „salsa” si formam o trupa). Madridistul aproape sa admita „suprematia ofensiva” a catalanilor. Da, sud-americanii Barcelonei au ceva in plus, sunt mai buni. Galacticii sunt fantastici, extraterestrii fabulosi. Brusc ma trezesc integrat in absolut:
– Tu ce parere ai? Care e trioul perfect? Trebuie sa ai o preferinta!
Nu stau mult pe ganduri si rostesc cu aerul unui baron poposit intr-o spelunca mizera:
– Barzagli-Bonucci-Chiellini!
Urmeaza rasete pe banda ca in serialele americane. Considera ca e o gluma buna, sau o eroare subiectiva impardonabila. Evident, nu stiu toti cine e Barzagli. Cum sa compari un „necunoscut” cu Ronaldo sau Gaymar (eroare de autocorrect)? Ei vorbesc de atacanti, nu de bieti truditori. Doar atacul conteaza, asta e crezul in fotbalul mare, asta e modernismul. Defensiva, tactica? Arhaisme, vrajeala desueta, numai in Italia mai merge asa ceva. Ce de fani are batranul Zeman!
Momentul e cum nu se poate mai potrivit, urmeaza tragerea la sorti pentru sferturi. Juventus a trecut de Porto, dar cui ii pasa? Echipa mica! Nimeni nu a observat organizarea impecabila a portughezilor, dar m-am obisnuit.
– Acum e acum! Poate picati „cu noi”, atunci sa ti-i vad pe „cei trei magnifici”. Fara 5 nu scapati! Chiellini nu e cam batran? Buffon mai joaca? Barzagli ala ce e, mijlocas?
– E ajutorul lui Buffon, cum intra el inchide poarta.
– Ah, deci e portar.
– Exact! E un nume obscur, nu are mari realizari. Dar imi place mie.
Madridistul rade, el e mai cunoscator. Probabil si mai patit cu alde „bianconeri”, experienta e o comoara nesecata uneori. Se reinnoieste promisiunea cu cele 5 goluri, se compara tehnic jucatorii individual, se concluzioneaza ca nu exista sanse decat de o parte, se trece la Primera Division si incheiem periplul. Urmeaza tragerea si stupefactie…BARCELONA – JUVENTUS! Stiu, ati trait toti acest scenariu, ati vazut filmul asta de zeci de ori. Incepand cu Ajax in 1996 si terminand cu numele sonore de azi. „Barcelonezul” nu stie ca Ajax a fost echipa mare, daca n-a jucat cu ei la FIFA… Dar stie ca „ei” ne vor nimici, doar sunt „cea mai mare echipa din lume”. Aici „merengue” are de obiectat, ei sunt „cea mai titulata echipa”! Urat sa-l contrazici pe Berlusconi, dar trecem peste. Noi suntem mai mici, mai modesti, nu ne bagam in jocurile de putere ale celor mari. Acolo, la „periferia fotbalului”, cine sa te bage in seama? Doar Florentino Perez cand mai merge la cumparaturi. Dybala e oricum doar ok, nu e vedeta, nu ar merita banii. Ronaldo la varsta lui rupea norii. Asa o fi, nu te poti contrazice cu somitatile. Soseste verdictul terenului. Din nou STUPEFACTIE!
