CRONICA PE SCURT: PALERMO – JUVENTUS: 0-3 29.11.2015

12291818_1267095279984365_3236669103491986469_o

Acalmie mare pe Mediterana. Nicio adiere de vânt care să umfle pânzele bianconere ale “corabiei” lui Max şi timpul trecea… Asa că, ȋn disperare de cauză, “echipajul” puse mâna pe vâsle şi dăi şi dăi şi dăi si ȋn fine, ajunseră ȋn port. Aici, Paolo, bun cunoscător al locului, ȋncepu să ȋncerce pe la toate porţile şi nimic, nu se deschidea nici una; sicilienii ăştia, numai de-ai dracului, schimbaseră toate broaştele, aşa că stăteau liniştiţi, simţindu-se ȋn siguranţă şi se uitau cum “mateloţii” lui Allegri se chinuiau să-i asedieze, iar acesta transpira la greu… Noroc cu Mario care a zis să-şi incerce şi el norocul ca la babaroase şi cum dădu cu capul ȋntr-o poartă, cum o deschise, spre disperarea gazdelor care nu se aşteptau la atâta impoliteţe. Si se porni uraganul; prin spărtura creată, năvăli tot echipajul care făcu prăpăd: mai traseră două “ghiulele” prin “tunarii” Stefano şi Simone de rămas bun, după care le-au “confiscat” insularilor trei butoaie cu rom, după care se urcară pe “corabie” şi puseră “cap-compas” către Cetatea Eternă, unde deja s-a declarat “starea de asediu”… Si acum să vedem ce mai zic “teroriştii” de la ISIS: [youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=rQNhaBVza7Q”]

Autor – Bebe Nicolaescu – Nicolleo