Conferinta de presa a lui Antonio Conte inainte de meciul cu Inter

Antonio Conte a fost prezent in aceasta dimineata in sala de presa de la Media Center din Vinovo pentru a raspunde la intrebarile jurnalistilor inainte de meciul pe care Juventus il disputa in deplasare cu Inter.

Sa incepem direct cu lucrurile importante: vom vedea formatia tip sau vor exista unele menajari in vederea..?
„In vederea a…in vederea a nimic. Nu este nimic, pentru ca cine ma cunoaste foarte bine stie ca meciul cel mai important este urmatorul, asadar pentru noi meciul cu M mare este cel de maine, contra lui Inter. Am citit multe ipoteze in aceste zile, cum ca partida fundamentala ar fi cea cu Bayern: toate sunt gresite, deoarece meciul cel mai important este cel de maine. Avem un obiectiv, concret, anume sa ne confirmam statutul in campionat, prin urmare nu avem voie sa gresim in partide determinante precum cea contra lui Inter. Exista traditia, infruntam o mare echipa, avem o mare dorinta de a da continuitate rezultatelor noastre, asadar pentru noi partida fundamentala este cea de maine. Voi incerca sa trimit pe teren cea mai buna echipa, evident tinand cont de multe situatii, precum conditia de joc a celor care au venit de la nationale, a celor care au fost plecati in zone indepartate, a celor care au ramas sa se antreneze si mi-au demonstrat o mare disponibilitate si un moment de forma bun. Pe teren va intra cea mai buna echipa, o formatie care va incerca sa obtina maximul, la fel precum Inter. Din partea mea si a jucatorilor mei nu exista in vederea a nimic, ceea ce ne asteapta este in mod exclusiv Inter.”

Parafrazandu-l pe Stramaccioni inainte de tur, veti juca intr-o maniera usor lipsita de griji aceasta partida?
„Eu cred ca atat Inter cat si Juventus vor juca meciul pentru a obtine cele trei puncte, fara alte calcule speciale. Pe Inter cred ca nu o ajuta deloc egalul, cu nimic, la fel si in cazul nostru, asadar va fi o partida deschisa, din toate punctele de vedere. Niciuna dintre cele doua echipe nu va astepta sa speculeze, asadar cred ca va fi un meci frumos. Inclusiv deoarece, repet, egalul nu ajuta pe nimeni, nici pe noi, nici pe ei.”

Cu Pogba ati discutat? Ne-a surprins putin eliminarea lui in doua minute, avand in vedere faptul ca in meciurile cu Juventus nu a fost nici macar avertizat. A fost intotdeauna linistit. I-ai dat vreun sfat?
„Eu am vazut meciul, am vazut si pe Italia, apoi am vazut inregistrat meciul Frantei: parerea mea este ca nu a fost o eliminare corecta, deoarece primul cartonas nu trebuia sa existe: Pogba sare atat de mult incat ajunge cu picioarele in jucatorul Spaniei, asadar avertizmentul este injust. La al doilea, poate ca prin putin mai multa experienta, avand in vedere ca tocmai fusese avertizat, putea sa se abtina. Insa daca ar fi fost o eliminare din cauza unei reactii nervoase sau a unei intrari foarte dure, cu siguranta as fi avut mai multe sa ii spun lui Paul. Nu a facut absolut nimic, din contra, cred ca a demonstrat la nationala progresul enorm pe care il inregistreaza. Repet, in ceea ce ma priveste nu este o eliminare corecta si nu spun asta deoarece este vorba despre jucatorul meu, ci o spun in maniera analitica si critica.”

Totti a comparat lotul Romei cu cel al lui Juventus. A spus: „Noi ca individualitati ne simtim chiar mai puternici decat Juventus, insa Juventus este mai echipa”. Consideri ca este o lauda fata de munca ta sau o dovada de aroganta a capitanului Romei?
„In primul rand profit de ocazie pentru a-l felicita pe Francesco pentru cei 20 de ani ai sai (de Serie A, ndr). Francesco cu siguranta reprezinta in acest moment o posibilitate chiar pentru nationala Italiei si ii doresc sa poata pastra aceasta conditie de joc pentru a se lua in considerare o revenire a sa la nationala. Asadar profit de ocazie pentru a felicita un mare campion, un baiat alaturi de care am avut norocul de a juca la nationala. In ceea ce priveste pe Roma, cred ca este cu siguranta o echipa foarte buna care isi construieste un viitor important. Trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce se construieste la Roma, chiar de anul viitor.”

De la Totti la Cassano: va veti evita, va veti saluta?
„Uite ce este, acelea sunt doar situatii…deschizi paranteza, inchizi paranteza…sunt situatii atat de scurte incat apar si se incheie acolo. Este un jucator pe care il apreciez, un mare campion, dupa cum a demonstrat si demonstreaza. Repet, maine este o confruntare importanta, important este jocul de pe teren, gazonul, stadionul, acestea sunt lucrurile importante, in rest discutiile apar si se incheie pe loc.”

