Roberto Baggio

Baggio-Italy-1994

http://www.youtube.com/watch?v=Kmf-HhNRPo8

Mulţi s-au întrebat de-a lungul vremurilor de unde vine aversiunea suporterilor Fiorentinei faţă de, totuşi, cea mai iubită echipă din Italia, Juventus Torino. Au fost multe supoziţii care de care mai interesante, însă una pare că oferă un răspuns dilemei: cazul Roberto Baggio, dacă nu a generat această aversiune, sigur a amplificat-o. Povestea este interesantă, iat-o: pe 18 februarie 1967, în localitatea Caldogno, a venit pe lume Roberto, într-o familie cu încă 7 fraţi. Din momentul în care a văzut prima dată o minge, a înţeles la ce foloseşte şi a hotărât cu ce se va ocupa în viaţă.

Matilde, mama sa, s-a consolat repede: “Imi amintesc ca Roberto avea tot timpul o minge la picioare.Fugea ca un nebun. Era bolnav de fotbal pentru care sacrifica orice”. La 15 ani a debutat la Vicenza in Serie C pentru care a evoluat de 36 de ori, inscriind 13 goluri. Giulio Savoini, seful tineretului, era fascinat de Roberto: “Secretul lui era acela ca iubea fotbalul mai presus de orice. Dupa antrenament, ramanea in continuare pe teren sa exerseze, pleca ultimul acasa. Avea o pasiune extraordinara pentru fotbal”.  Oficialii echipei si-au dat repede seama ca au o comoara in curte, pe care n-o puteau tine mult timp. Si asa a si fost, chiar daca in 1985 Vicenza promova in Serie B. Fiorentina “s-a miscat” rapid, obtinand ambele semnaturi cu cateva luni inainte de terminarea sezonului, contra sumei de 7,7 miliarde de lire, urmand ca din toamna aceluiasi an Roberto sa devina… ”violet”. Dar in unul din ultimele meciuri disputate pentru Vicenza, lovitura de teatru: in urma unui contact dur cu un adversar, genunchiul drept al lui Roberto era facut praf! Verdictul medicilor a fost necrutator: 2 ani fara fotbal si asta daca totul decurgea bine. Cei de la Fiorentina erau uluiti, iar cei de la Vicenza, dezamagiti pentru ca pierdeau o gramada de bani. Cu toate ca oficial Fiorentina putea rezilia contractul din aceasta cauza, conducera clubului a riscat si… a castigat, dar a asteptat, intr-adevar 2 ani. In 1987 a revenit in fine pe teren si a inceput o munca titanica cu el insusi, iar peste un an era deja convocat la echipa nationala. Publicul toscan era incantat de jocul noului lor idol, dar timpul trecea si vitrina cu trofee a lui Roberto era tot goala… Deja jucase 94 de partide si inscrisese de 39 de ori.

In 1990 a reusit sa castige Medalia de Bronz la CM din Italia, contribuind cu prestatii foarte bune si doua goluri, dintre care unul in finala mica contra Angliei, venit dupa o actiune cum rar se vede pe un stadion de fotbal…

 http://www.youtube.com/watch?v=-BXewdTsmRc

In acel moment a intrat in scena Juventus care a facut Fiorentinei o oferta de nerefuzat: 15 miliarde de lire, realizand din nou cel mai scump transfer din lume la acea data.

Ei bine, fanii Fiorentinei “au luat foc” la auzul vestii si de atunci ard continuu ca flacara de la Monumentul Eroului Necunoscut, cand dau cu ochii de Juventus…

Pentru Baggio, a inceput o noua etapa a carierei sale, considerata cea mai buna si care i-a adus cele mai mari satisfactii. Adaptarea la stilul lui Juventus nu a fost usor.

Cand  jucam la Fiorentina nu simteam presiune, mi se permitea aproape orice, imaginatia era pe primul loc; la Torino presiunea era imensa, pentru ca la Juventus fiecare meci era crucial, creativitatea nu era suficienta”, povestea Roberto intr-un interviu. Dar si realizarile au fost altele: la Fiorentina nimic iar la Juventus Cupa UEFA in 1993, Campion al Italiei, Cupa Italiei si Supercupa Italiei, toate in 1995, Castigator al Balonului de Aur si Cel mai bun jucator din lume in 1993. Si toate acestea in numai 5 ani in tricoul bianconero in care a evolut de 200 de ori inscriind 115 goluri.

http://www.youtube.com/watch?v=haY-fFy0EuQ

Stagiunea 1994-1995 a fost ultima  la Juventus, evoluand in doar 19 partide, simtind din ce in ce mai puternic o noua presiune: ALESANDRO DEL PIERO!

Urmatoarele doua sezoane a evoluat la AC Milan cu care a mai castigat un titlu de Campion al Italiei, ultimul trofeu din cariera lui. A mai evoluat apoi cate un an la Bologna si Inter, iar din 2000 pana in 2004 a imbracat tricoul Bresciei, unde de altfel si-a si incheiat cariera fotbalistica la 37 de ani, pe 24 mai intr-un meci in deplasare cu AC Milan in care a fost ovationat in picioare de catre cei 80 de mii de spectatori prezenti pe Stadionul Giuseppe Meazza atunci cand a parasit terenul. O recunoastere a valorii unui fotbalist de clasa care a adunat la activ 452 de partide in Serie A in care a inscris 205 goluri (plus alte 113 partide in alte competitii), ocupand astfel locul 6 in topul Seriei A.

http://www.youtube.com/watch?v=9wpSfRHFNBo

A fost component al Nationalei Azzuro in perioada 1988-2004, pentru care a evoluat in 56 de partide, inscriind 27 de goluri, participand la 3 editii ale CM: Italia 1990 – medalie de bronz,  SUA 1994, Vicecampion Mondial (2-3 dupa loviturile de la 11m in care a ratat  penaltyul care a decis campioana, Brazilia) si 1998 Franta, unde Italia pierdea in sferturi tot la lovituri de departajare cu 3-4 in fata gazdelor din a caror echipa faceau parte si inscriau 2 jucatori de la Juventus, Zidanne si Hanry si un viitor jucator bianconero, David Trezequet… Meciul de retragere din Echipa Nationala a avut loc la 28 aprilie 2004 intr-un amical cu Spania.

In 2001 a scris o carte autobiografica “Una Porta nel Cielo”, iar din 2002 este numit Ambasador al Bunavointei al ONU.

In august 2010 a fost numit Director Tehnic al Federatiei Italiene de Fotbal, functie din care demisioneaza in ianuarie 2013 din cauza unor divergente de opinii cu ceilalti oficiali din Federatie.

Este casatorit din 1989 cu Andreina Fabbi, cu care are 3 copii:Valentina, Mattia si Leonardo. Detine o ferma in Argentina si este un vanator pasionat, facand cateva escapade in Delta Dunarii de care este realmente indragostit.

In 2011, clubul la care a cunoscut celebritatea, i-a daruit poate cel mai de pret trofeu al carierei sale: o stea pentru eternitate; stea pe care daca ar fi fost posibil, “Il Codino” cum era alintat de fani si nu numai, si-ar fi prins-o in celebra-i codita, transformand-o in …cometa, o cometa stralucitoare prin fotbalul italian si mondial numita…ROBERTO BAGGIO.

http://www.youtube.com/watch?v=UL6PjsNsU8E

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

12 gânduri despre “Roberto Baggio”