O Juventus de argint in tur pregateste returul de AUR!

Juventus' team celebrate at the end of the Italian Serie A football match Sampdoria vs Juventus on January 10, 2016 at 'Luigi Ferraris Stadium' in Genoa. / AFP / MARCO BERTORELLO (Photo credit should read MARCO BERTORELLO/AFP/Getty Images)

        Din ipostaza de echipa considerata unanim ca “dezamagirea sezonului”, Juventus revine in top si rateaza de putin titlul neoficial de campioana a turului. Cele 9 victorii consecutive s-au materializat intr-un veritabil numar de alpinism extrem. S-au recuperat un numar record de puncte si evolutia echipei a castigat mult in consistenta si exprimare. Acest loc 2 parea iluzoriu nu mai departe de Octombrie 2015, dar  in contextual actual cuvantul “Scudetto”pare ceva firesc. Max Allegri a tintit curajos acest obiectiv inca din debutul nefericit al stagiunii si multi au considerat analizele sale pertinente ca fiind justificari puerile ale unui tehnician ce pierduse vestiarul din mana si nu se adaptase noilor veniri. Rezultatele au contrazis criticii din fericire si astazi bianconerii pot privi cu mare incredere returul care se anunta mai animat decat in alte editii. Pare logica o lupta intre Juventus si Napoli, dar in aceasta ecuatie vor avea un cuvant greu de spus atat Roma cat si inter sau Fiorentina. Eventuale intariri in iarna ar putea aduce beneficii tuturor combatantelor, insa este greu de crezut ca raportul de forte se va schimba considerabil. In continuare cateva observatii despre momentul prin care trec Juventus si protagonistii sai:

          1. Episodul Carpi ne-a facilitat descoperirea involuntara a unui personaj inexistent in aparenta: un Massimiliano Allegri coleric, revoltat, mai pasional decat i-ar fi permis eticheta de antrenor rational si profesionist. Da, domnilor, Allegri simte ca un om al lui Juventus si se manifesta ca atare. Relaxarea prematura ce putea duce la pierderea a 2 pcte inaintea pauzei de iarna a evidentiat cine este Allegri omul! Un personaj ambitios, perfectionist si 100% implicat emotional in proiectele sale. Din fericire unul dintre aceste proiecte este Juventus! A subliniat atat pe un ton imperativ cat si folosind umorul fin faptul ca astfel de momente NU TREBUIE SA SE MAI REPETE! Si nu doar Leonardo Bonucci era vizat, ci intreaga echipa. Nu ezita niciodata sa analizeze obiectiv, sa indice realist parcursul necesar, sa incurajeze elanul dar si sa tempereze euforia prematura. Urmarea? Bonucci marcheaza gol important in compania lui Hellas si are o prestatie de inalt nivel tehnic. Rugani a primit sansa primelor minute in tricoul alb-negru si pare ca perioada sa de “ucenicie” motivata si de dorinta de a-l proteja de un debut nefericit a luat sfarsit. Piesele de puzzle se aseaza incet-incet intr-un tipar al ideilor conturate perfect si aspectul jocului inregistreaza o imbunatatire vizibila. Isteria criticilor incipiente au lasat locul unui calm al sigurantei. Multumita antrenorului toscan asteptam returul cu mare incredere si interes.

Allegri

         2. Paulo Dybala incheie un tur de campionat in calitate de protagonist. Nu mai putin de 9 goluri si 6 assisturi descriu perfect importanta sa in angrenajul echipei. E de prisos sa mai abordam tema calitatilor sale tehnice, iar cifrele sunt absolut fabuloase pentru un tanar nou venit de 22 de ani! Evolutia contra Veronei este un model de fotbal “a la Dybala”. Gol superb la o executie peste zid, lovitura libera scoasa inteligent in marginea careului advers si apoi assist pentru Bonucci la centrarea perfecta. In practica Dybala ori marcheaza pentru Juventus ori ofera assist unui coechipier. Atributele? Sunt de prisos! Continuand in aceasta maniera isi va justifica pe deplin piperata suma de transfer. Probabil Zamparini regreta deja ca l-a vandut “atat de ieftin”.

Dybala

3. La polul opus al formei sportive se afla spaniolul Alvaro Morata. In legatura cu el suporterul juventin prezinta deja o dilema. Este oare mai potrivit sa risti evoluand cu un atacant titular aflat intr-un moment nefericit pentru a-i reda moralul, sau sa beneficiezi de serviciile celorlalti jucatori ofensivi mai inspirati permitandu-i acestuia sa isi revina in primul rand mental? Golul constituie o perpetua himera pentru fostul canteran al Madridului, iar momente de genul Sevilla amintesc bianconerilor si lui Allegri cat de negativ poate fi impactul individual asupra rezultatelor echipei. Meciurile cu Hellas sau Sampdoria au reprezentat inca doua prestatii sterse presarate cu ratari impardonabile. Spaniolul da senzatia ca ar avea nevoie de senzori pentru a simti poarta, dubland astfel tehnologia liniei portii cu una noua raportat nevoilor sale. Iar eroarea de pe Luigi Ferraris (putea fi 3-0 dupa centrarea foarte buna a lui Hernanes) a avut un efect de boomerang, Cassano marcand imediat dupa si relansand partida. Juventus nu isi permite sa nu fructifice oportunitatile avute riscand lovitura adversarului la infinit! O data cu revenirea lui Mandzukic aceasta problema se va rezolva cel mai probabil, dar si killerul Simone Zaza este o solutie de inalt nivel. Lucanul nu poate reprezenta ultima varianta daca ne uitam la media sa de goluri per minute jucate sau calitatile native pentru finalizare.

