Atentie, vorbeste Sergio Brio!

   

Sergio Brio nu este „un opinionista” fotbalistic de sfarsit de saptamana, nici un ziarist-suporter de genul celor ce apar in emisiunile posturilor italiene. Nu este nici actual sau fost impresar, nu este nici scouter sau oficial de club. El nu e avocat sau star de cinema, EL ESTE CAMPION DE MESERIE! Campion cu Juventus. Seniorii bianconeri il cunosc foarte bine, in timp ce „tinerele zebre” i-au auzit numele rostit macar intamplator. Cu totii ar trebui sa stim cine este Sergio Brio. Trapattoni chiar mai bine decat noi, impreuna au dominat Europa. La 19 ani (1974) parasea in automobil Lecce-ul natal pentru a semna un contract cu Milan si in urma unui singur telefon isi incheia calatoria la Torino, in fata sediului lui Juventus. Personajul ocult care provocase „derapajul”? Un scouter juventin numit Moggi. Povesti de viata.

Ceea ce a urmat e istorie. Exceptand „un rodaj” de 3 sezoane la Pistoiese, Brio a imbracat un singur tricou, pe cel al echipei favorite inca din copilarie. Acest mariaj s-a soldat cu 4 Scudetti, 3 Coppa Italia, o Cupa a Campionilor, O Cupa a Cupelor, o Cupa UEFA si o Cupa Intercontinentala. Chiar mai bine decat Padoin am putea spune. Un fundas central fizic, combativ si inteligent, a fost cosmarul atacantilor adversi. Fostele legende ale lui Celtic inca isi aminteau de el la ultima confruntare de Champions League: „ne arata sugestiv gestul cu mana peste jugulara”.

Acest brav campion in absolut a fost invitat la „Sportitalia” pentru a discuta despre Juventus si momentul in care se afla. Ceea ce urmeaza sunt expuneri directe ale unui om cu un discurs pragmatic si franc. Sa luam aminte!

„E o mare diferenta intre acest mijloc si cel cu Vidal, Marchisio, Pogba. Suporterii sunt deja satui de atatea Scudetti. Marotta si Paratici au facut o treaba foarte buna si dupa doua locuri 7 au reconstruit echipa si au obtinut 5 campionate in 5 ani. Dar un mijloc precum cel avut la dispozitie acum de Juventus e inacceptabil. Erau necesare sacrificii pentru a pastra valori de genul lui Pogba sau Vidal, la care sa se adauge un Dybala, Higuain si Mandzukic. Asta era intr-adevar o echipa care ar fi putut sa isi propuna Champions League. Cred ca sunt discrepante mari intre viziunile lui Marotta si Allegri, la fel cum a fost cu Antonio Conte. Asta pentru ca i-a promis anumiti jucatori, nu s-a tinut de cuvant, iar Conte, ca un leccez pur, i-a salutat si a plecat. Allegri e in aceeasi situatie, nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Juventus nu il poate transfera pe Daniel Alves, care e un fost jucator si nu poate deveni supermarket de lux pentru echipele engleze, germane sau spaniole. Juventus are personalitatea sa. Pentru a tinti acel trofeu pe care toti suporterii si-l doresc este necesara o echipa competitiva, ceea ce nu este cazul in momentul de fata. Dezechilibrul este foarte mare pentru ca avem un atac foarte puternic, dar un mijloc inacceptabil pentru acel nivel.”

Nu tocmai o opinie neglijabila, am putea spune. Asadar e indicata mai multa actiune in zona mediana si mai putine declaratii autosuficiente de gen „lotul este complet„. Sergio Brio nu e de acord. Dar ce stie el, E DOAR UN CAMPION!

 

P.S. Ati ghicit, in urmatorii ani nu se intrevede niciun post in organigrama clubului pentru el.