Ei bine, nici de această dată TGV-ul torinez, bine condus de tatăl “vatmanilor”, Allegri, n-a oprit ȋn gara din Milano, chiar dacă “acarul” Alex a schimbat la un moment dat ȋn mod perfid macazul, spre a produce deraierea “bolidului” bianconero. Noroc că Mario s-a prins la timp de manevră şi a repus macazul la loc. Şi tot el a fost “ȋncasatorul” de serviciu ȋn seara asta; după ce milaniştii l-au “perpelit” la foc mic, să-l ȋncălzească cică, acelaşi Alex, cu apucături de măcelar de data asta, i-a “proptit” lejer două coate sănătoase ȋn “mufa” croatului, după care don’ Orsato şi-a făcut şi el numărul, “proptindu-i” ȋntre “felinare” tradiţionalul cartonaş galben. (După meci, arbitrul şi-a motivat gestul spunând ca a vrut să vadă dacă nu cumva “coatele” lui Alex nu i-au afectat vederea lui Mario şi numai cu fluierul n-o putea face…). După ce “intelectualul” echipei, Balotelli, ne-a arătat ce polivalent e şi cum o “face” el şi cu piciorul şi cu… mâna (cu căpuţul are el ceva probleme), Paul s-a supărat şi a tras “şalterul” băgând arena ȋn beznă, până la sfârşit gazdele nemaifăcând altceva decât să alerge ca orbeţii, după ce, nici ei nemaiştiind. Şi ȋn timp ce Sinişa se pregăteşte să ȋşi scrie demisia, Allegri se pregăteşte să sărbătorească al 5-lea titlu şi al doilea “event”. Apropo, ce mai fac napoletanii oare?…
https://www.youtube.com/watch?v=sBtp4DXU5I4
Autor – Bebe Nicolaescu – Nicolleo