4. Golul important marcat de Khedira impotriva Sampdoriei ii salveaza germanului de origine tunisiana ultimele doua evolutii. Este vizibil faptul ca nu poate reprezenta niciodata o solutie ofensiva de creatie si lipsa de mobilitate ii da mari batai de cap. Castiga dueluri fizice lejere si poate recupera mingi prin plasament, dar pus in dificultate de pressing si un adversar rapid in executii isi arata limitele. Procentul de 78% pase reusite cu Sampdoria nu este unul deosebit daca luam in considerare ca in mare parte sunt pase laterale sau inapoi in propria jumatate. Procentajul de pase in careul advers scade sub 50% si arata o imagine realista a lui Sami Khedira. Un jucator suficient in implicare tactica, insuficient in plan ofensiv. Dintre protagonistii liniei mediene bianconere Khedira este singurul care nu a reusit niciun tackling, niciun dribbling si nu s-a impus nici in dueluri aeriene.

5. Surprinzator poate pentru multi “Herr Nanes” se prezinta mult mai bine prin comparatie. Jucator de profil fizic asemanator cu Sami Khedira, brazilianul puncteaza mult mai bine in planul general. 83% din pasele sale totale sunt reusite, iar procentajul paselor reusite in ofensiva este de 58%. Brazilianul este surprinzator fotbalistul care a reusit cele mai multe driblinguri, 4 si are de asemenea 6 mingi recuperate, un tackling reusit si o pasa de gol pentru Morata. Daca adaugam si oportunitatea avuta la sutul putin pe langa bara portii lui Viviano obtinem o evolutie nu entuziasmanta, dar cu certitudine consistenta si pozitiva. Problema lui majora este insa lipsa de mobilitate, iar intr-un cuplu cu Sami Khedira Juventus nu poate spera prea multe. Nu intamplator jucatorii definitorii au fost tot Pogba si Dybala.

Herr Nanes

       6. Paul Pogba se impune ca OM AL MECIULUI in partida cu Sampdoria la fel cum Dybala o face in confruntarea cu Verona. Ei sunt oamenii providentiali ai lui Juventus si dovedesc faptul ca varsta frageda nu este intotdeauna un impediment daca e dublata de un talent urias. Cei mai inzestrati tehnic, cei mai inspirati, buni finalizatori. Doua bijuterii prelucrate ingenios in mediul profesionist de la Torino, doua certitudini pe viitor. Ramane de vazut daca in tricoul lui Juventus sau in alt tricou. De remarcat insa si vesnicul aspect negativ al lui Pogba, nu mai putin de 5 mingi pierdute in pozitii destul de periculoase. Expresia cea mai atletica a jocului lui Paul se regaseste insa in cele 3 tacklinguri reusite, aspect foarte important in confruntarea cu o linie mediana atletica precum a Doriei.

Foto LaPresse - Daniele Badolato 10/01/2016 Genova ( Italia) Sport Calcio Sampdoria - Juventus Campionato di Calcio Serie A TIM 2015 2016 - Stadio "Marassi" Nella foto: Paul Pogba esulta per il gol del 0-1 Photo LaPresse - Daniele Badolato 10 January 2016 Genova ( Italy) Sport Soccer Sampdoria - Juventus Italian Football Championship League A TIM 2015 2016 - "Marassi" Stadium In the pic: Paul Pogba celebrates 0-1 goal

7. Salutam primul meci ca titular al noului “fundas minune” din Peninsula, Daniele Rugani. Consistent in marcaj si bun in duelurile aeriene (3 castigate), imparte totusi cu Bonucci vina pentru nesincronizarea ce a dus la golul lui Cassano. A riscat un penalty la o interventie stangace in urma unui corner, dar per total impresioneaza siguranta preluarii si calitatea pozitionarii. Potentialul sau este enorm si nu exista in momentul de fata in lume un tanar fundas central care sa imbine mai armonios forta fizica cu tehnica si pozitionarea tactica. Rugani este un valoros patrimoniu al lui Juventus si TREBUIE privit ca atare!

Rugani

          Intr-o etapa in care Roma, inter si Fiorentina au facut toate pasi gresiti, Juventus era obligata sa capitalizeze oportunitatea si sa  reuseasca o pozitionare optima in vederea returului. Asta a facut de altfel intotdeauna diferenta intre echipele mari si celelalte de-a lungul timpului. Echipele mari CASTIGA ATUNCI CAND ESTE NEVOIE! Concentrarea este cuvantul de ordine in aceste momente, iar rezultatul primeaza inaintea oricarui alt considerent. Nesansa si incoerenta inceputului va trebui sa dispara complet in returul Serie A, iar Juventus va fi nevoita sa continue marsul triumfal de victorii daca doreste sa se incoroneze din nou campioana. Cu meciuri pe teren propriu impotriva tuturor principalelor rivale si o conservare bine gandita a fortelor (capitol la care Allegri este expert) Juventus apare pe buna dreptate ca principala favorita la un nou Scudetto. Napoli are un sezon bun, fara indoiala, insa presiunea inaltimilor nu a priit niciodata echipei de sub Vezuviu. Si nimic nu intimideaza mai puternic decat PRESIUNEA EXERCITATA DE JUVENTUS!

                                                                        FORZA JUVENTUS!