Acum cateva zile am rememorat un crampei aparte al istoriei. O fresca ascunsa intre zidurile unui atrium temporal. Una putin luminata de condeiul truditorilor seculari. O poveste uitata despre un anonim invaluit in negura misterului. Toata lumea stie ca stadionul lui Chelsea se numeste Stamford Bridge, dupa micuta localitate din vecinatate. In mentalul colectiv britanic insa, Stamford Bridge are si cu totul alte conotatii. In anul 1066 aici s-a desfasurat Batalia de la Stamford Bridge. Fata in fata trupele anglo-saxone si eternii invadatori vikingi (norvegieni, nu danezi de data aceasta). Se pare ca nordicii si-au amplasat trupele de o parte si de cealalta a unui rau, iar britanicii au atacat surprinzator una dintre taberele lor, folosind la maxim elementul de soc. Rezultatul a fost un masacru, iar supravietuitorii au fugit in dezordine peste rau, cautand adapost in tabara aliata de peste pod. Anglo-saxonii victoriosi i-au urmarit indeaproape, incercand sa traverseze podul rapid si sa repete succesul fulgerator inregistrat mai devreme. Din acest moment condeiele inmarmurite astern pe pergament LEGENDA! Cuvintele sunt nedemne uneori pentru a exprima senzatia vie, dar sunt singurele instrumente care au supravietuit timpului.
La celalalt capat al podului, printre nordicii refugiati, a ramas ferm UN SINGUR OM. Un singur razboinic, un singur berserker. Era urias norvegianul, parea un titan in camasa sa de zale, iar securea dubla daneza amintea de terifiantul ciocan al lui Thor. Ei bine, intr-un act de eroism extrem, acest viking a tinut pe loc intreaga armata anglo-saxona timp de o ora! Peste 40 de britanici au fost aruncati prematur in cripte. Podul era ingust si maxim trei sau patru oameni il puteau trece in acelasi timp. Un numar nesemnificativ pentru a rapune un astfel colos. Curajosii au platit tributul etern lui Kharon. Iar norvegienii au capatat ragazul necesar pentru a se regrupa in spatele „zidului de scuturi”.
Buffon mi-a amintit de „normandul necunoscut” aseara. Ferm, gigantic, neclintit! Un berserker ce nu varsa sange, nu spulbera vieti, doar nazuinte. Acel OM la care toti privesc in cautarea curajului si motivatiei. Nu e un simbol mut inca, el nu este o statuie! E VIU, TRAIESTE, RESPIRA FOTBAL SI INSPIRA! Prin puterea exemplului, prin confruntarea permanenta cu limitele crudei anatomii. De cate ori am auzit in ultimii 5 ani ca „nu mai poate, e batran, terminat”? Fiecare greseala declansa un cortegiu funerar interminabil. El e trecutul, Neuer e prezentul, neamtul nu greseste, neamtul e cel mai bun. Neamtul e foarte bun! Dar greseste si el, TOTI GRESESC! Unul singur insa este SI TRECUTUL, SI PREZENTUL SI VIITORUL. Doar Buffon. Doua-trei generatii de suporteri au frematat la interventiile sale de supraom. Indiferent de nationalitate, apartenenta fotbalistica sau gusturi. El este PORTARUL CARE CASTIGA MECIURI! EL este singurul portar spectaculos pe care il stiu, excluzand elementele de circ tip Higuita. Pentru a-i inscrie lui Buffon trebuie sa te ridici la nivelul sau. Si cati pot face asta? Lyonezii clar au picat testul, chiar si de la punctul cu var.
