Dino Zoff

Dino Zoff

La Juventus, când ultimul fundaş era depăşit, aproape întotdeauna mai era o soluţie: portarul.  Aşa că atunci când vorbim despre portarii bianconerilor, este foarte greu să faci diferenţieri, poţi spune doar atât: „un alt mare portar”, iar Dino Zoff a fost unul dintre ei. Dintre mulţii goalkeeperi juventini de valoare.

A văzut lumina zilei la 28 februarie 1942 în localitatea Mariano del Friuli. Primii paşi în fotbal i-a făcut la tineretul lui Udinese, debutul în Serie A producându-se în 1961 la echipa mare a aceluiaşi club. În 1963 s-a transferat la Mantova, iar în 1967 a trecut la Napoli, unde a rămas până în 1972 şi de unde a debutat şi la echipa naţională în 1968. Avea deja 30 de ani, iar numărul trofeelor era relativ modest: campion al Jocurilor Mediteraneene în 1963, Campion European al CE 1968 şi Vicecampion Mondial la CM 1970, toate cu naţionala Italiei, nimic la nivel de club.

În 1972, Juventus a simţit că acest jucator nu şi-a spus ultimul cuvânt şi nu s-a înşelat. Ceea ce a urmat a fost extraordinar,  pentru un jucător care la 30 de ani a făcut pasul spre echipa la care poate ar fi putut juca mai repede, dar şi aşa a fost bine pentru el şi fanii torinezi: 6 Campionate ale Italiei (1973, 1975, 1977, 1978, 1981, 1982), 2 Cupe ale Italiei (1979, 1983), o Cupă UEFA (1977) şi Campion Mondial în calitate de căpitan, la CM 1982 din Spania.

La 41 de ani, a pus capăt carierei de fotbalist, şi a început-o pe cea de antrenor: la Juventus, Lazio, Fiorentina şi echipa naţională, carieră care a durat până în 2005 şi care i-au adus alte succese: o Cupă a Italiei şi o Cupă UEFA, ambele în 1990 cu Juventus, o altă Cupa a Italiei în 1998 cu Lazio şi Vicecampion European la CE 2000.

In anul 2005, a pus punct activităţii fotbalistice, însă nu şi recordurilor şi trofeelor:

– Cel mai vârstnic fotbalist care a câştigat titlul mondial în 1982 la 40 de ani;                 

– Deţine recordul mondial cu cele mai multe minute fără gol primit în poarta naţionalei: 1142, din 20.09.1972 (3-1 cu Jugoslavia) până în 15.06.1974 (3-1 cu Haiti);

– 842 de partide disputate în toate competiţiile (694 goluri primite), dintre care 479 la Juventus şi 112 la echipa natională;

– A fost primul jucător care a atins cifra 100 la naţională;

– A fost primul care a câştigat Cupa UEFA atât ca jucător cât şi ca antrenor;

– Este singurul jucator italian campion european şi campion mondial cu naţionala;

– Ocupă locul 47 în lista cu jucători ai secolului XX publicată de revista World Soccer;

– “Golden Player” desemnat de UEFA în 2004 cu ocazia sărbătoririi semicentenarului;

– Face parte din cele 100 de Legende ale fotbalului din lista FIFA, compusă de Pele;

Pentru toate cele de mai sus, preşedintele Italiei i-a acordat înalte onoruri:

-Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, la 25 octombrie 1982

-Mare Ofiter al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, la 12 iulie 2000

De asemenea, la 2 octombrie 2003, Universitatea din Casinno i-a acordat titlul de “Laurea Honoris Causa” în sport.

Marele antrenor Giovanni Trapattoni spunea despre Dino: “A fost unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-am cunoscut vreodată; un exemplu minunat de dăruire şi pasiune, era greu să-i găseşti un defect” Iar când a venit la Juventus, Dino a declarat unui ziarist: “Am găsit o adevarată familie în care m-am simţit extraordinar”

Fotbalistului Zoff, clubul Juventus i-a acordat o stea a eternităţii. OMUL Zoff, ar fi meritat şi el una. Poate cândva, undeva, cineva, va face acest lucru…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 gânduri despre “Dino Zoff”