Roberto Bettega

Astazi vom cunoaste un alt jucator fabulos, “made in Torino” si “marca inregistrata Juventus”. Numele lui e Roberto Bettega, castigator cu Juventus a 7 titluri de campion al Italiei (1972, 1973, 1975, 1977, 1978, 1981, 1982), a doua Cupe ale Italiei (1979, 1983), unei Cupe UEFA (1977), golgeterul Seriei A (1980), al treilea Marcator al lui Juventus (dupa Del Piero si Boniperti) cu 178 de goluri in toate competitiile si  multe altele…

Dar toate acestea au fost foarte aproape sa nu existe pentru Roberto…

Era in ziua de 16 ianuarie 1972, la o zi dupa ce inscrisese un gol in meciul contra Fiorentinei, si a fost internat in stare grava la spital; diagnosticul a cazut ca o bomba: infectie pulmonara cu semne de tuberculoza, afectiuni incompatibile cu activitatea sportiva si chiar cu viata. Avea numai 22 de ani si debutase fulminant la bianconeri, in urma cu un sezon.

A inceput totusi o lupta disperata cu boala; mai intai in spitalul din Torino, apoi undeva in munti la Pragelato, la o clinica de recuperare sub ingrijirea doctorului De Michelis, avand-o alaturi de el si pe sotia Emilia, care l-a ajutat enorm (multumim, Emilia!) Toata lumea era demoralizata, clubul se gandea serios la aducerea unui alt atacant.

Dar luptatorul din el a spus: NU! Si incet-incet lucrurile au incept sa mearga bine, Roberto recuperandu-se incredibil si dupa 8 luni, la 24 septembrie 1972, era pe teren in meciul contra Bolognei. Toti au exclamat atunci: “e un miracol” iar Boniperti – presedintele clubului – a spus ziaristilor, referitor la achizitia unui nou atacant: ”Bettega este deja cea mai buna achizitie a sezonului”…Roberto se nascuse a doua oara…

Prima data s-a intamplat pe 27 decembrie 1950 la Torino. A crescut in curtea lui Juventus inca de la 11 ani, evoluand la grupele de copii si tineret din 1961 pana in 1969, cand, inainte de a fi aruncat in focul primei ligi italiene, a fost imprumutat un an la Varese (esalonul secund), unde a reusit 13 goluri in 30 de partide. Debutul la Juventus s-a produs pe 27 septembrie 1970 intr-un meci Catania – Juventus 0-1, in care a inscris golul victoriei. Si nu s-a mai oprit vreme de 13 ani, pana in 1983, adunand nu mai putin de 481 de partide in toate competitiile (326 in serie A) si inscriind 178 de goluri (129 in serie A).

“Bombardierul” lui Juventus, cu un fizic perfect pentru un atacant (1,84m/78 kg), a debutat in nationala Italiei in 1975, pentru care a evoluat in 42 de partide si a inscris 19 goluri. Insa norocul l-a ocolit mereu in trupa azzuro: locul 4 la CE 1980, si tot locul 4 la CM 1978. Cand ar fi avut sansa sa devina campion al lumii la CM 1982 din Spania, soarta l-a lovit a doua oara: era 4 noiembrie 1981 si se juca returul dintre Juventus si Anderlecht in CCE, cand, in urma unei ciocniri violente cu portarul, a ramas la pamant; verdictul medicului: ruptura de ligamente la genunchi. A revenit, insa, dupa o lunga perioada de recuperare, dar era clar pentru toata lumea ca sfarsitul carierei fotbalistice de performanta era aproape, astfel ca in 1983 s-a retras de la echipa nationala, dar si de la Juventus, si a plecat in Canada, unde a mai evoluat un sezon, la Toronto Blizzard (48 meciuri si 11 goluri).

In 1984, Umberto Agnelli l-a adus la club in functia de vicepresedinte si, impreuna cu Moggi si Giraudo, a contribuit decisiv la constructia celei mai glorioase perioade din istoria clubului (1984-2007): 13 titluri de campion al Italiei, 4 Cupe ale Italiei, 4 Supercupe, 2 Ligi ale Campionilor, o Cupa a Cupelor, 3 Cupe UEFA, 2 Supercupe ale Europei si 2 Cupe Intercontinentale… sir de succese curmat nedrept de scandalul Calciopoli, unde clubul a fost in mod dubios tarat… rezultatele ramana, insa, si sunt IMPRESIONANTE !!!

Dupa inca un an in care a activat ca Director General Adjunct al clubului, s-a retras definitiv din activitate, dupa o cariera fabuloasa, admirandu-si in liniste, cu mandrie, dar si cu nostalgie, poate cel mai valoros trofeu: o stea pentru eternitate pe splendida arena torineza, Juventus Stadium…

In 1981, ziaristul Alberto Fasano spunea: “Cand te uiti la Roberto, vezi in ochii lui stilul si imaginea lui Juventus. A fost poate ultimul mare campion al acestei echipe…”

Din pacate pentru el si din fericire pentru noi, se inselase; nu aparuse inca Del Piero…