Bayern a fost mai buna. Am vazut cu totii asta. Mijlocul lor e superior, e mai combinativ (Guardiola style) si de un nivel tehnic mai ridicat. Si in benzi au avut mai multa calitate, iar atacantii sunt top-playeri dovediti. Din aceste motive nu am crezut cu adevarat in sansa lui Juventus. Ca sa poti depasi un adversar trebuie sa ai macar un atu acolo unde el prezinta deficit. Iar acest Bayern nu are prea multe defecte. Exceptand minusurile defensive acoperite inteligent de un pressing asfixiant, cu greu poti gasi un capitol la care sa te gandesti ca Bayern iti este inferioara. Si totusi NOI SUNTEM JUVENTUS!
Dincolo de rezultat, strategie sau valori individuale, a fost un factor ce a impresionat aseara. Acel “J Factor” cum l-am putea numi. Acea descarcare electrica ce sfasie brusc atmosfera, acea avalansa de grinta pura pornita din abruptul Alpilor. GRINTA! AGONISM! De-a lungul timpului am apelat in exces la aceste superlative pe care le-am atribuit exclusiv “juventinitatii”. Roma poate iesi “cu capul sus” dupa o infrangere cu 0-2 acasa, Juventus NU! Juventus lupta FINO ALLA FINE! Juventus castiga sau invata din infrangere. Dar nu a fost o infrangere! Nicidecum!
Acel joc de posesie ce defineste viziunea lui Guardiola da foarte multa incredere echipei sale. Incredere care la 2-0 a generat o relaxare prematura. La cum se desfasurasera ostilitatile pana atunci, Bayern parea lejer castigatoare. Iar piemontezii au fost mai nemti decat nemtii. Partida se incheie la ultimul fluier al arbitrului si pana atunci scenariul nu este scris. Clisee epuizate obositor de-a lungul timpului, nu-i asa? Doar clisee.
Nu si pentru Mandzukic&Co. Resemnarea nu face parte din codul sau genetic! Pentru el grinta este o conditie de baza, o realitate cotidiana, un mod de a privi viata in ochi. Fara mila, fara prizonieri! Cu atat mai putin impotriva lui Bayern si a lui Guardiola. Iar furia teribila a unui singur om a alimentat fantastic intreaga echipa. EL a pasat decisiv pentru Dybala, el l-a deschis superb pe Morata inainte de assistul final pentru Sturaro, el si-a provocat “inlocuitorul bavarez” intr-o confruntare slava a orgoliilor latente. Totul din vointa! Cariera lui s-a bazat intotdeauna pe efort, bravura, precizie si rautate. Nu, nu intotdeauna pozitiva! Acesta este Mario Mandzukic si nu ar putea fi altfel. Il cunoastem foarte bine ca adversar si il admiram astazi ca aliat in Marea Arena. E genul de fotbalist care stie sa provoace pentru a intimida, dar in acelasi timp e permanent concentrat si nu cade in acea capcana letala a nervilor. Experienta si agresivitatea il fac un atacant pe care nimeni nu si-l doreste ca adversar. Mai mult ca oricare alta, ACEASTA PARTIDA II APARTINE LUI MANDZUKIC. Pentru ca toti il cunoastem ca marcator, dar putini am fi mizat pe el ca element creativ destabilizator.
Calculul posesiei il poate face oricine, calculul realizarilor tehnice de asemenea, calculul hartiei da permanent castigatoare echipa cu cele mai multe individualitati. Dar cand in acea formula apare o necunoscuta, atunci nimeni nu mai poate risca un rezultat final. Iar acea necunoscuta este “J Factor”, este atitudinea noastra de razboi total. Nu intamplator a fost tocmai Sturaro cel care a inchis tabela intr-un 2-2 admirabil daca nu promitator. In ochii lui se citeste aceeasi hotarare a infanteristului de prima linie, a celui care stie ca exista o singura cale. Calea “Detasamentului Sacru Teban”: victorie sau anihilare! Retragerea “cu capul sus” apartine maestrilor scuzelor, nu unui mandru urmas al unor Davids, Deschamps, Montero, Tacchinardi sau Furino. Bavarezii au fost mai buni si totusi nu au invins!
Erori de arbitraj, nesansa, predestinare astrala, nimic din toate astea nu inseamna mare lucru pentru legionarii piemontezi. Fatalismul apartine celor care nu s-au impus niciodata prin proprie vointa, celor care nu au rezonat niciodata cu urletul lican al fiarei. Pentru ca unii isi tatueaza ingeri sau versete pe spate, iar altii un gladius stilizat pe piept. Numim asta “juventinitate”. E identitatea noastra!
Returul poate fi construit pe certitudinile celei de-a doua reprize. Bayern nu este invincibila. Valoarea individuala si presiunea constanta exercitata sunt armele lor predilecte, grinta si combativitatea tactica sa fie ale noastre! Astfel de meciuri dau Champions League acea dimensiune de legenda si numai participand si scriind istoria alaturi de numele mari intelegi semnificatia. Iar aseara am vazut o mica bucata de istorie. Pentru ca privita de un spectator neutru a reprezentat spectacol pur. Gladiatorul cazut se ridica din praf si ridica scutul sfidator. Nu ma predau! NICIODATA!
FORZA JUVENTUS!
