25 februarie 1902, Vercelli, Piemont. Isi face aparitia pe lume Virginio, un “graunte de nisip”, dar care, peste ani avea sa devina o “stanca” in apararea unei viitoare mari echipe, Juventus, dar si a echipei tarii sale, Italia.
La 16 ani, debuteaza la echipa de tineret a lui Pro Vercelli, iar 2 ani mai tarziu devine titular la echipa mare a aceluiasi club pe post de atacant. Pe atunci, Pro Vercelli era o echipa de fotbal redutabila in prima liga italiana, dovada stand cele 2 titluri de campioana castigate in 1921 si 1922, dandu-i astfel posibilitatea tanarului Rosetta sa-si treaca primele doua trofee in palmares, la o varsta (19 ani) la care altii abia debutau la tineret.
Juventus, clubul din orasul vecin, vede imediat in el un viitor mare jucator, drept care in 1923 il aduce la Torino, contra sumei de 50 de mii de lire sterline, , pe post de aparator. Dar transferul lui la gruparea torineza, a provocat un imens scandal in Liga, deoarece clubul din Genova, care se batea la titlu cu Juventus, a contestat valabilitatea transferului in pofida actelor care dovedeau legalitatea acestuia. Drept urmare, cazul se judeca la comisie iar Juventus, care totusi pastreaza posesia jucatotului, este penalizata cu 6 puncte, adica exact cat trebuia ca echipa din Genova sa castige campionatul. Trei ani mai tarziu in 1926, Virginio isi adjudeca primul “scudetto” cu noua sa echipa, dupa trei meciuri grele in finala contra Bolognei (2-2 la Bologna, 0-0 la Torino si 2-1 la Milano, meci inaintea caruia, antrenorul lui Juve, maghiarul Jeno Karoli sufera un atac de cord din cauza stresului si moare). Urmeaza apoi formidabila serie de 5 titluri (intre 1931-1935), la care a contribuit decisiv alaturi de Combi si Caligaris.
In ceea ce priveste echipa nationala, debuteaza la 31 august 1920, cand inca nu implinise 19 ani, cu prilejul JO de la Anvers. Apoi, castiga in 1928 medalia de bronz la JO de la Amsterdam (scor 11-3 in finala mica contra Egiptului), iar in 1930 Cupa Europei Centrale, pentru ca in 1934 sa dea marea lovitura, cucerind titlul de campion al lumii, dupa o finala dramatica contra Cehoslovaciei, decisa dupa prelungiri, scor 2-1. La data de 2 decembrie 1933, cu prilejul celei de a 50-a prezente in reprezentativa tarii sale, este decorat cu titlul de “Cavaler al Coroanei Italiei”. In anul 1934, se retrage de la azzuri, dupa 14 ani, timp in care a disputat 52 de partide, fiind inlocuit de jucatorul Bolognei, Eraldo Monzeglio.
Continua sa evolueze la Juventus inca dou sezoane, pana in 1936 cand, dupa 338 de prezente in tricoul bianconero, se retrage din activitatea de fotbalist, la numai 34 de ani. Atasamentul fata de culorile alb-negre il fac sa accepte functia de antrenor, post detinut pana in 1939, din aceasta postura cucerind inca un trofeu: prima cupa a Italiei pentru Juventus, in 1938.
Intre 1939-1940 antreneaza Luchese, iar intre 1947-1948 Palermo, pe care o promoveaza in Serie A, dupa care se retrage definitiv din activitatea fotbalistica.
Virginio Rosetta, fotbalistul care a fost considerat primul jucator profesionist din Italia si primul care a castigat 8 titluri de campion, dintre care 6 cu Juventus, se stinge din viata la 25 martie 1975, la 73 de ani, in orasul care l-a adoptat si caruia la randul lui i-a adus atata glorie: Torino.
In caz ca nu merge filmuletul, puteti sa-l vedeti aici.