Am trait pe viu „derby della Mole”!

Cineva mi-a spus la un moment dat ca nu esti 100% juventin pana nu vezi “derby della Mole” la Torino. De ce tocmai “derby della Mole”? De ce nu “derby d’Italia”? De ce nu o confruntare in compania unui nume mare in Europa? Am mitraliat interlocutorul cu nesfarsite intrebari , mirat profund de solemnitatea afirmatiei sale. Raspunsul a sunat ca un discurs oratoric aprioric. Torinezii constientizeaza faptul ca echipa lor are demult o dimensiune internationala si se mandresc cu asta.  Juventus este sinonim cu succesul, iar acesta atrage permanent admiratori. Spiritul Juventus insa in semnificatia sa cea mai sacra, isi are nucleul conceptual si  valorile in traditia piemonteza a acestui oras. Inainte de oricine au fost torinezii cei care au ridicat steagul sus si prin actul lor de sustinere neconditionata au atras pasiuni mistuitoare in toate colturile Italiei, Europei, lumii intregi. Pentru ca inainte de orice Juventus este “echipa orasului Torino”. Isi disputa acest titlul cu rivala si concitadina A.C. Torino, echipa desprinsa initial tot din vechiul Juventus si adoptata local datorita succeselor din anii ’40-’50. Iar daca te alaturi unei cauze ii mostenesti si crezul si adversarii. Prin urmare daca esti juventin in suflet vei stii fara doar si poate ca principalul obiectiv este infrangerea concitadinei atat de guralive. Evident,  asta daca “i granata” sunt de gasit in Serie A. Nu reusesc in fiecare sezon aceasta performanta!

Asadar m-am hotarat sa merg la DERBY! Nu am ales meciul dupa data din calendar, ci dupa semnificatia sa aparte. Pana la urma cuvantul “derby” provine de la inventatorii fotbalului, iar englezii conservatori nu accepta acest termen decat atunci cand este vorba de doua echipe ale aceluiasi oras, extins rareori la aceeasi regiune.  SA FIE DERBY DELLA MOLE!

Am regasit un Torino cenusiu si ploios. Rivaliza Londra prietenului Mike din toate punctele de vedere. Rareori apa ce se revarsa furioasa din nori ne-a oferit un ragaz. Cu toate astea eram galagiosi si binedispusi. Ne aflam atat de aproape de acel “Elysium fotbalistic” numit Juventus Stadium!  Si pretutindeni unde te duci  intalnesti arhitectura somptuoasa  a epocii  moderne, cu trotuare protejate de minunate coloane si portice. Torino este “orasul acoperit”.  Am tras puternic in piept aerul piemontez si am privit forfota din jur. La prima impresie nimic nu trada tensiunea evenimentului. Era chiar ziua meciului. La primul Juventus Store, cel din centru, familii intregi gravitau in jurul tricourilor si accesoriilor, generand o agitatie placuta si vesela. La unicul magazinul inghesuit al celor de la “Toro” era pustiu. Se pare ca “deplasarile” nu erau pe placul fanilor granata, pentru ca nu erau de gasit pe nicaieri. Doar in holul hotelului am intalnit un domn intre doua varste cu un tricou visiniu cu un taur pe piept. Echipat in alb si negru din cap pana in picioare i-am zambit ironic. Era ocupat cu treburile lui, dar a suras si el usor incurcat si mi-a aratat pacifist cate un deget de la fiecare mana. Nu, nu, nu acel deget! Piemontezii veritabili sunt extrem de politicosi. Ma privea rugator asteptand sa accept un egal pasnic de dragul fair-playului. Am ras sfidator precum Paolo Montero si i-am aratat 4 degete in schimb. M-am gandit sa fiu generos, politetea lor ma indemna si pe mine la aceeasi curtoazie.

Am urcat in autobuzul ce ducea spre marginea orasului si dincolo de limitele sale administrative. Pentru ca acesta este un lucru stiut, Juventus Stadium nu se afla in Torino, ci in vecinatatea sa. Limitele sunt imposibil de sesizat, dar harta delimiteaza clar. Acolo am intalnit un domn foarte zambitor si extrovertit alaturi de fiul sau si inca doi tineri ce pareau a fi straini de Italia. Barbatul ne priveste amical si ne face cu ochiul. Vede esarfele, fularele si celelalte obiecte vestimentare inscriptionate cu Juventus. Ne declara ca si el este juventin dintotdeauna. Merge la meci impreuna cu fiul. Pustiul e si el tare sfatos. Povesteste in gura mare cat de mult iubeste el pe “bianconeri” si cat de mult inseamna pentru el un nou meci al lui Juventus. Se bucura sa stie ca exista un grup de romani dedicati lui Juventus si aflam ca nici ei nu sunt torinezi. Accentul ii trada oricum. Sunt exact din Avellino! Au si un fular al echipei locale la gat ca semn al atasamentului lor etern. Astazi insa au venit pentru Juventus, supremul fotbalistic in conceptia lor. Ne privesc uimiti cand Tavi le explica faptul ca ii simpatizam si respectam enorm, ca stim de rivalitatile lor cu Napoli sau Salernitana.