Inter-Juve evoca intotdeauna mari antrenori, printre care fosti tehnicieni ai tai. Trapattoni si Lippi au antrenat ambele echipe. Sa ni-l imaginam pe Conte antrenand Inter pare de domeniul stiintifico-fantasticului. Asa este? Sau in fotbalul expresia „niciodata sa nu spui niciodata” este valabila si in acest caz?
„In fotbal suntem profesionisti asadar niciodata sa nu spui niciodata in toate situatiile, inclusiv deoarece intaresc un concept care trebuie sa fie clar: eu sunt un suporter al lui Juve, sunt antrenorul lui Juve, dar daca as antrena pe Milan sau Inter, Conte ar fi acelasi, poate unora nu le este clar acest lucru. As deveni primul suporter al lui Milan, as deveni primul suporter al lui Inter, Roma sau Lazio. Eu sunt un profesionist. Unii incearca sa puna accent pe asta pentru a incerca sa ma atace sau poate pentru a ma face si mai antipatic adversarilor, insa eu sunt cel mai mare suporter al echipei pe care o antrenez. Am fost cel mai mare suporter al lui Arezzo, al Sienei, al Atalantei, al lui Bari, acum sunt cel mai mare suporter al lui Juventus. Maine voi fi cel mai mare suporter al echipei pe care o voi antrena, acest lucru trebuie sa fie clar pentru toti, deoarece sunt un profesionist. Altfel vin cu un steag pe banca si in loc sa merg pe banca ma duc in tribuna. Comportamentul, implicarea mea ar fi egala deoarece as face totul pentru echipa pe care o antrenez, acest concept trebuie sa fie inteles de toata lumea.”

In aceste saptamani s-a discutat chiar prea mult despre aceasta posibilitate ca tu sa pleci. Ii vezi si pe jucatori putin intrigati de aceasta situatie? Alta intrebare: tu spui ca un egal nu ajuta nici pe Inter, nici pe Juve. Cum iti imaginezi parcursul catre Scudetto, avand un avantaj de 9 puncte? Altcineva s-ar putea gandi ca nu poate castiga pana la final toate meciurile si ar incerca sa gestioneze situatiile mai dificile. Acesta de exemplu ar putea fi un moment putin delicat: jucatorii abia reveniti de la nationale, Bayern peste cateva zile…cum iti propui sa gestionezi momentul?
„Noi am discutat in vestiar, am vorbit cu baietii si le-am subliniat faptul ca ne aflam intr-un moment important, un moment pe care ni l-am castigat: ne-am uitat putin peste calendar, am vazut ca avem sase meciuri in 21 de zile, toate partide frumoase, cu mari motivatii, confruntari importante: meritam tot ceea ce ne jucam pana la final, ma refer la victoria in campionatul italian, ma refer la posibilitatea de a pastra viu visul Champions League. Cu siguranta sunt situatii noi in ceea ce ne priveste, avand in vedere ca nu lucram de mult timp impreuna, de un an si jumatate, am revenit la cel mai inalt nivel, luptam pentru obiective prestigioase, asadar trebuie sa stim sa gestionam astfel de situatii. A gestiona nu inseamna a face calcule speciale, deoarece in acest caz risti sa nu intrii pe teren cu atitudinea corecta, sa nu ai mentalitatea adecvata, prin urmare risti sa faci mai multe daune. Din acest punct de vedere incerc sa ma folosesc mult de experienta mea ca jucator, de-a lungul careia am castigat campionate cu multe puncte avans in ultimele etape ale campionatului, dar am si pierdut dupa ce am avut multe puncte avans in fata locului secund: Perugia, daca vrem sa ne amintim. A face calcule nu este in mentalitatea noastra, nu este in cultura noastra, asadar sa ne gandim la fiecare meci in parte, cum am facut cu Bologna, unde ne-am dus si am facut un meci foarte bun, am castigat in maniera neta si indiscutibila. Vom incerca si maine sa facem acelasi lucru, stiind ca infruntam o mare echipa care a demonstrat in acest sezon ca intr-un meci isi poate juca sansele si poate bate pe oricine: demonstratia sta in rezultatele din derby, in revenirea spectaculoasa pe care au fost aproape sa o reuseasca in fata lui Tottenham, in victoria contra noastra din tur, sunt lucruri care trebuie sa ne faca atenti.”

Galliani se gandeste sa ceara declararea campionatului ca fiind neregulamentar, din cauza situatiei cu Is Arenas, deoarece Milan a jucat cu public, in timp ce alte echipe pe teren neutru, altele au castigat la masa verde. Vroiam sa stiu parerea ta.
(ride) „Nu stiu, acestea sunt consideratii pe care trebuie sa le faca un oficial din conducere, poate ar trebui sa il intrebati pe Marotta ce crede de asta”.

Dintre cei care au fost nationale pe cine ai vazut intr-o conditie de joc optima?
„Cu siguranta cand calatoresti, cand joci meciuri intense si solicitante, este normal sa te intorci cu unele probleme, asadar va trebui sa vedem, sa facem evaluari atente, deoarece, de exemplu, Vucinic pare sa aiba febra. Este o anticipare aceasta.”