“Ciro Ferrara, nu exista decat un singur Ciro Ferrara”. Asta au cantat cei prezenti pe stadionul “Delle Alpi” in ziua de 15 mai 2005, la meciul Juventus – Parma (2-0), cand, in minutul 43, a intrat pe teren pentru a 500-a si ultima oara. Ciro devenea astfel al 10-lea fotbalist din Serie A cu o asemenea performanta. A fost o atmosfera de vis, spectatorii aplaudau in picioare, iar de pe margine, Alex Del Piero, “regiza” corul fanilor, ceea ce a facut ca stadionul pur si simplu sa explodeze! Patru zile mai tarziu, lucrurile s-au repetat: era ultimul meci al editiei 2004-2005 contra lui Cagliari (4-2), cand Juventus castiga titlul cu nr. 28 (din pacate retras), iar pentru Ferrara era ultima zi ca fotbalist. A fost inca o demonstratie de afectiune si simpatie din partea publicului torinez, pentru ultimul act al unei cariere extraordinare a unui fotbalist de legenda, a carui poveste incepea pe 5 mai 1985 pe stadionul “San Paolo” din Napoli, intr-un meci impotriva lui… Juventus, scor 0-0, intr-o companie selecta din care nu lipseau Maradona si Platini. Vizibil emotionat, cu o umbra de tristete pe chip si in glas, Ferrara spunea unui ziarist: “Poate ca aceasta inseamna ca am facut ceva bun pentru singurele doua echipe pentru care am jucat (Napoli si Juventus). Victoriile din teren au fost realizate impreuna cu restul echipei, cu antrenorii si conducatorii cluburilor. Sper ca am lasat o amintire pozitiva si ca om si peste 100 de ani, cei ce vor deschide “Almanahul fotbalului” si vor gasi fotografia mea, sa se opreasca din citit 5 minute.” Avea 38 de ani din care mai mult de jumatate ii traise pe terenurile de fotbal.
S-a nascut pe 11 februarie 1967 la Napoli. La varsta de 14 ani, pe cand era deja la tineretul echipe din orasul natal, a fost foarte aproape sa puna capat unei cariere care abia incepuse, fiind imobilizat intr-un scaun cu rotile, datorita sindromului “Osgood-Schlatter” (afectiune a tendoanelor genunchilor), dar si-a revenit repede si in 1984 a fost cooptat in prima echipa a clubului, unde a ramas 10 sezoane in care a disputat 247 de partide, inscriind 12 goluri si castigand 2 titluri de Campion al Italiei in 1987 si 1990, Cupa Italiei in 1987, Supercupa Italiei in 1990 si Cupa UEFA in 1989, cand reusea golul doi in meciul retur de la Stuttgart, terminat cu scorul de 3-3 (in tur a fost 2-1).
http://www.youtube.com/watch?v=vkQiPRxrfAg
Odata cu plecarea lui Maradona in 1991, Napoli a intrat pe o panta descendenta, astfel ca in sezonul ‘93-’94 s-a confruntat cu mari probleme financiare si a fost nevoita sa renunte la unii jucatori. Antrenorul Marcello Lippi a facut pasul vietii lui prin venirea la Juventus. Ciro Ferrara l-a urmat neconditionat (Juventus platind 9,4 miliarde de lire), ambii intrand in istorie. Era anul 1994, iar Juventus nu mai castigase un titlu de… 9 ani. “Napoli era intr-o situatie dificila si trebuia sa vanda. Am avut ocazia sa merg la Roma sau la Parma, dar am vorbit cu familia mea si am luat hotararea sa merg la Juventus, pentru ca era important pentru mine sa evoluez in continuare la un nivel inalt, chiar daca Juventus nu mai castigase un titlu de ceva vreme si s-a dovedit ca am facut o alegere foarte buna.” spunea Ciro mult mai tarziu.