“- Ne stiti si in Romania? Wow, am devenit internationali!”

Si ochii le rad sugestiv. Ii recit faimosul “Su le sciarpe, giu le sciarpe ” si ma aproba incantat. Ceilalti doi nu vorbesc italiana, par a fi norvegieni. Credeti ca au venit sa vada orasul sau pe “Toro”? In niciun caz! Au venit tot pentru Pirlo si compania. Incearca sa inteleaga ce le explica amicul nostru din Avellino intr-o engleza mai mult decat aproximativa. Mike intervine si ii lamureste cum se ajunge la stadion si pe unde trebuie sa intre. Engleza de Londra e mult mai bine primita decat italo-engleza cu accent de Campania. Sunt emotionati vizibil si par cumplit de nerabdatori, drumul dureaza in jur de o ora. Stadionul e departe de centru, dar in asemenea companie nu ai cum sa te plictisesti. Discutam despre orice. Momente unice din istoria lui Juventus, fotbalisti legendari, reusite epice. Nu banuiam ca vom fi martorii unui alt moment unic chiar la acest meci! Cand ne apropiem de stadion il intreb pe pusti al catelea meci e acesta? Numara putin incurcat pe degete si imi spune ca e al cincilea, sau al patrulea. Fac o obositoare calatorie cu “Frecciarossa” de 5 ore, dar efortul fizic si financiar paleste in fata satisfactiei de a se afla la Torino. Apoi se opreste brusc si sare de pe scaun. Silueta magnifica a Juventus Stadium se putea admira la orizont:

“- Eccolo, papa! Lo stadio, eccolo!”

Si ochii i se aprind cu o lumina vie. Recunosc emotia, o impartasesc in totalitate. Sunt doar un pic mai introvertit, in rest intre mine si copilul de 7 ani nu e nicio diferenta. Amandoi sedusi de acelasi concept magic, de aceeasi  incredibila forta de atractie pe care simbolul Juventus o exercita. Tatal se ridica si el cu satisfactia misiunii indeplinite pe chip. Ne saluta pe toti si tine neaparat sa bata palma cu fiecare dintre noi inainte sa coboram. In spate e un italian mai retras care ne priveste din umbra. Omul nostru din Avellino il abordeaza direct:

“ – Dumneata nu tii cu Juventus?”

“- Ba da, sigur ca da!”

“- Si atunci de ce nu bati palma cu noi? FORZA JUVENTUS”! Si “bate cinci” si cu el.

La stadion coboara jumatate de autobuz. Se pare ca astazi toti aveau aceeasi misiune, sa sustina pe Juventus. Ne salutam din priviri si zabovim un pic in fata tarabelor generoase din fata stadionului. Suveniruri pentru toata lumea. Poze cu stadionul pentru noi toti. Cel mai de pret accesoriu este esarfa cu GEMINA! E identitatea noastra, e reusita noastra, e mandria noastra. Trecem pe langa un grup de baieti atletici si ne citim reciproc inscriptiile. Pe ei scrie “Viking”, pe noi “Gemina”. Fiecare cu mandria lui! Inclin capul respectuos si trec mai departe. Fiecare grup de oameni intalnit iti citeste inscriptia de pe esarfa. Asa aflam de unde vin ceilalti iubitori de “fotbal total” asa cum numai juventinii inteleg. E IMPORTANT SA FI ACOLO!

Fratii tai te asteapta! Intru in Juventus Store-ul de la stadion si acolo respiri cu greu. In zi de meci e un act de mare curaj sa te aventurezi in marea de oameni. Forfota mare in jurul peretelui cu sigla lui Juventus unde toti fac poze. Observ in multime un baiat brunet foarte serios cu o insciptie delicioasa oricarui juventin. Il rog sa imi imprumute fularul pentru poze si accepta zambitor sa ne si fotografieze. Cum sa nu te ajuti intre juventini?

“- Ci mancherebbe altro”!

