Anul 2013 nu a inceput in cel mai bun mod posibil pentru Juventus, iar meciurile cu Sampdoria si Parma nu au adus cu siguranta evolutiile si mai ales rezultatele asteptate, insa dorinta de revansa este cu atat mai mare in grupul bianconero: „Infrangerea de pe teren propriu contra celor de la Samp ne-a facut rau, iar cu Parma am facut cadou egalarea” – recunoaste Stephan Lichtsteiner intr-un interviu acordat la microfonul Sky Sport – „Dar in niciun caz nu se poate discuta despre criza. Am pierdut cinci puncte din sase, dar si in sezonul trecut am pierdut puncte in aceasta perioada. Daca ne lipseste Chiellini? Un jucator precum el este important, datorita a ceea ce face pe teren si a mentalitatii pe care o transmite. Cei care l-au inlocuit s-au descurat bine, insa desigur, in cazul unui campion precum Giorgio nu poate sa nu se simta lipsa. In ultimele doua meciuri am fost pusi in dificultate de fazele de contraatac si trebuie sa ne imbunatatim la acest capitol, insa echipa este puternica si in forma.”
Sambata este ocazia de a reincepe un sir al victoriilor, odata cu meciul contra celor de la Udinese, insa un adversar dificil, care vine dupa doua victorii consecutive cu Inter si Fiorentina: „Este o echipa foarte buna si va trebui sa fim foarte atenti la viteza lor de joc. Toti adversarii fac meciuri mari impotriva noastra, suntem constienti de asta. Pentru multi campionatul era deja terminat, insa stim ca sunt diverse echipe care vor lupta pana la final.”
Una dintre acestea va fi cu siguranta Lazio, echipa pe care Stephan o cunoaste foarte bine si pe care o va infrunta in semifinalele Cupei Italiei: „Va fi ocazia de a merge o data in plus pe Olimpico. Pentru mine a-i infrunta pe fostii mei colegi este intotdeauna emotionant, deoarece m-am simtit foarte bine in cei trei ani petrecuti la Roma.”