La Juventus, când ultimul fundaş era depăşit, aproape întotdeauna mai era o soluţie: portarul. Aşa că atunci când vorbim despre portarii bianconerilor, este foarte greu să faci diferenţieri, poţi spune doar atât: „un alt mare portar”, iar Dino Zoff a fost unul dintre ei. Dintre mulţii goalkeeperi juventini de valoare.
A văzut lumina zilei la 28 februarie 1942 în localitatea Mariano del Friuli. Primii paşi în fotbal i-a făcut la tineretul lui Udinese, debutul în Serie A producându-se în 1961 la echipa mare a aceluiaşi club. În 1963 s-a transferat la Mantova, iar în 1967 a trecut la Napoli, unde a rămas până în 1972 şi de unde a debutat şi la echipa naţională în 1968. Avea deja 30 de ani, iar numărul trofeelor era relativ modest: campion al Jocurilor Mediteraneene în 1963, Campion European al CE 1968 şi Vicecampion Mondial la CM 1970, toate cu naţionala Italiei, nimic la nivel de club.
În 1972, Juventus a simţit că acest jucator nu şi-a spus ultimul cuvânt şi nu s-a înşelat. Ceea ce a urmat a fost extraordinar, pentru un jucător care la 30 de ani a făcut pasul spre echipa la care poate ar fi putut juca mai repede, dar şi aşa a fost bine pentru el şi fanii torinezi: 6 Campionate ale Italiei (1973, 1975, 1977, 1978, 1981, 1982), 2 Cupe ale Italiei (1979, 1983), o Cupă UEFA (1977) şi Campion Mondial în calitate de căpitan, la CM 1982 din Spania.
La 41 de ani, a pus capăt carierei de fotbalist, şi a început-o pe cea de antrenor: la Juventus, Lazio, Fiorentina şi echipa naţională, carieră care a durat până în 2005 şi care i-au adus alte succese: o Cupă a Italiei şi o Cupă UEFA, ambele în 1990 cu Juventus, o altă Cupa a Italiei în 1998 cu Lazio şi Vicecampion European la CE 2000.
In anul 2005, a pus punct activităţii fotbalistice, însă nu şi recordurilor şi trofeelor:
– Cel mai vârstnic fotbalist care a câştigat titlul mondial în 1982 la 40 de ani;
– Deţine recordul mondial cu cele mai multe minute fără gol primit în poarta naţionalei: 1142, din 20.09.1972 (3-1 cu Jugoslavia) până în 15.06.1974 (3-1 cu Haiti);
– 842 de partide disputate în toate competiţiile (694 goluri primite), dintre care 479 la Juventus şi 112 la echipa natională;
– A fost primul jucător care a atins cifra 100 la naţională;
– A fost primul care a câştigat Cupa UEFA atât ca jucător cât şi ca antrenor;
– Este singurul jucator italian campion european şi campion mondial cu naţionala;
– Ocupă locul 47 în lista cu jucători ai secolului XX publicată de revista World Soccer;
– “Golden Player” desemnat de UEFA în 2004 cu ocazia sărbătoririi semicentenarului;
– Face parte din cele 100 de Legende ale fotbalului din lista FIFA, compusă de Pele;
Pentru toate cele de mai sus, preşedintele Italiei i-a acordat înalte onoruri:
-Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, la 25 octombrie 1982
-Mare Ofiter al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, la 12 iulie 2000
De asemenea, la 2 octombrie 2003, Universitatea din Casinno i-a acordat titlul de “Laurea Honoris Causa” în sport.
Marele antrenor Giovanni Trapattoni spunea despre Dino: “A fost unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-am cunoscut vreodată; un exemplu minunat de dăruire şi pasiune, era greu să-i găseşti un defect” Iar când a venit la Juventus, Dino a declarat unui ziarist: “Am găsit o adevarată familie în care m-am simţit extraordinar”
Fotbalistului Zoff, clubul Juventus i-a acordat o stea a eternităţii. OMUL Zoff, ar fi meritat şi el una. Poate cândva, undeva, cineva, va face acest lucru…
