Max Allegri si preconceptiile criticilor

Allegri

   S-a discutat foarte mult despre Massimiliano Allegri. Inca de la numirea sa in pozitia de antrenor al lui Juventus s-au creat polemici peste polemici, majoritatea deloc constructive. A fost si este unul dintre cei mai contestati antrenori care au stat pe banca lui Juventus, indiferent de sistemul folosit, titularii alesi, rezultatele avute sau declaratiile foarte pertinente din media sportiva. O mare parte a suporterilor si fanilor au preferat intotdeauna imaginea lui “Allegri milanistul”, “Allegri cel fara personalitate”, “Allegri aziendalista” etc. Momentul de relaxare adus de rezultatele fantastice din sezonul precedent a fost spulberat de debutul nefericit din Serie A. Juventus a expus imaginea unei echipe nesigure, tematoare, aflata in reconstructie in departamentele median si ofensiv. De ajuns pentru ca linsajul mediatic sa porneasca din nou. S-a vorbit de noroc in stagiunea abia incheiata, de “echipa lui Conte” si incapacitatea toscanului de a construi un joc de la zero. Sa analizam punctual cateva din aceste acuze ce i se aduc celui care a ratat de putin tripla istorica in sezonul 2014-2015.

  1. ALLEGRI MILANISTUL CU UN SINGUR SEZON REUSIT

Nu vom intra foarte adanc in discutia legata de apartenenta sentimentala a unui profesionist la un club sau altul. Aceasta problema poate fi interpretata intr-un mod diferit de fiecare fan in parte conform propriei sensibilitati. Un numar de ani in slujba unui club e firesc sa genereze in fiecare dintre oamenii de fotbal sau jucatori un sentiment de simpatie, apartenenta. O parte din viata ta se identifica cert cu obiectivul comun de atunci, satisfactiile traite in acea comunitate si rezultatele sarbatorite impreuna. Ceea ce nu inseamna ca un nou mediu propice in compania altor profesionisti si altor suporteri entuziasti nu poate lasa o impresia si mai adanca decat prima. Allegri, omul cu posterul lui Platini pe perete, poate fi in egala masura si milanist si juventin sau niciuna din cele doua. Raman insa pasiunea sa, munca prestata, rezultatele. Asa cum au ramas si la Milan.

 S-a spus in repetate randuri ca Allegri a preluat “echipa lui Ancelotti” si de aici isi trage seva triumful sau din primul an. O acuzatie care se va repeta mai tarziu. E vazut ca un antrenor “doar de primul an”, pentru ca abia ulterior sa prinda contur “schemele sale lipsite de orizont si succes”. Aceasta idee este pe cat de ridicola pe atat de incorecta. Carlo Ancelotti a parasit echipa in 2009 dupa un ciclu castigator mai mult in Europa decat in Italia. A preluat pe Chelsea in vara si a lasat o zestre de 2 Champions League si numai un singur Scudetto in sezonul 2003-2004. Folosea un sistem 4-3-1-2 foarte intalnit in Italia, cu Pirlo “regista basso” in fata apararii si Kaka mijlocas ofensiv in spatele varfurilor Inzaghi si Pato. Cum in linia mediana era prezent si Seedorf asistam la un fotbal foarte ofensiv, tehnic si deschis. Se folosea cu prisosinta pentru incursiuni zona mediana a terenului si pasele filtrante, capitol la care Pirlo si Seedorf erau asi. Paradoxal poate pentru distinsii detractori ai lui Allegri, urmasul lui “Carletto” la Milan nu este livornezul, ci fostul jucator al diavolului si al lui PSG, Leonardo Araujo. In sezonul 2009-2010 acesta duce Milanul pe un decent loc 3 intr-un sistem predominant 4-2-3-1 in care se remarcau Gattuso si Pirlo (din nou regista basso) in fata apararii, Seedorf central care alterna cu Ronaldinho pozitiile de play-maker si om in spatele unicului varf, Boriello. Trioul ofensiv din spatele lui Boriello era completat de Pato, rezultand un stil combinativ pe ax central, deseori derutant pentru adversari prin permanenta schimbare a pozitiilor intre protagonisti. Multa fantezie in jocul lui Milan, dar putine rezultate.

