După ce le-au cocoşat corespunzător şi suplimentar cămiloii şeicilor mancesterieni, transformându-i din dromaderi ȋn arătări bicocoşate, tata Max şi-a băgat “dresorii” ȋn şedinţă şi le-a spus scurt: “Sper că aţi vazut că banii n-aduc fericirea, mult mai de preţ e iubirea, aţi priceput?” “Da, Mister!”, răspunseră băieţii mai “sotto voce”… Mister: “Ce ai ȋnţeles Cuadrado? Că era să te rup ȋn bătaie marţi seara”… Cuadrado:“Am ȋnţeles că să nu cerem salarii mari că ne bate Genoa”… Mister, furios: “Ptiu drace, dă-ţi peste gură, că dacă nu ȋţi dau eu… Eşti pe aproape, deci de azi ȋncepem cursa de recuperare, că şi-au cam luat-o rău ȋn cap alde Chievo şi Roma şi le dau idei şi altor “desculţi” care viseaza să-i ȋncurce şi ei pe “dresorii cocoşaţilor”, adică pe noi… Aşadar, ȋncepem cu nepoţii lui Cristofor Columb, că ăştia vor să “treacă strada” pe… Zebră. Aveţi grijă că băieţii dau tare la “vâsle”, aşa că e necesar să le scufundăm şandramaua repede că mai avem şi alte treburi”… Si mobilizaţi la maxim, bianconerii o virară către Bibliotecă, ca să-şi dea ȋn cărţi…
Ia să vedem ce se intâmpla prin 1960:
[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=AU_CPnyqB4s”]
Autor – Bebe Nicolaescu – Nicolleo