Buffon este intruchiparea sportiva a unui Ahile. Pentru ca dintre eroii juventini, el a iesit mereu in evidenta. El si Del Piero, atribute ale juventinitatii prin excelenta. Si cine poate nega asta? Nu doar Lacazette si-a ridicat tricoul de frustrare si dezamagire de-a lungul timpului. Fiecare plonjon a insemnat un NU hotarat spus unui Ronaldo, Totti sau Figo. Francezul se adauga unui lung sir de victime, e intr-o companie buna. Fekir va contempla indelung acel reflex naucitor, acea miscare impotriva naturii. Dar de mirat nu mira pe nimeni. Buffon nu este un erou anonim, el este nr.1 recunoscut de catre toti. De o vesnicie in lumina reflectoarelor, el nu are nici macar o clipa refugiul anonimatului. Fiecare miscare a sa e sub ochii tuturor. Si cati isi doresc sa il rapuna! Buffon traieste visul sau maret ce se contopeste cu acel cosmar al muritorului. Pana cand? Sfarsitul va veni la un moment dat. Dar nu inca, NU INCA! Mai e timp de un zbor in slow-motion surprins avid de camere, de un urlet indelung de lupta, de inca o imbratisare a reusitei. Mai e timp. De s-ar opri in loc…
Cine a auzit vreodata de Sempronius Densus? Un umil centurion din faimoasa Garda Pretoriana. De ce ii stim numele? Pentru ca va fi etern echivalent cu onoarea, loialitatea si constiinta. Atunci cand imparatul Galba a fost tradat de propria sa garda si de catre propriul Prefect al Pretoriului, UN SINGUR OM a infruntat urgia. Inconjurati de autorii complotului in plina strada, pretorienii fie s-au alaturat asasinatului, fie au parasit lectica imperiala. Sempronius Densus a ramas neclintit, aparand cu sabia sa imparatul caruia ii jurase credinta. Si-a strigat camarazii pe nume si i-a coborat in infernul rusinii si tradarii. Pentru ca sunt putini cei care isi permit luxul de a urma un principiu. Mai ales cand totul se prabuseste in jurul lor.
Oare Buffon nu a procedat la fel (pastrand proportiile), atunci cand Batrana Sa Doamna a fost incoltita de serpi inveninati de ura? A raspuns chemarii la lupta, a aparat valorile sale, a refuzat refugiul facil si convenabil. EL e Buffon, SCUTUL REGINEI, nu un „profesionist” oarecare. Altii traiesc din „profesionisti”, Juventus traieste alaturi de eroi. Tragic daca vom ramane fara ei! Nu, Buffon refuza sa fie inca un simbol inert. El decide inca soarta unui meci, el remodeleaza bustul Victoriei cu aceeasi miscare fulgeratoare a mainii. E un sculptor al triumfului, intaiul sau corifeu. Il privesti alaturi de Barzagli si intelegi pe deplin mult uzitata sintagma „ultimul mohican”. Dincolo de profesie domina principiul! E definitia oamenilor mari, cei care au propria lor evolutie, dupa propriile lor reguli. Si mai au ceva in plus , propriul lor ceas biologic. Inca nu a trecut timpul, INCA NU.
Eroii zugraviti mai sus nu au supravietuit. Au intrat in legenda. Au fost suprimati de ranile primite. Cele fizice doar, pentru ca in spirit au ramas intangibili. E acel spirit de razboinic atavic pe care rareori il mai regasim azi. Sportul nu este un razboi, Buffon este portar, nu soldat. Si totusi…se indoieste cineva ca substanta e aceeasi? Ca tumultul interior are aceeasi origine daca nu intensitate? Buffon traieste, traieste prin fotbal, avem onoarea sa il vedem in continuare. Bate recorduri, depaseste borne, invinge intoleranta pe stadion si impune respectul primind aplauze in schimb. Numai un erou veritabil, modelat de vigoarea propriului spirit, poate reda atat de fidel sublimul. Si dincolo de interpretari politice gretoase, ipocrizii si malitiozitate, pana la urma adevarul lui Gianluigi Buffon asta e: ” BOIA CHI MOLLA„!
GRAZIE, GIGI! FORZA JUVENTUS!