   Allegri soseste in 2010 la Milan, dupa doua sezoane deosebite reusite cu micuta Cagliari. Practic reinventeaza aceasta echipa, ii da un fotbal direct, european, ofensiv, fara a abuza de cantonarea intr-o aparare aglomerata si eternele contre peninsulare. Un loc 9 in conditiile unui lot modest si un joc frumos prestat ii confera lui Allegri titlul de “Antrenorul Anului in Serie A” si admiratia colegilor sai. ANTRENORUL ANULUI DAT DE CAGLIARI!

Allegri2

 Din aceasta postura soseste la Milan si gaseste o echipa sudata, dar nu castigatoare. Ibrahimovic si Boateng improspateaza lotul fata de anul precedent (lot destul de imbatranit ) si Allegri trece la stilul sau favorit in Sardinia, cel folosit si de Ancelotti cu 2 ani in urma. 4-3-1-2 cu Boateng trequartista si un joc bazat mai mult pe forta, recuperarea rapida a mingii (apare Van Bommel in locul lui Pirlo). Protagonistii altii, tipologia mijlocasilor diversa, benzile folosite mai mult in detrimentul jocului excesiv de elaborat pe centru. Aduce toate aceste schimbari, ofera un fotbal spectacol ca si la Cagliari, insa beneficiind de alt material uman reuseste sa indeplineasca indraznetul obiectiv. Cucereste Scudetto la finalul sezonului confirmandu-si valoarea fara nicio legatura cu Ancelotti sau echipa sa.  Anul urmator lupta cot la cot cu Juventus pana in penultima etapa pentru un nou Scudetto, dar este invins de acel Juventus invincibil al lui Conte. De remarcat meciul infernal pe care Juventus il are la Milano contra rossonerilor, o partitura tactica foarte bine gandita de Allegri in care anihileaza principalele atuuri ofensive ale noastre si genereaza pericol recuperand mingea sus prin pressing,  mai ales la faze fixe.

Prin urmare Allegri nu a clacat in al doilea sezon asa cum s-a sustinut repetat in anumite randuri, ci a luptat pana in ultima clipa contra unui Juventus foarte bine pus in teren de Conte. Asta in timp ce in Europa s-a calificat permanent din grupa de Champions League si a atins chiar fazele sferturilor. Vanzarea celor mai reprezentativi jucatori l-a afectat decisiv pe Max in sezoanele urmatoare, si in conditiile unui Milan  foarte slabit reuseste totusi un loc 3 si o noua calificare din grupele Champions League. Ghinionul se numeste ca de atatea ori Barcelona si este din nou eliminat, nu inainte insa de a face o dovada de mare abilitate strategica intr-un 2-0 incredibil pe San Siro.

In concluzie avem la final un Scudetto, un loc 2 si un loc 3 cu o echipa distrusa de problemele financiare ale patronului si 4 calificari consecutive din grupele Ligii. Echipa lui Ancelotti? NU, echipa lui Allegri!

Allegri panchina d'oro

  1. ALLEGRI SI “ECHIPA LUI CONTE”

Scenariu oarecum similar in cazul aventurii la Juventus. Max soseste in vara lui 2014 dupa o demisie neasteptata a lui Antonio Conte si infrunta la inceput o adevarata revolta populara. Imaginea sa de antrenor al lui Milan a contribuit foarte mult la riposta negativa a fanilor si totul parea compromis. Roma si Napoli isi faceau planuri pentru titlu, adversarii ne dadeau din nou pe locul 7 fara “vizionarul Conte” iar Champions League era doar o utopie. Rezultatul? Cel pe care il cunoastem. “Milanistul” livornez reuseste dubla in Italia, performanta pe care de la Marcello Lippi din 1995 nu a mai reusit-o nimeni! Numai atat si era de ajuns pentru a ne dumiri cu privinta la caracteristicile noului tehnician din Piemont. Dar nu, Allegri duce Juventus intr-o FABULOASA campanie de Champions League pana in FINALA COMPETITIEI. Finala pe care tot legendarul Marcello Lippi o atinsese ultimul in 2003. Din 2003 nimeni nu mai reusise asta. A REUSIT ALLEGRI! Nu Ancelotti, nu Capello, nu Conte, ALLEGRI!