Dupa prima mansa primesc mesaj cu un singur cuvant: REMONTADA! Citat din „padre Luis„, un pios servitor al Domnului. Al domnului Bartomeu. Totul e posibil in viziunea lor, mai ales dupa o supradoza…de incredere si optimism. Camp Nou devine un Thermopylae de proportii epice, sunt imbatibili, ei sunt spartanii! Mi-l si imaginez pe Iniesta cu scutul de bronz si cuirasa. Ce uita simpaticul „blau-grana” e faptul ca la Thermopylae…grecii au cam pierdut. SI NU SE LUPTAU CU ROMANII! Iar Juventus are preponderent ACEL ADN in sange. Mai mult ca orice lupta si gandirea strategica fac diferenta. Dar in fata lui Messi nu conteaza! Totul e dinainte stabilit, chiar si proportiile scorului. Din nou numarul 5, probabil o cifra fetis a catalanilor. „padre Luis” le garanteaza asta, doar are „cel mai bun trio”. Meciul din tur e bagatelizat si clasat la „accidente de parcurs”. Parisul a exultat si el, nu-i asa? Acum n-o fi Mole, Turnul Eiffel, dar nici Juventus nu-i PSG (Petrol-Silver-Gold, simt o rezonanta Forex). Una-i sa ai Unai, una-i sa nu ai, asa-i? Nu ma crede nimeni insa, ce stiu eu? Doar s-a jucat si o finala, ei au triumfat, sunt cei mai buni. Imi aduc aminte brusc de Cüneyt Çakır si il retrogradez pe Erdogan pe pozitia a doua a clasamentului „DANGEROUS TURKS”. Si nu va legati de turci, nu toti sunt la fel, UNII SUNT GERMANI 😉
In media lumea s-a „bucurat pentru fotbal” dupa returul cu francezii, iar urletele de indignare din caravana beduina au fost ignorate cu prisosinta. Lumea se pregatea de o noua sarbatoare. Suarez avea programare la dentist, o problema mai veche. La antrenamente a lasat-o mai moale, o simulare e intotdeauna de ajuns pentru impresia artistica. Dar oare toti olandezii sunt van Gogh? In aparenta da, ii uneste o punte indisolubila peste timp. Trebuie sa confere acel 95% pentru gazde, nu? Sau era 5%? Suarez nu a stat niciodata bine cu trigonometria. El e genul impulsiv, spontan, se arunca cu capul inainte. Barcelona va juca oare cu 3 pe spate, sau cu 4? Va fi 3-3-1-3 sau 4-3-3? Allegri rade la conferinte. Pentru el nu conteaza, are permanent solutii. Stie si 3-5-2, si 4-4-1-1, si 4-3-3, si 4-2-3-1 si 4-3-2-1. Stie fara mijlocasi, fara atacanti, fara fundasi, stie cu Mandzukic in banda, a jucat si cu Padoin regista, chiar nu e relevant. Rezultatele? Au venit! Dar ce folos, nu-i spectaculos, daca ramanea Conte…
Meciul? Avea dreptate Maurizio de sub Vezuviu (speram noi din Vezuviu), „un catenacciaro”, le-a pus lacat la botnita potailor lui „padre Luis„. Desenul tactic a fost unul perfect. Ce sa te astepti de la un smecheras de livornez? Pic de respect pentru „Mas que mas que un club”! I-a agresat chiar la ei acasa, in fieful lor, in jumatatea lor. Imaginile vorbesc de la sine. Nicio posibilitate de pasa!
„Mareata Barcelona” obligata sa apeleze la degajare si pasa lunga, la arma „echipelor mici”. Iar in urma unor astfel de initiative fundasii fizici aveau prim planul, deci tot Juventus castiga balonul. Daca Barcelona e echipa tehnica si combinativa nu sunt probleme, Allegri le aglomereaza si dubleaza mediana, lasandu-le la dispozitie exclusiv benzile. De unde singura solutie sunt centrarile pentru Bas Dost sau Edin Dzeko. Cum, niciunul nu joaca la Barcelona? Ghinion, Max te-a inchis, sah-mat! Nu exista trasa pentru filtrante, nu exista spatiu de executie sau driblinguri repetate. Messi, Suarez? Sunt in elementul lor precum guvizii in desert. Se zbat, alearga, cauta solutiile si spatiul izbavitor. Juventus nu ofera asa ceva! Totul este mecanizat si studiat in amanunt.
Cu 13 suturi spre poarta, dar unul singur pe cadrul portii, Gianluigi Buffon a avut parte de o experienta de lux pe Camp Nou. A promis ca va reveni, a fost odihnitor si revigorant. Posesia sterila nu ajuta cu nimic impotriva unei defensive peninsulare eroice si exacte pana la detaliul maniac de sorginte nipona. Sigur, nimic nu este perfect, cateva oportunitati au fost, dar calitatea executiei a lipsit si datorita presiunii constante exercitate asupra catalanilor si a frustrarii acumulate pe parcurs. Problema e ca doar Betis sau Deportivo ofera nenumarate ocazii de autoemulare. Cu „batranul Chiellini” e mai greu, el nu stie nici galiciana si nici andaluza. Stie doar limbajul sacrificiului. Ah, pardon, Doctor Chiellini! Chapeau!
