Nu a fost aproape niciodată sub lumina reflectoarelor, dar mereu a fost unul dintre jucatorii cei mai iubiti si aclamati de fani. De ce? „Am avut o mare atractie fata de plasele portilor adversarilor si o mare ambitie sa dau goluri spectaculoase. După joc, victorie sau înfrângere, am fost mereu sub “Curva Sud” să-i mulțumesc “poporului” meu. El te sprijina întotdeauna, dacă vede ca iti dai sufletul pe teren, el știe că si dacă nu câștigi, trebuie să scuipi sânge in teren pentru aceste culori, negru și alb. Acest tricou te apasa, unii nu știu asta”…”Poporul” lui a sttiut si a simtit acest lucru si daca astazi in faimoasa Galerie a Legendelor de pe Juventus Stadium, straluceste steaua pe care scrie ALESSIO TACCHINARDI, a fost vointa “poporului”sau…
In mod normal, dupa aceste cuvinte rostite cu ocazia unui interviu din 2011, ar trebui sa pun capat acestui articol pentru ca in doar o singura fraza, acest mare jucator (si la propriu si la figurat), retras prematur si nedrept din fotbal, a spus cam totul despre sine si conceptia lui de luptator…Dar din respect pentru acest formidabil fotbalist, voi continua, dezvaluind anumite aspecte mai putin sau deloc cunoscute, tocmai pentru a-i completa profilu-i unic in galeria bravilor fotbalisti bianconeri…
Asadar, baiatul venit pe lume la Crema (Lombardia) in 23 iulie 1975, a visat de mic sa ajunga candva mare la echipa lui de suflet, Juventus. „Când aveam doisprezece sau treisprezece ani, tatăl meu m-a dus la Torino pentru a vedea pentru prima dată pe viu echipa mea favorită. A fost un Juventus-Sampdoria, încă îmi amintesc de entuziazmul mulțimii din tribune, iar faptul ca aveam posibilitatea de a-mi vedea idolii mei imi dadea fiori. A fost un joc frumos, decis de un gol extraordinar marcat de Platini. Ce mi-aș fi putut dori mai mult? „
Ambitios fiind, si-a urmarit planul pas cu pas si, dupa 2 sezoane petrecute la Atalanta, si-a vazut visul cu ochii, ajungand acolo unde nu oricine o poate face, la cel mai mare club din Italia, la Juventus; avea doar 19 ani… Si pentru ca in astfel de situatii mai e nevoie si de un strop de noroc, ei bine acesta s-a numit Marcello Lippi, singurul antrenor din cariera sa care l-a apreciat cu adevarat; doar era” creatia” lui… La inceputul sezonulu “94-“95, Lippi, proaspat venit de la Napoli, incepuse un proiect ambitios din care Alessio trebuia sa faca parte, pentru ca lipsea ceva in spatele lui Sousa si Deschamps, veniti si ei in acel an la Torino, ca si Ferrara dar si Del Piero de la tineret.
Cei trei au format un formidabil zid la mijlocul terenului din care in anii urmatori au mai facut parte Nedved, Davis, Conte si Camoranesi, fapt ce a facut ca Juventus sa detina suprematia europeana in acest compartiment. “Era foarte important pentru mine sa-l am pe Sousa in fata”, spunea Tacchinardi. “Juca la fel ca mine si aveam multe de invatat de la el”…Noii lui colegi de compartiment l-au “citit” imediat si erau incantati de jocul lui. Spunea Sousa: “Tacchinardi are mari calitati: simtul pozitionarii, taria sutului si inteligenta in joc”, iar Desdchamps completa: “El are deja o maturitate remarcabila de exprimare in teren; va trebui sa exerseze in recuperarea mingii, dar asta este o calitate care creste odata cu maturizarea fizica”…Si nici unul din ei nu s-a inselat ;Alessio a crescut de la meci la meci spre incantarea publiculi si satisfactia “inventatorului” sau, genialul Marcello Lippi. A ramas 11 sezoane la Juventus , disputand peste 300 de partide si inscriind doar 20 de goluri; dar ce goluri… unul mai frumos ca altul, “goluri de manual, goluri de colectie”, ireale parca, asa cum rar ne este dat sa vedem, cu suturi-torpila, in care de regula mingea intra in poarta cu portar cu tot…:
http://www.youtube.com/watch?v=jV-OSaT38uE&feature=endscreen&NR=1
Cele 14 trofee cucerite ( 5 titluri de campion al Italiei, o Cupa si 4 Supercupe ale Italiei, o Cupa a Ligii Campionilor, o Supecupa a Europei, o Cupa Intertoto si o Cupa Intercontinentala) au rasplatit pe deplin cei 11 ani de lupta crancena din teren si de la antrenamente.
