articol oferit de: DANIEL „IZU” NECOARA
Buna ziua.Nu va spun buna seara, indiferent de momentul in care cititi aceasta scrisoare, fiindca ceea ce va voi spune in urmatorele randuri, sunt lucruri clare si limpezi, exact ca si lumina zilei, ce nu pot fi combatute prin contraargumente solide.
Nu va voi dezvalui numele meu decat la final, fiindca port un nume cu greutate, care la fel ca si marii gladiatori, va intra in arena la sfarsit, cum se intampla si in main event-urile din zilele noastre.Ma adresez voua, microbistilor din intreaga lume, indiferent de culoare, indiferent ca veti una sau mai multe echipe favorite, sunteti neutri, informati, neinformati sau dezimformati.
Scrisoarea mea catre voi vreau sa fie o cerere de repunere in drepturi, pe care o fac in scopul de a-mi recupera, nu onoarea, fiindca nu mi-am pierdut-o niciodata, nici macar palmaresul care mi-a fost stirbit si zdruncinat iremediabil la fel ca si cursul firesc al vietii mele;ceea ce va cer e sa priviti dincolo de cortina ideilor preconcepute si a superficialitatii.Trebuie sa puteti privi dincolo de inductia negativa hranita de invidie, rautate si neputinta si sa admiteti ca tot ceea ce mi-am insusit in acesti o suta saisprezece ani, am meritat pe deplin, n-am profitat de conjuncturi favorabile, n-am trisat, n-am furat, n-am lasat impresia unui invingator norocos, ci am castigat de cele mai multe ori detasat si indiscutabil.
Aceasta cerere nu v-o adresez insotita de rugamintile clasice, nu va implor sa-mi recunoasteti meritele, si in nici un caz nu cersesc, fiindca am fost educat in cu totul alt spirit.Sunt mandru, orgolios, vertical si nu implor pentru a-mi recupera ceea ce mi-a apartinut dintotdeauna si de care am fost deposedat pe nedrept, in urma unei vendette in costum de zeita a justitiei, comandata de cei ce nu ma puteau invinge altfel.
Eu m-am nascut in 1897 din dorinta creatorilor mei de a oferi lumii fotbalistice o echipa cu o amprenta distincta si spirit aparte, astfel incat in coliziune cu un alt gigant sa rezulte si un altfel e frumos fotbalistic, diferit de cel impus prin promovare agresiva astazi.Sunt un mix de maturitate si responsabilitate, la care s-au adaugat adrenalina si mirajul tineretii eterne, deasupra a fost pusa cutezanta celor doisprezece parinti ai mei, adolescenti la acea vreme cu varste intre paisprezece si saptesprezece ani, iar toate acestea au fost varsate in cupa pasiunii inegalabile pe care suporterii mei mi-o daruiesc in fiecare an, ei m-au baut cu sufletul din clipa in care s-au indragostit de mine.„Tu esti campioana inimilor noastre”, a fost unul dintre cantecele mele de leagan, iar indemnul si ambitiile celor ce ma iubesc, m-au impins spre victoriile mari inca din copilarie.Am inceput cu titlul din 1905 si imi place sa spun ca de atunci nu m-am mai oprit.Am luat nastere din pasiunea nemarginita juvenila a celor doisprezece creatori, iar la douazeci si sase de ani de la nastere, am fost adoptat de cel de-al treisprezecelea parinte.El a vazut in mine potentialul specific numai entitatilor ce au capacitatea de ascrie istorie.Impreuna, in familie, urma sa cucerim lumea, au venit gloriosii ani ‘ 30, in care de cinci ori la rand n-am coborat de pe locul ce mi-a fost destinat de la inceput, iar in ‘ 58 am primit recunostinta tuturor si o data cu ea prima steluta pe emblema cu taur.Atunci am realizat ca sunt primul si ca va trebui sa lupt mai mult ca sa pot scrie si alte capitole glorioase in jurnalul vietii mele.