 A abordat la inceputul sezonului acelasi 3-5-2, marca inregistrata a inaintasului sau juventin atat de iubit de galerie, pentru a nu crea un periculos dezechilibru brusc. S-a spus ca a reusit aceste performante numai datorita muncii lui Conte si tacticii sale. Diferentele sunt insa majore. Lasand deoparte aparitii noi ale unor titulari esentiali in victoriile viitoare gen Evra, Pereyra sau Morata, strategia este cu totul alta. Intai s-a trecut treptat de la 3-5-2 la 4-3-1-2, sistemul sau favorit. Natural atributiile celor 2 centrali au fost total diverse fata de perioada Conte in care actionau in 3 si atat Vidal cat si terzinii au adoptat alte partituri. Daca Antonio Conte tacticiza fiecare metru patrat dand sarcini specifice fiecarui jucator in parte, toscanul lasa jocul mai liber, abordeaza poarta mult mai direct (paradoxal poate, predominant pe axul central, diferit de perioada lombarda) si foloseste ceea ce italienii numesc “Salida LaVolpiana”. Acest sistem tactic se preteaza aproape exclusiv pe defensiva in 4, desi exista aplicabilitate si in 3, insa nu mai respecta teoriile initiale intru totul. In acest sistem portarul genereaza actiunea si cei 2 fundasi centrali se deplaseaza larg inspre benzi generand un spatiu foarte mare intre ei, ajungand aproape in pozitiile terzinilor. Acestia din urma avanseaza oarecum vertical  spre linia mediana uneori ( in arc de cerc alteori pe pozitia mijlocasului central), intr-o pozitie similara cu a unor mijlocasi laterali si asistam la coborarea unui regista (Pirlo) spre linia careului pentru a prelua mingea de la portar. In acest timp mijlocasii centrali reali avanseaza si alaturi de atacanti si terzinii reprezinta solutii rapide de pasa vertical. Ideea este sa ai un avantaj clar inca din constructia incipienta si solutie de atac vertical. Util aici (nu obligatoriu) poate fi si un “target-man” autentic (Llorente) ce preia balonul si el direct de la defensiva si mentine controlul pana cand intreaga echipa urca pentru a distribui mingea ulterior. Diferit se interpreteaza schema cu miscarile intre linii si coborarile unei seconda punta (Tevez), sau ambilor atacanti (Morata, care era mai mobil decat Llorente), ceea ce ajuta foarte mult la manevra si decongestioneaza jocul neoferind prea multe puncte de referinta.

LaVolpiana

Sistemul lui  Conte necesita o circulatie repetata a balonului, posesie multa si de aici rezulta mai putine mingi livrate atacantilor, totul bazandu-se pe inserarile mijlocasilor tip mezzala. Alt stil, alt fotbal, ALTE REZULTATE! Echipa lui Conte? NU, echipa lui ALLEGRI! Pereyra cand trequartista, cand mezzala, Evra in banda in locul lui Asamoah, Morata ii ia locul lui Llorente dupa un inceput de campionat, Vidal trequartiasta. Similitudini cu perioada Conte? Putine! Sigur ca Antonio Conte are merite in organizarea defensivei si increderea echipei in propriile forte, dar tactic nu prezinta similitudini cu Allegri in conceptie.