Dar uneori, soarta dar mai ales oamenii, pot schimba destine si narui sperante, Plecarea lui Lippi si venirea lui Capello in 2004, au franat avantul acestui fotbalist de numai 29 de ani, care ar mai fi avut multe de spus la Juventus… „După sosirea lui Capello m-am simțit marginalizat. Asa ca atunci când a venit cu propunerea sa fiu imprumutat la Villarreal, am acceptat”.
A evoluat 2 sezoane la Villareal, pana in 2007 cand intors la Juventus, nici Ranieri nu l-a vrut, asa ca a plecat la Brescia de unde, la sfarsitul sezonului 2007-2008 s-a retras definitiv din activitatea competitionala, cu multa amaraciune in sufletu-i de luptator.
Nici la Nationala n-a avut mai mult noroc, datorita in principal marii concurente dar si reticentei antrenorilor de a-i da mai multe sanse, astfel ca a ramas doar cu 13 selectii, neparticipand la nici un turneu final de CE sau CM.
“Singurul meu regret a fost acela ca nu mi-am încheiat cariera la echipa mea de suflet si cat mi-am dorit acest lucru”…spunea el in acelasi interviu din 2011. Cuvinte de iubire, furie, tristețe de la un juventin adevărat.
Tot atunci a mai facut niste declaratii foarte interesante care i-au scos in evidenta nobletea sufleteasca si caracteru-i curat, pe care nu te-ai fi asteptat sa le descoperi la un luptator aprig cum a fost Alessio Tacchinardi.
Intrebat fiind, care a fost partida cea mai frumoasa, cea mai interesanta pe care a jucat-o, Alessio a raspuns cu modestie dar cu realism, nefacand referire la nici o partida in care el a fost protagonist: : “Au fost doua partide; prima a fost cea contra Fiorentinei cand s-a revenit de la 0-2 la 3-2 si care a fost determinanta pentru castigarea titlului in acel an”… Se referea la partida din decembrie “94 in care in ultimile 20 min., Juve,cu multe indisponibilitati in lot, a dat cu Fiorentina de toti peretii, intorcand rezultatul printr-o “dubla” a lui Vialli (ocazie cu care a inscris si golul sau cu nr. 100) si senzationalul gol al tanarului Del Piero…
http://www.youtube.com/watch?v=yhMj1ZxINQs
“A doua a fost una care a facut istorie, Milan-Juventus, 1-6”…a incheiat Alessio
http://www.youtube.com/watch?v=9mXEwbREu0Y
Si ar mai fi una, as adauga eu, cea din 2001, in care el a deschis drumul lui Juve catre o splendida victorie contra celor de la Inter, obtinuta in numai 13 minute (ghinion…) printr-un sut “marca inregistrata”…
https://www.youtube.com/watch?v=ZO4136mOEVI
Despre Luciano Moggi, care a venit o data cu el la Juventus, in 1994, Tacchinardi spunea: Ei bine, ce să spun. Vorbim despre cel mai bun director sportiv din toate timpurile. Normal că toată lumea il regreta. Si nu numai pe el, dar și pe Giraudi. Directorul știa sa ii puna pe toti pe aceeași lungime de undă, stia sa se faca înțeles de toti. Era capabil să înțeleagă si sa rezolve situatii-limita. Îmi amintesc, de exemplu, că, atunci când aveam vreo 25 de ani ani si nu mai aveam loc in echipa (era in 1999 cand Lippi fusese inlocuit cu Ancelotti –nr.), mi-am exprimat dorința de a pleca; seara, m-a luat la cină și a reușit să ma calmeze, sa ma faca sa ma razgandesc, ca un mare psiholog. Pentru că el era pe scurt, un punct de referinta la Juventus”.
Alessio Tachinardi face parte din selectul grup de 50 de exceptionali fotbalisti care au scris istoria acestei glorioase echipe si al carui nume va ramane gravat pe propria-i stea, pentru eternitate in “Galeria Legendelor” din noul si monumentalul stadion juventin. Dar intotdeauna gandul lui s-a indreptat catre cel pe care l-a slujit cu credinta: “poporul lui” care si l-a ales drept idol…
“Vreau sa multumesc tuturor fanilor echipei Juventus pentru onoarea pe care mi-au facut-o, acordandu-mi aceasta stea. Acest gest a reprezentat poate punctul culminant al carierei mele, al anilor pe care i-am petrecut cu inima si sufletul alaturi de Juventus”.
Aceasta a fost povestea inegalabilului luptator juventin, care ne-a oferit multe, foarte multe clipe magice, de neuitat, celor care am fost contemporani cu el, fotbalistul… Pentru ceilalti, ramane memoria peliculei. Priviti si admirati, iar peste ani si ani, povestiti nepotilor, ca la o mare echipa, Juventus, a fost odata un luptator cu suflet nobil si dinamita in picioare care “rupea” portile si “arunca” tribunele in aer, iar la sfarsitul fiecarei lupte,se pleca cu modestie in fata celor care il aclamau… Multumim ALESSIO !
http://www.youtube.com/watch?v=Pw2QAQ6JD7c