Daca orasul iti poate parea strain, atunci stadionul este “ACASA”. Acel “acasa” ce defineste starea de bine, siguranta, confortul si euforia regasirii. Mii de oameni ajunsesera acasa si toti erau mai mult decat incantati sa imparta “spatiul intim” cu ceilalti. Daca pe strada poate parea ciudat sau nepotrivit sa te adresezi direct cuiva necunoscut, pe Juventus Stadium nu exista asemenea oprelisti. Oricine iti va raspunde detasat impartasind propria parere de parca sunteti cunostinte de cand lumea. Si oare nu este asa? Oare nu toti am exultat pe 5 Mai 2002? Oare nu toti am izbucnit in urale la penaltyul lui Jugovic de la Roma? Oare nu toti am facut parte din acel “Noooooo” prelung la cartonasul galben al lui Nedved in semifinala cu Real Madrid? Suntem vechi cunostinte si am venit pe “Marea Arena” pentru a reintari legatura cu “Planeta Juventus”.

La intrarea in sectorul meu ma opresc, revederea “dreptunghiului verde” imi produce un nou delir interior. AM AJUNS! Ma uit in jur si il recunosc. E ACOLO! In acelasi loc, discutand cu lumea, alaturi de fiul sau. Il abordez direct:

“Ciao, Franco! Nu mai scapam de gura ta! Am venit la derby, acum sunt juventin adevarat 100%”?

Imi zambeste gales si ne imbratisam. Are abonament de 40 de ani si a vazut tot ce era de vazut in acest timp. Bettega, Plattini, Rossi, Scirea, Baggio, Del Piero, Ravanelli, Vialli, Montero, Cannavaro, Trezeguet, Inzaghi, Zidane, Nedved etc. I-a vazut pe toti! E incantat sa ma regaseasca. Imi spune ca derby-ul e frumos, e ceva deosebit, dar din pacate nu mai e cum era “pe vremuri”. Spectacolul din tribune moare putin cate putin lasand loc mercantilismului de tip Premier League. Depinde de italieni sa nu lase asta sa se intample. Si pana la un punct poate si de noi, cine stie? E bucuros ca Giovinco pleaca gratis, “nu a fost niciodata de Juventus”. Radem si de vesnica lene a “raposatului” Vucinic, abordam tema veche a ratarii transferului lui Christiano Ronaldo din pricina refuzului „gogomanului” Salas de a merge la Sporting, nu suntem de acord la Evra sau Marchisio,  analizam ultimele meciuri si partida importanta cu Atletico. Calificarea in optimi e cea mai importanta pentru noi toti, dar pana atunci TREBUIE SA BATEM TORO!

“- Astia daca scot un egal acum sunt fericiti urmatorii zece ani! Avem obligatia sa ii invingem, ei oricum nu au nimic de pierdut ”!

Ii dau dreptate si ne despartim pana la pauza. Urmaresc infrigurat Curva Sud aflata imediat langa mine si astept aparitia lui Bonnie pe acordurile AC-DC. Un moment de mare satisfactie pentru mine si Tavi, care nu ne despartim de primele randuri. Trebuie sa intre “baietii” la incalzire! Bonnie apare in uralele tribunelor si noi suntem in delir. Cum sa nu il iubesti pe Bonnie, e juventin pur-sange!

Meciul l-am vazut cu totii, dar va garantez ca pe Juventus Stadium este cu totul altceva. Acolo vezi tot ceea ce camera ascunde. Jocul fara minge al fundasilor sau inchizatorilor cand Juve e in atac, indicatiile lui Giorgione sau Pirlo pentru ceilalti colegi in momente cheie. Vezi simularile hilare ale lui Amauri si grinta reala a lui Vidal. Admiri centrarile elegante ale lui Evra si tehnica lui Tevez. Cand ai sub ochi acesti gladiatori totul e real. Nu intamplator am comparat permanent Juventus Stadium cu anticul Colosseum! Camera pastreaza o distanta si distanta ascunde multe detalii. Iar detaliile fac diferenta intre o senzatie plata si una vulcanica. Jucatorii sunt atat de aproape incat uneori le citesti expresia fetei. Si asta fara reluari! Totul este natural, nealterat, sincer si fara cosmetizari ce distorsioneaza perceptia. Am gustat mica cearta intre Arturo si Carlitos pentru dreptul de a executa penaltyul acordat corect de Orsato. Am exultat la ambele goluri ale chilianului, si la cel de dupa repetarea loviturii, la golul sau din offside, la interventiile de manual ale lui Chiellini, la eleganta riscanta a lui Bonucci in fata careului, cand dribleaza adversarii. Am suspinat la ratari, am tipat de manie la cursa ridicol de lejera a lui Peres, am fost unul dintre cei care prin reactia lor, prin incurajarile si cantecele lor FAC DIFERENTA CHIAR ACOLO! Pe JUVENTUS STADIUM!