  1. “NOROCUL” LUI ALLEGRI

S-a vorbit foarte mult despre sansa proverbiala a antrenorului livornez dupa tragerea la sorti de anul trecut cu Monaco, de parca Monaco era o echipa de pluton. Este echipa care a eliminat Arsenal, a avut un parcurs foarte bun in grupa sa si a vandut jucatori de peste 100 milioane in vara. Allegri este “atat de norocos” incat sezonul acesta a primit DE 7 ORI gol la primul sut pe poarta al adversarului si a fost aruncat de sorti in “grupa mortii” din Champions League. Grupa din care s-a calificat fara emotii cu o etapa inainte de final! Nu a invocat “facturatul lui Juventus”, “furtuna de la Istanbul” sau arbitrii. Nu exista noroc DE 6 ORI LA RAND (atatea calificari are la activ Allegri intre Milan si Juventus), exista doar strategie reusita si pricepere. Va mai amintiti ultima data cand Juventus s-a calificat cu o etapa inainte de final?

  1. ALLEGRI OMUL CONDUCERII

                 Este permanent criticat ca accepta orice schimbari propune conducerea fara a protesta asa cum o face un “antrenor cu personalitate”. Max Allegri este un manager al resurselor disponibile si incearca sa elaboreze cea mai buna strategie cu materialul avut la dispozitie. Nu se plange de lot, accidentari sau arbitrii. Atitudinea sa pozitiva detensioneaza echipa, dand incredere si rezervelor in acelasi timp. Nu poate Lichtsteiner sa joace? Joaca Martin Caceres! E accidentat si el? Nu-i nimic, joaca Padoin, in 10 nu vom evolua, gasim solutii. Asta este “modalitatea Allegri” si respectul s-ar impune pentru o atitudine atat de profesionista. Nu paraseste echipa in mijlocul pregatirii pentru ca i-au fost vanduti titulari si nu acuza valoarea scazuta a lotului prin analogii bizare.

    Allegri3                        

  1. ALLEGRI ANTRENORUL FARA PERSONALITATE

               Se confunda deseori un antrenor ce adopta o abordare mai relaxata a relatiei tehnician-jucator cu unul slab, fara personalitate. Pumnul de fier poate fi aplicat in multe situatii, in special la echipe cu grave probleme de disciplina sau motivatie, dar nu poate constitui o strategie in sine pe termen lung. Asta nu inseamna a tolera capriciile unui fotbalist sau a-i trece cu vederea abateri grave. Inseamna a nu supraincarca mental fotbalistul la fiecare etapa, a nu-i canaliza toate energiile meci de meci, a nu abuza de rigiditate si agresivitate inutila. S-a spus mereu ca Mourinho sau Conte sunt doi antrenori care supramotiveaza jucatorii si intr-un termen destul de scurt ii epuizeaza mental, limitand astfel si resursele fizice de exprimare. Motiv pt care ambii prefera sa paraseasca un club dupa o perioada de maxim 3 ani. Adevarat sau nu (afirmatia e interpretabila), Allegri prefera atitudinea deschisa si canalizaeaza totul in momentele decisive. Iar pentru un tehnician cu o mentalitate europeana Champions League este momentul cheie. De aceea a fost selectat Allegri in prima instanta, pentru garantiile europene pe care le oferea. In conceptia sa Europa e scena ce trebuie cucerita primordial. In Italia Juventus domina copios si nu mai necesita niciun fel de confirmare. De asemenea financiar clubul nu mai poate avansa foarte mult bazandu-se pe castigurile venite din rezultatele interne, ci doar pe cele europene. Analiza obiectiva arata clar ca un sfert de finala in Champions League valoreaza mult mai mult decat 102 puncte in Serie A. Recordurile reprezinta borne istorice importante, praguri psihologice pe viitor, dar cifrele cele mai importante la finalul unui sezon sunt incasarile efective, facturatul unui club. Ultimul sezon de Champions League a adus o plusvalenta binevenita in balanta clubului si concentrarea pe acest obiectiv este prioritar. Allegri este un profesionist pragmatic ce isi cunoaste obiectivele, nu un orgolios nemasurat precum predecesorul sau. Iar atitudinea toscanului in relatia cu Morata spre exemplu ii evidentiaza si latura mai dura in momentele de necesitate absoluta. Nu vom relua episodul cu “tendintele de modelling” ale spaniolului si nici recenta discutie avuta la marginea terenului in fata camerei, insa un moment din timpul antrenamentelor din perioada AC Milan este foarte graitor. In general Max Allegri nu este lipsit de personalitate, dar prefera relatia calma si relaxata pentru o concentrare optima.