Rezultatul final nu face altceva decat sa intunece mintile amatorilor de „fotbal-champagne”. Daca ati urmarit acest meci minut-cu-minut ati inteles de ce „italienii joaca urat”. Pentru ca fara lejeritatea repetitiva a erorii defensive golul este o raritate, nu o normalitate. Iar ei vor normalitatea lor, ei urmaresc „la mejor liga del mundo”, expresia cea mai puerila a mercantilismului ofensiv. Fara facilul „zaharel cotidian” ei nu inteleg fotbalul. Echilibrul total nu e nucleul intrinsec pentru echipele eminamente ofensive. La Barcelona pentru fiecare Messi exista un Rakitic mai presus de orice. La Juventus exista Dybala sau Cuadrado, dar pentru fiecare dintre ei exista un Chiellini, Bonucci, Mandzukic sau Barzagli. Sahul este greu, unii prefera „damele”. De aici si pasiunea pentru un „trio fantastic”. Se simte telenovela cu „parfum de femeie”? E doar o senzatie, nu fiti malitiosi! Iata si rezumatul „telenovelei” intr-o singura imagine.
Pe marele artizan din culise il cunoastem, e acelasi „pezevenghi tactic” ce imbina utilul cu pragmatismul si victoria cu triumful. Nu imbina spectacolul cu showul, dar pentru asta va invita la circ si va plateste el biletul. E un antrenor mediu, pevizibil, fara idei creative. Este aproape de a treia dubla consecutiva in Italia, dar astea sunt detalii. Se incapataneaza sa castige meciuri dozand efortul la maxim, fara sa se planga de accidentari sau lot incomplet. Religia sa este SOLUTIA! Adaptabil ca un supravietuitor in natura, Allegri ramane cel mai incomod adversar pe care l-ai putea intalni. Modifica orientarea pe parcurs, confera o pozitie neasteptata unui jucator surpriza, te sicaneaza neincetat si se muleaza pe defectele tale astfel incat sa le opuna plusurile sale. Prima tinta a criticilor si nemultumirilor, acest om se reinventeaza calm sezon de sezon si confera termenului de profesionalism un cu totul alt inteles. Unul degajat, uman, intuitiv. Grazie, Mister! Grande Maximus Allegri! Inca 3 lecturi de geniu si putem ajunge ACOLO! Dar nu e graba, hallmaaaa, un passettino alla volta.
Luis Enrique a ramas cu promisiunile, fanii sai de ocazie cu himerele, iar noi cu certitudinile. Juventus nu este nici cea mai buna echipa din lume, nici extraterestra si nici inegalabila, dar dorinta sa de victorie si spiritul sunt neschimbate. Nimic nu este obtinut fara o inclestare, nimic nu este gratuit sau de la sine inteles. Iar puterea noastra e tocmai asta, abordarea realista si generoasa. Concentrarea sublima si studiul aprofundat al oponentilor. Disciplina si sacrificiul personal, inteligenta si profesionalismul. Clisee, nu? Astea sunt victoriile lui Juventus, dragilor, CLISEE TACTICE redundante! Dar toate executate la timpul lor.
Astazi nu am mai primit niciun mesaj. M-am obisnuit cu abordarea. Zarva maxima in prealabil, linistea si resemnarea dupa. Cocosii si-au pierdut coloritul, specialistii tehnicii au fost distrusi de tactica. Zeci de milioane de italieni au asteptat meciul cu sufletul la gura, a fost momentul cel mai tensionat al stagiunii lor de pana acum. Freamatul interior a atins cote inalte si tensiunea a fost insuportabila. A fost un meci important si pentru noi, juventinii. Nu atat de intens ca pentru ei, dar cu atat mai savuros la final. Si astazi e doliu national pentru „cealalta Italie”. Dar, ca sa parafrazez o reclama la un produs de igiena foarte util unor comentatori sportivi din peninsula si nu numai… „albul ramane alb, negrul ramane negru”, iar Barcelona ramane acasa.
Dis de dimineata un parior infrigurat verifica scorurile pe aplicatia sa mobila. Ajunge la meciul cu pricina, da din cap descurajat cu un tragism demn de Hamlet si rosteste:
– Iar m-au scos, niciun gol, AI DRACU ITALIENI!
P.S. Si totusi, voi ce credeti, care e cel mai bun trio?
