Juventus – Malmo 2-0 : revansa lui Tevez!

Carlos Tevez

S-a schimbat antrenorul si s-a schimbat si naravul in Europa. In sfarsit plecam in aventura europeana cu o victorie ce aduce 3 puncte si primatul momentan in grupa. Am jucat acasa partida inaugurala de aceasta data, e adevarat, dar senzatia e aceea ca Juventus elaboreaza jocul mai calm si mai direct. Meciul a fost unul mult mai disputat decat se astepta si datorita faptului ca inspiratia a lipsit si ultima pasa a fost mereu un esec in primele 50 de minute. Suedezii s-au asezat calm pe doua linii si au sperat permanent intr-un egal miraculos. Din fericire top-playerii pot decide meciuri printr-o singura atingere si Carlos Tevez a fost la mare inaltime in aceasta seara.

Buffon: 6.5

Nu este pus la incercare prea des, dar atunci cand Eriksson se prezinta in situatie ideala de a marca SuperGigi intervine fantastic. Fara interventia de azi si cea impotriva lui Maxi Lopez din prima etapa de Serie A poate nu am fi avut un inceput de sezon atat de bun.

Caceres: 6.5

Atent si decisiv ca intotdeauna. Tehnic in atingerea balonului, cerebral in pase si foarte combativ in duelurile unu-la-unu. Martin isi trece in cont inca o evolutie demna de un fundas al lui Juventus.

Bonucci: 6.5

Nimeni nu l-a vazut pe Rosenberg pe teren iar Leonardo este raspunsul la acest mister. Il inchide perfect pe suedez ori de cate ori apare in zona sa si protejeaza poarta prin interventii la limita pe contrele adverse. Cade destul de rau dupa un duel aerian, dar continua meciul cu grinta. Bravo, Leonardo!

Chiellini: 6

Pare inca putin ruginit dupa perioada de stop, dar datoria si-o face exemplar. Nu risca nimic, deposedeaza corect si combina sigur in momente de pressing advers.

Lichtsteiner: 6

Meciul tipic al elvetianului. Apare foarte des in posesia balonului si alearga enorm de mult, dar daca privim realizarile per ansamblu sunt de un nivel deloc optim. Il scapa din marcaj pe Eriksson in pozitie de unu-la-unu cu Buffon , trimite aceleasi centrari gresite si pase in adversar, este eliberat in banda de combinatiile inteligente ale lui Tevez cu Pogba dar nu reuseste nici sa finalizeze si nici sa paseze din 5-6 metrii de poarta. Si asta de 3 ori la rand! Singurele realizari pot fi considerate pasa lejera la golul din offside al lui Llorente si centrarea pentru acelasi basc la cea mai mare ocazie a meciului. Avem nevoie de precizie elvetiana, nu de indecizie elvetiana! Pe cand Romulo?

Pogba: 6.5

Prezenta sa in teren devine fundamentala pentru echilibrul tehnico-tactic al oricarui meci. Are un tackling formidabil , gaseste pase surprinzatoare, stopeaza balonul cu eleganta din pozitii dificile si este mereu o varianta de pasa prin dinanismul sau. Asa arata un fotbalist de marca. Asteptam in continuare un sut marca inregistrata, ne lipsesc executiile sale.

Marchisio:  6

Face jocul sau de mezzala. Inchide bine spatiile si recupereaza baloane. In plan ofensiv este invizibil ca regista si asta s-a tradus prin dificultatea manevrei ofensive in primele 50 de minute.

Asamoah: 7

Daca se indoieste cineva de pozitia naturala a ghanezului sa priveasca meciul din aceasta seara. Foarte mobil si util tactic, face un meci de mare travaliu cu dese urcari finalizate prin sut. Gaseste un assist genial pentru golul descatusarii marcat de Tevez si lasa in urma o evolutie de adevarat mijlocas inchizator de marca. Nu e pacat sa il izolam inutil in banda limitandu-i calitatile native?

Evra: 6.5

Paradoxal se joaca mai putin in banda sa, desi reusitele sunt mult mai notabile. Francezul este prezent mereu in dinamica ofensiva si livreaza niste pase ce nu au fost metamorfozate in assist de Llorente sau Pogba doar pentru o chestiune de centimetri. Prezinta o mare incredere si combina deseori cu Asamoah sau Tevez fluidizand jocul pe ambele manevre.

Tevez: 7.5 OMUL MECIULUI!

Daca nu el atunci cine? Dupa 5 ani de seceta totala in cea mai galonata competitie intercluburi Carlos Tevez invinge soarta si se razbuna cu doua goluri superbe. Top-playerul iese la rampa exact atunci cand echipa are mai mare nevoie si argentinianul nu s-a dezmintit. Riscam sa facem mare inca un portar nordic in persoana lui Olsen, dar Carlitos a avut ultimul cuvant de spus. Atitudine de top, tehnica de top, executii de top, daruire de top, TOP PLAYER!

Llorente: 6

Isi face ca de obicei bine rolul de pivot, dar nu reuseste sa marcheze la centrarea lui Lichtsteiner. Lupta mult cu adversarii fizic si e implicat in joc, dar la o asemenea faza nu avea voie sa rateze.

Romulo, Giovinco: ?

Insuficient pentru notare.

Morata: ?

Fara nota dar cu inca o mentiune pozitiva dupa ce creeaza actiunea care duce la golul din lovitura libera a lui Tevez. Poate un loc de titular in urmatoarele meciuri ne va ajuta sa il analizam mai bine. Tehnica si viteza sa sunt incredibile pentru inaltimea pe care o are!

Cel cu Malmo era un meci pe care scria 3 puncte si baietii nostrii au indeplinit baremul cu succes. Va trebui sa fim foarte atenti la desfasurarea grupei pentru ca rezultatul de la Pireu complica lucrurile destul de mult in vederea stabilirii primelor doua clasate. Vom trage concluziile cu privire la utilitatea acestui rezultat pe parcursul desfasurarii grupei insa. Momentan jocul mai trebuie sa creasca, in special pe flancuri si asteptam un Juventus in cea mai buna forma dupa revenirea titularilor absenti astazi. E clar ca Juventus poate juca si fara Pirlo, dar in absenta paselor maestrului totul devine mai dificil. Avem un plus defensiv fara Andrea si un mare minus ofensiv. Datoria lui Allegri e sa ajute grupul sa se dezvolte ca o echipa indiferent de absente, dezinvolta pe faza ofensiva si precisa la finalizare, sigura si ferma in plan defensiv. Avem primele 3 puncte, suntem lideri in grupa, TOTUL DEPINDE DE NOI! FORZA JUVENTUS!