Mi-amintesc cu nostalgie de frumusetea unica a nilor ‘ 70, bucuria a fost imensa mai ales pentru faptul ca mie si familiei mele ne era foarte usor sa ne identificam dusmanii, acestia fiind toti.Noi, prietenii nimanui, am confirmat si ne-am consolidat statutul de lideri absoluti, impotriva intereselor, represiunilor si presiunilor politice de orice tip, am invins meschinul si am invins limitele dictate.Una dintre cele mai mari recompense a fost inghititul in sec al celor ce ma vroiau o echipa de pluton si asta pentru ca nu o faceau in scop medical de a-si desfunda urechile, ci pentru ca succesul meu era greu de ingerat si imposibil de digerat.Noi ne-am continuat drumul, convinsi ca avem puterea de a ne impune.Cand spun noi, ma refer la creatori, la eroii ce m-au servit cu onoare si glorie in razboaiele din iarba si la suporterii mei unici, ce-i ce-mi poarta memoriile de-a lungul deceniilor, ce-i ce ma fac sa ma simt acasa cand joc in deplasare, cei ce ma iubesc si cand dezamagesc, cei ce ma urmeaza in spatiu si timp, ce plang si exulta si respira prin mine.Nu pot spune ca ma indentific cu ei, fiindca suntem un intreg.
In ‘ 84 steaua de pe blazon si-a primt perechea, a urmat anul 85, an in care am devenit primul club din lume ce a castigat tot ce se putea castiga, un an de referinta, in care familia mea nu s-a putut bucura pe deplin, fiindca am platit cu sange acea realizare.In ‘ 93 am „inrolat” un copil de nouasprezece ani cu ochii cristalizati de dorinta.Ai mei l-au numit Pinturicchio, pentru ca ceea ce facea pictorul renascentist Bernardino Di Betto Betti cu pensula, facea si juniorul nostru cu mingea.Ai mei nu s-au inselat in privinta lui, ne-a cucerit pe toti.L-am ridicat la rangul de capitan unic si e si astazi febletea familiei.
In 2006 am fost pus la cea mai grea incercare, in urma unui act terorist cu masca de justitie, am fost judecat fictiv si executat ca tap ispasitor.Actul in sine a fost socant, minutios pregatit de cei ce epuizasera toate caile de a ma invinge pe teren, m-au lovit, m-au retrogradat, mi-au luat drepturile si visele si m-au aratat cu degetul ca pe marele negru ce pateaza imaculata lume in care ei doreau sa dicteze neconditionat.Am resimtit lovitura, vederea mi s-a incetosat de valul cenusiu al tunelului trecerii dincolo, ai mei au umplut strazile aparandu-ma prin vocile, lacrimile si toate simturile lor, in timp ce eram in coma m-au ghidat spre viata cu loialitatea , increderea si dragostea lor.Prin mobilizare si pasiune m-au salvat, iar povestea unei mari iubiri nu s-a oprit atunci.A fost cumplit de greu…cand am reusit sa deschid ochii reanimat de energia celor ce fac orice pentru mine, i-am zarit la capataiul meu prin paienjenisul vederii slabite pe cei ce nu m-au parasit, pe ingerul portii, pe Giorgio, Mauro, inconfundabilul par blond al nebunului Pavel, pe David, bomberul meu, iar cand mi-am vazut si capitanul indarjit si hotarat ca la nouasprezece ani, s-o luam de la capat, am realizat ca sunt martorul propriei mele renasteri.Ceea ce nu te omoara te face sigur mai puternic, iar eu n-am murit, n-am fost lasat sa mor.
Am pierdut multe lucruri importante, timp pretios din viata, pe langa aceste lucruri am pierdut soldati ce au ales sa plece si suprteri ce au ales sa fac acelasi lucru sau se le fie rusine cu mine.Constiinta, in schimb imi spune ca n-am pierdut nimic cu adevarat important, in momentele de restriste ii pierzi pe cei slabi, pe mercenari si pe falsi, nu pierzi nimic valoros si care conteaza.Am pierdut insa la capitolul imagine pentru masa microbistlor lumii, pentru voi cei carora va scriu aceste randuri, carora vi s-a prezentat o mascarada cu titlu de justitie si dreptate, ati fost dezimformati si vi s-a servit o poveste cu tot cu concluzie.Va rog asadar sa ganditi singuri si sa nu-i lasati pe altii sa gandeasca pentru voi.Nu vreau cel mai mult cele trei stele langa taur, anul din purgatoriu nu mi-l mai poate da nimeni inapoi, unde am fost ca Maximus retrogradat din statutul de general si aruncat in praful arenei, vreau ceea ce am castigat de-a lungul istoriei de la voi toti, RESPECT.
Va multumesc celor ce mi-ati citit aceste randuri, al vostru etern adversar redutabil Juventus, Juventus din Torino.
P.S. As mai fi avut multe sa va spun, dar timpul din pacate nu-mi permite, ma pregatesc de cel de-al treilea scudetto consecutiv de dupa holocaust si vreau sa atentez si la trofeul cel mai mare.Stiti cum sunt eu?!Mai pragmatic... si pentru mine si familia mea victoria nu este importanta ci e singurul lucru care conteaza.Va salut.