[youtube_sc url=”XEjwm29Bkyc”]

[youtube_sc url=”mdjgXTiTACE”]

           Sigur ca Max Allegri nu poate fi trecut in categoria “top-managers”, mai are de parcurs o etapa pana a se consacra definitiv in aceasta “grupare selecta ”: TROFEU SAU TROFEE EUROPENE! O finala de Champions League pierduta poate pe nedrept nu este de ajuns pentru a intra in acest cerc ales. Insa statisticile raportate la numarul de meciuri din competitiile Batranului Continent il plaseaza intr-o pozitie buna. O comparatie directa cu alti antrenori europeni ai lui Juventus este mai graitoare decat o mie de analize subiective. Allegri ESTE UN ANTRENOR EUROPEAN INAINTE DE ORICE si a doua calificare cu Juventus din grupe, a sasea din cariera consecutiva, constituie un record ce garanteaza o reteta financiara reusita.

Statistics

             In ceea ce priveste “neutilizarea lui Dybala sau Sandro ” ultimele meciuri au spulberat si acest mit. Dybala avea nevoie sa se ambienteze cu nevoile unui club de prima mana si un tanar de 21 de ani nu poate sari peste etapele adaptarii brusc doar pentru a satisfice fanteziile de multe ori distructive ale fanilor. In repetate randuri in conferintele sale de presa Allegri avertizeaza ca a supune un tanar riscului unor critici excesive dupa 2 meciuri nereusite la debut este unul foarte mare. Cazul lui Sandro este si mai graitor, brazilianul sosind abia la sfarsitul perioadei de mercato estivale alaturi de Cuadrado, Lemina sau Hernanes. Este foarte dificil sa integrezi simultan numerosi nou-veniti in realitatea tactica a echipei. Acest amanunt coroborat cu lipsa jucatorului de creatie tip regista sau trequartista incomodeaza mult manevra ofensiva si stagneaza cresterea echipei. Hernanes nu poate fi nicicand un play-maker, iar rateurile din perioada de mercato nu pot fi transferate in responsabilitatea antrenorului exclusiv. Atunci cand tehnicianul iti cere de peste un an si jumatate un trequartista veritabil si singura ta solutie este nevinovatul Hernanes, devine clara situatia in sine. Allegri este pus in situatia de a nu putea folosi un 3-5-2 eficient in lipsa unui regista, un 4-3-1-2 penetrant in lipsa unui trequartista si nici macar un 4-3-3 fara solutii viabile si multiple pentru aripa stanga. Privind din acest unghi Allegri pare mai mult un “sacrificat” decat un antrenor caruia conducerea i-a satisfacut doleantele expuse. Evident ca pozitia a treia este obligatorie in conditiile unei dezvoltari durabile in plan european, dar Champions League ramane si anul acesta telul suprem.

Allegri a venit in poate cel mai greu moment al ultimilor 5 ani pentru Juventus, a preluat o echipa in care predecesorul nu mai credea, a reusit rezultate care lipseau de peste un deceniu acestui club si isi continua imperturbabil constructia in pofida criticilor si unei noi situatii extrem de complicate. Are in continuare multe aspect de imbunatatit, dar dupa o noua calificare dintr-o grupa dificila de Champions, ii putem adresa un sincer “GRAZIE, MISTER”!

Allegri4

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 gânduri despre “Max Allegri si preconceptiile criticilor”