Nu e onoare mai mare decat asta! Mai mult decat orice doream un rezultat bun.  Unul dintre noi a dorit o victorie istorica in ultimul minut. Un fel de “Maresca reloaded” in varianta cu 2 puncte in plus. Pentru a trai istoria la fata locului. Un 4-0 sec nu ar fi avut nimic special. In minutul 90 totul parea pierdut, mai ales dupa ce contrele granata ne inghetasera in scaunele noastre. Scrasneam din dinti si blestemam neatentia care l-a lasat liber pe brazilianul Peres sa avanseze cu mingea din 12 metri ai careului sau pana la Storari. Adresam intrebari vecinilor de fiecare data cand Pirlo avea culoar dupa o actiune buna si nu suta. De ce nu mai suteaza de la distanta? De ce doar la Milan facea asta? Cat am avea nevoie acum de un astfel de sut!

Finalul ne-a aruncat in stratosfera! Ne-am imbratisat ca nebunii intr-un urlet prelung al izbandei si razbunarii. Am sarutat inclusiv sotia vecinului  un rand sub mine. Evident, omul nu s-a suparat, desi era frumoasa! Am strans mana meridionalului aflat la 2 randuri distanta, am urlat in urechea lui Mike sau Adi, am intins bratele sa il cuprind si pe Tavi, am trait o senzatie de nedescris. AM VAZUT CUM SE SCRIE ISTORIA! Lumea va vorbi multa vreme despre acest gol. IAR EU AM FOST ACOLO!

Am fost acolo sa sarbatoresc un triumf neasteptat pe final, am fost acolo sa fiu martorul unei galerii oaspete aruncate in disperare, cu priviri goale, tacuti si resemnati. Cel mai groaznic e sa speri si apoi totul sa se naruie. Si am fost acolo aproape de ei sa le rasucesc cutitul in rana, adresandu-le un traditional semn international al prieteniei, varianta prescurtata cu un singur deget. DA , ACEL DEGET! Nu,nu, nu sunt piemontez, uneori imi pot permite sa nu fiu tocmai politicos. Stiu, suntem niste huligani lipsiti de fair-play, nu ne pasa!

Dupa meci Torino aparea ca “Centrul Lumii” in ochii nostrii avizi. Acolo simtisem suprema fericire si gandurile noastre refuzau sa paraseasca epicentrul euforiei. Batranii ne zambeau si ne felicitau pentru victorie, ne gratulam reciproc prin gesturi razboinice cu alte grupuri de suporteri risipite prin oras, chiar si cersetorii intrebau daca Juventus a castigat. Hotii de ceasuri NU! Ei raman napoletani! Loiali pana la capat si profesiei si echipei lor de suflet. Pentru mine TORINO E BIANCONERA! Asta am vazut si asta am simtit! La intoarcerea la hotel Adi filozofa cu baiatul de la receptie . Temele erau diverse, dar s-a ajuns imediat la fotbal. Intrebat de apartenenta s-a declarat strain de astfel de pasiuni si doar privitor ocazional al “meciurilor importante”.

“- Am auzit insa ca astazi ati invins norocos. Ca Toro a jucat bine si ca un anume Peres a evoluat fantastic”!

Tavi imi face cu ochiul si imi sopteste conspirativ:

“- Asta e fan Toro, dar ii e rusine sa recunoasca.”

A doua zi de dimineata s-a schimbat tura si au aparut si restul angajatilor. Doua doamne erau tare comunicative si isi exprimau  deschis satisfactia pentru victorie. In Torino asta e diferenta vizibila. A fi suporter Juventus este o onoare, o identitate, un sublim al sublimului. O afirmi cu inima dechisa oriunde si oricum, este permanent o sarbatoare.  A fi fan “Toro” este o mostenirea apasatoare, mai mult o indatorire de familie, o dureroasa deceptie perpetua si o constientizare a visului futil. Torino granata? NU TORINO VAZUT DE MINE!

La final Andrea Pirlo m-a auzit si mi-a indeplinit dorinta! SI MIE SI LUI TAVI! Daca aveti propriile voastre vise si dorinte VENITI PE JUVENTUS STADIUM! Chiar si intr-o seara cumplit de ploioasa, cu un joc nu tocmai reusit, ELE POT DEVENI REALITATE! Pe cuvantul lui Pirlo! Cuvantul sau de juventin!

P.S. Multumesc pubicului care a aplaudat furtunos la iesirea lui Fabio Quagliarella. Chiar merita aceasta recunoastere din partea noastra. Iar pentru cunoscatori, ghiciti cine nu a aplaudat?