Ca si Conte azi, cvasi-cunoscutul Lippi a facut un miracol la Juventus, construind o formatie de vis si aducand titlul chiar la sfarsitul acelui sezon. Ferrara a intrat ca titular alaturi de alte nume de legenda din apararea torineza a acelor ani: Montero, Mark Iuliano, Toricelli, Pessotto, Birindelli, cu care a format poate cea mai buna linie de aparare din lume. Impreuna cu Del Piero, Vialli, R. Baggio, Tachinardi, Peruzzi, Di Livio si altii, Juventus a fost de neoprit in tara, in Europa si-n lume. In 10 sezoane, Ferrara a contribuit decisiv la castigarea a nu mai putin de 15 trofee (!!!): 6 titluri de Campion al Italiei (1996, 1997, 1998, 2002, 2003 si 2005, retras), Cupa Italiei in 1995, 4 Supercupe ale Italiei (1995, 1997, 2002 si 2003), Cupa Intertoto in 1999, Liga Campionilor in 1996, Supercupa Europei in 1996 si Cupa intercontinentala in 1996. Toate acestea in 358 de partide (20 de goluri marcate) in tricoul lui Juventus, dintre care 254 (15 goluri) in Serie A si asta intr-o perioada a vietii intre 27 si 38 de ani in care majoritatea fotbalistilor “lustruiesc” banca de rezerve. In sezonul 1996-1997, a suferit un grav accident pe teren, ratand astfel participarea la Cupa Mondiala din Franta.
Debutul in echipa nationala a avut loc pe 10 iunie 1987, la doar 20 de ani, intr-un amical impotriva Braziliei disputat la Zurich si castigat de italieni cu 3-1. A urmat participarea la CE 1988 din Germania unde a castigat medalia de bronz si la CM 1990 din Italia unde a castigat tot o medalie de bronz. In “era” Arigo Sacchi, relatia lui cu prima reprezentativa a fost complicata, lucrurile deblocandu-se odata cu venirea lui Zoff care l-a convocat pentru Euro 2000, castigand medalia de argint in urma finalei dramatice pierduta in fata Frantei in minutul 103 printr-un gol inscris de viitorul juventin, Trezeguet… In acest turneu a disputat ultimul lui meci – al 49-lea – in tricoul azzuro intr-un meci contra Suediei disputat la 9 iunie 2000 in care golul victoriei a fost inscris de Del Piero in minutul 88.
Dupa 11 sezoane, despartirea de Juventus a fost dureroasa, dar avea aproape 38 de ani. “Am avut oferte pentru sezonul urmator, dar am vrut sa-mi inchei cariera de jucator la Juventus, echipa care mi-a dat atat de mult”, spunea el intr-un interviu. Incheierea carierei de fotbalist a avut loc odata cu disputarea unui meci amical intre cele doua echipe la care a evoluat: Napoli si Juventus:
http://www.youtube.com/watch?v=M1LROfNApoY
Intre 2005-2006 si 2008-2009, a fost asistentul lui Lippi la nationala Italiei, apoi in sezonul 2009-2010 a devenit antrenor al lui Juventus, dar nu a reusit sa redreseze echipa si i s-a reziliat contractul, fiind numit antrenor al nationalei de tineret U-21 pana in 2012, an in care a preluat conducerea Sampdoriei.
Cariera fotbalistica exceptionala a lui Ciro Ferrara, a fost apreciata pe masura de statul italian, care i-a conferit titlurile de “Cavaler al Ordinului de Merit “ la 30 septembrie 1991 si pe cel de “Ofiter al Ordinului de Merit” la 12 iulie 2000, ambele din initiativa Presedintelui Republicii Italiene.
A fost foarte aproape ca pe tricoul lui sa apara a treia stea pentru care a luptat cum poate numai el a stiut sa o faca. Dar nu a fost sa fie. Insa lupta lui nu a fost in zadar; pentru ca cei ce vor pasi in “Galeria Stelelor” din “Templul” fotbalului torinez, o vor gasi acolo, purtand un nume: CIRO FERRARA…
3 gânduri despre “Ciro Ferrara”
singurul… pe placul lui Tavi!!!
sincer aici vorbim despre alt material ! incepand cu valoare si terminand cu caracter !
100%