Antonio Conte a intervenit la microfonul Juventus Channel pentru a comenta victoria din mansa retur a optimilor de finala si implicit calificarea in detrimentul lui Celtic:
Sa incepem de la imaginile cu imbratisarile suporterilor, care au sarbatorit la finalul meciului. Mergeti in sferturi traind aceste emotii?
„Da, trebuie sa spun ca vazand coregrafia din ultimele minute, mi-a provocat emotii mai intai pe teren si acum din nou urmarind acele momente. Este un motiv de mandrie si satisfactie pentru noi toti, incepand de la conducere, fotbalisti, subsemnatul, suporteri, deoarece intr-un an si jumatate am revenit printre echipele care conteaza, printre primele opt echipe ale Europei. Acest lucru trebuie sa ne faca foarte multumiti, foarte entuziasmati si ne arata ca acesta este drumul de continuat. Publicul astazi a fost extraordinar, ne-a incurajat tot timpul, a fost o sarbatoare, cu adevarat frumos. La fel precum publicul scotian, care a cantat pana la final in ciuda dezavantajului. Astazi a reprezentat un frumos exemplu a ceea ce ar trebui sa fie fotbalul si sunt cu adevarat fericit.”
Ati marcat cinci goluri fara sa primiti nici macar unul. Va prezentati in sferturi cu o frumoasa carte de vizita…
„Da, desi unii uita parcursul de calificare a lui Celtic. Au infruntat echipe precum Barcelona, castigand acasa si pierzand abia in minutul 94 la Barcelona; au infruntat pe Spartak Moscova, remizand acasa, castigand in deplasare si pe Benfica, castigand acasa si pierzand in deplasare. Nu este ca si cum au jucat cu echipe slabe: Barcelona, Benfica si Spartak Moscova sunt totusi echipe de un important nivel european, iar asta pentru a sublinia ca nu era nimic sigur si ceea ce am facut s-a datorat efortului si meritului nostru. Acum continuam sa traim acest vis, in asteptarea de a vedea ce ne rezerva urna. Il traim in maniera linistita, ca pe o bucurie, o sarbatoare.”
Juve a invatat sa se odihneasca avand mingea, cum spuneai tu anul trecut?
„Da, incercam sa crestem si din acest punct de vedere. Incercam sa ne maturizam. Sa nu uitam ca noi am fost prezenti si pe intregul parcurs din Cupa Italiei, unde am fost eliminati in semifinale. Champions League aduce un consum de energie fizica si mentala care nu poate fi minimalizat. Este clar ca anul trecut Juve impunea mereu un ritm ridicat, avand doar o competitie plus Cupa Italiei. In acest an trebuie sa fim inteligenti si sa ne dozam bine energiile, asadar sa stim sa profitam de anumite partide pentru a ne odihni avand posesia balonului. Cresterea pentru a ajunge sa devenim o mare echipa se face si prin intermediul acestor meciuri, in care trebuie sa joci inteligent, sa nu oferi spatii adversarului si sa obtii calificarea.”