O aniversare cum nu se putea mai frumoasa pentru Juventus, care cu o zi inainte de celebrarea celor 118 ani de existenta si-a facut un splendid cadou prin victoria dramatica obtinuta pe teren propriu in derby-ul cu Torino gratie unui gol marcat de Juan Cuadrado in al patrulea minut al prelungirilor. A fost a doua victorie consecutiva pe Juventus Stadium in fata rivalei locale cu un gol inscris la ultima faza, dupa ce Andrea Pirlo dezlantuia bucuria generala in urma cu un sezon.
O victorie care poate ajuta echipa lui Massimiliano Allegri sa se deblocheze si sa evolueze cu mai multa incredere si siguranta, in tentativa de a redresa un inceput de campionat mult sub asteptari. Insa inainte de a se concentra pe parcursul de recuperare din Serie A, Juventus trebuie sa isi asigure calificarea in fazele eliminatorii din UEFA Champions League la capatul meciului din Germania cu Borussia Monchengladbach, care va avea loc marti seara, de la ora 21:45.
Un succes pe Borussia-Park ar garanta practic prezenta in optimile de finala, insa misiunea nu va fi deloc una facila, dupa cum a fost cazul si in meciul de la Torino, incheiat la egalitate, scor 0-0. De altfel Borussia Monchengladbach traverseaza o forma foarte buna si are sase victorii consecutive in campionat, toate obtinute dupa plecarea antrenorului Lucien Favre si numirea pe banca tehnica a lui Andre Schubert, rezultate in urma carora nemtii au ajuns de pe ultima pozitie pana in lupta pentru locurile de cupe europene. Intr-o grupa dificila, din care mai fac parte detinatoarea UEFA Europa League, FC Sevilla, si vicecampioana Angliei, Manchester City, Juventus are neaparata nevoie de un succes pentru a putea aborda ultimele partide din grupa fara presiunea rezultatului.
Marti seara ne intalnim la Cetatea Berarilor (Bulevardul Camil Ressu nr 41 – Piata Matei Ambrozie) din Bucuresti pentru a ne incuraja si sustine impreuna favoritii!
Fino alla fine! Forza Juventus! Forza ragazzi!