Ocazional acord timp si „vocii poporului”. Petrec o parte din ragazul serii spicuind comentariile si opiniile altor suporteri ai lui Juventus, cu precadere italieni. Survolez cu rabdare atat paginile oficiale cat si siteurile si forumurile independente. De obicei acestea ofera o perspectiva realista a viziunii colective. Ceea ce gasesc acolo insa…ma determina sa abandonez aceasta practica. M-am resemnat de mult timp cu ideea unei „noi generatii bianconere” ce imprumuta repere fotbalistice iberice sau sud-americane si le propune fortat ca unice moduri de exprimare ale jocului. Am inteles ca triumfurile trecutului, in special „sub domnia” lui Marcello Lippi, au generat o perceptie nerealista si multicolora asupra „jocului spumos”. Joc spumos care nu a existat niciodata ca scop intrinsec la Juventus. Confruntarea a capatat permanent conotatii tactice aproape militare si indarjirea a fost deseori expresia cea mai pura a „juventinitatii”. Tinerii fani peninsulari nu au trait acele meciuri, nu le-au surprins esenta, dar emit in schimb judecati si analize care de care mai elitiste. Toti vor „fotbal spectacol” pe coordonate straniere (Premier League in primis), goluri pe banda rulanta, driblingul ca pe o figura de stil obligatorie, finetea preluarii ca pe o condamnare fireasca. In acest context fortat nu m-au mirat reactiile la stirea noului contract semnat de Stefano Sturaro.
„Fix asta ne trebuia, unul care nu gaseste mingea pe teren”, „cel mai slab mijlocas din istoria lui Juventus”, „e intr-o continua panta descendenta”, „Sturaro ma face sa cred ca si eu pot juca fotbal”, „trimiteti-l inapoi la Genoa„. Iata cateva din opiniile dure ale criticilor. Judecand dupa aceste reactii bietul Stefano reprezinta un accident fatal la intersectia intre Almiron si Felipe Melo. Evident, mai slab decat ambii, un Poulsen in varianta de avarie. Simone Padoin avea macar simpatia umoristica de partea sa, Sturaro doar ironii si insulte. De ce toate astea? Simplu, STURARO NU ESTE TEHNIC! Tehnica e „o calitate de la sine inteleasa” pentru un mijlocas la recuperare. Roy Keane sau Gennaro Gattuso sunt doua exemple de control suprafin al balonului, ambii castigatori ai Champions League, unul chiar campion mondial. De altfel acesta este postul care a dat cele mai multe „Baloane de Aur” in istorie. E clar, fara tehnica braziliana nu mai poti recupera mingi, ori e fotbal total ori nu mai e!
Intamplarea face ca Sturaro a fost utilizat mai des in ultimele meciuri de catre Allegri. Rezultatele vor fi evident ignorate de „exigentele in materie”. Travaliu si marcaj impecabil, pozitionare si deplasare corecta in teren, aparitii la finalizare si tacklinguri fulgeratoare (nu mai putin de 4 reusite cu Roma). Cu el asigurand acoperirea, Pjanic avansat trequartista se exprima mai liber si mai dezinvolt. Prezenta sa fizica si vivacitatea ajuta mult linia mediana in pastrarea posesiei si recuperarea rapida a mingii. A jucat 52 de baloane contra capitolinilor, la egalitate cu Marchisio, dar peste Khedira ( doar 40). Nu a fost depasit niciodata prin dribling, dar a depasit adversarul de 4 ori, a sutat de 3 ori la poarta si a cadrat de 2 ori, ambele reprezentand ocazii reale de gol si interventii la limita ale lui Szczesny. Parca un pic mai bine decat Poulsen, nu? Actiunile in care a fost implicat au variat pe toata suprafata terenului de joc si la final s-a remarcat alaturi de Rugani ca omul revelatie al compartimentului retras. Rezultatul? Roma are o posesie sterila si nu suteaza niciodata periculos pe poarta. Faimosul „ninja” flamand (sau valon?) a fost redus la tacere, iar fanii Romei au digerat cu greu prestatia de berserker a tanarului din Sanremo. La ce bun sa ii anuleze brusc comisiile suspendarea farsorului Strootman, daca Sturaro e prezent la anihilare?
Inaintea partidei toti jucatorii au evidentiat importanta celor 3 puncte, nevoia de calm si concentrare. Sturaro s-a exprimat direct si deloc plastic: „contra Romei jucam cu pumnalul intre dinti„. Asa se automotiveaza unul care pumnalul il are tatuat si pe piept. Privirea senina de adolescent nu lasa sa se intrevada asta, dar Sturaro e o bestie in teren. Un suporter l-a oprit o data in fata hotelului in care era cazata Juventus. I-a solicitat traditionalul autograf si i-a declarat ca e favoritul sau dupa meciul cu Real Madrid. Replica lui Sturaro a fost la fel de sincera si spontana: „Ah, pai a fost un singur meci, nu-i mare lucru„. Modest, serios, ambitios. Oare Stefano Sturaro nu e un alt fel de Tacchinardi? De Torricelli sau Conte? Si oare nu tocmai acesti luptatori esentiali sunt uitati de „exigentii tehnicii”? Pentru fiecare Platini a existat un Bonini, pentru fiecare Zidane un Deschamps, pentu fiecare Pirlo un Vidal, de ce nu si pentru Pjanic un Sturaro? Ambii mai au multe de demonstrat in „marea arena” , dar compatibilitatea acestor doua tipologii diverse este irefutabila. Iar adaptabilitatea jucatorul ex-Genoa in banda si capacitatea buna de inserimento reprezinta doua bonusuri demne de luat in considerare. Pentru ca un fotbalist care face fata cu brio unei semifinale de Champions League sau unui sfert de finala de Campionat European ESTE CU SIGURANTA UN OM DE JUVENTUS. Nu titular, nu stelar, nu vedeta, dar jucator tactic ideal in angrenaj.
Pentru ca unora ne place si faza defensiva, pentru ca unii intelegem Juventus in simbolistica sa reala, nu intr-una de imprumut, pentru ca James Rodriguez nu intelege nici acum de ce nu a intrat acel balon in poarta…pentru toate astea, UNORA NE PLACE STURARO! SI RUGANI! 😉
FORZA JUVENTUS!
[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=_Oh77hVJ9Hg”]