Intermezzo-ul meu britanic: Juventus innobileaza sarbatoarea lui West Ham!

20160807_125722_HDR

    Englezii au inventat fotbalul si i-au trasat riguros limitele si regulamentul.  Tot ei au conferit acea aura legendara eroilor din teren si au dus traditia competitiei la rang de inclestare sociala. Apoi au plantat semintele pasiunii lor si in alte inimi, generand un efect ravasitor ale carui ecouri magnifice se pot admira si astazi. Fotbalul a devenit un Zeu al Sportului, o sublima expresie a provocarii la granita intre arta si incrancenare. Englezii l-au creat cu elanul lor ofensiv nativ, sud-americanii l-au inteles ca pe un dans al gratiei si virtuozitatii, italienii l-au metamorfozat intr-un razboi tactic, o coeziune fanatica a conceptelor de eficacitate maxima. Atunci cand una dintre aceste extreme o intalneste pe cealalta…NU POATE FI DECAT O SARBATOARE! Iar in Marea Britanie, domnilor, a vedea pe Juventus este sarbatoare!

   Imaginea lui Juventus in Marea Britanie este complet diferita de acea tendentioasa mistificare italica. Englezii au devorat fotbalul pe parcursul a 3 secole distincte si poseda acel fler echilibrat al analizei. Respecta adversarul, dar nu ii acorda merite ce nu se cuvin, apreciaza daruirea, dar aplauda frenetic doar clasa. Daca vrei sa stii exact statutul echipei tale…intreaba un englez. Nu te va menaja niciodata. La fel cum nu te va invita niciodata la o festivitate unica daca nu te considera un exponent al valorii absolute. Mai intai Manchester United ne-a onorat cu o invitatie la retragerea lui Garry Neville (un mare admirator al lui Juventus in calitatea sa de adversar) si in vara aceasta a venit randul lui West Ham. Cel mai iubit club din Londra s-a infiintat in 1895 ca Thames Ironworks si s-a reinventat cu denumirea actuala in 1900. Din 1904 au evoluat pe stadionul Boleyn Ground, cunoscut si ca Upton Park, o arena de care se leaga amintirile tuturor fanilor sai. De altfel pe gulerul multor tricouri ale “ciocanarilor” se poate citi numele vechii arene. Nostalgia e o a doua natura a britanicilor. Considerentele moderne de marketing insa au obligat clubul londonez sa isi schimbe casa, adoptand nou construitul Olympic Stadium. Arena data in folosinta cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2012 are peste 60.000 de locuri si a fost adaptata cerintelor Sportului Rege pentru a deveni ceea ce insularii numesc “a proper football stadium”. Conceptul unei piste de atletism ce separa gazonul de tribune este ceva echivalent cu o blasfemie in viziunea britanicilor. Schele amplasate perfect pe locul pistei sustin tribunele excelent proiectate pentru o viziune si o acustica deosebita.

20160807_114136

     Pe cine au considerat conducatorii clubului ca fiind numele de legenda perfect in compania caruia sa isi inaugureze “bijuteria”? Nu, nu i-au ales nici pe “onesti”, nici pe “cei mai titulati”, nici pe “campionii poporului”. Au tintit atat de sus cat se putea tinti. Au identificat doar in Juventus magnitudinea meritocratiei cu iz aristocrat. Si colosul din Piemont a raspuns prezent cu acea gratie specifica granzilor.

     Cu aceeasi gratie a raspuns prezent si Mike. Mike, juventinul inrait ce tine sus steagul bianconero in “Capitala banilor”, Mike, cel care infrunta zilnic mareea Arsenal-Chelsea-Tottenham cu un tricou in dungi alb-negre si mandria intiparita pe chip. Mike, omul de care Juventus m-a legat iremediabil, Mike, prietenul meu indepartat si totusi atat de aproape. Cum sa ratez o asemenea oportunitate? Un amical cat o istorie piemontezo-britanica a sportului cu balonul rotund, o glorioasa pagina in biografia oricarui suporter. De cand am aflat de acest meci a reprezentat o atractie deosebita. Si ca de obicei, ochiul de veritabil “Sauron” al lui Mike prevazuse totul.

” – Vezi ca am luat bilete la West Ham – Juventus! Imi facusem cont demult pe siteul lor si am rezervat, e bataie pe ele. Stiu ca din Anglia pe ei ii simpatizezi cel mai mult si am promis ca mergem impreuna la un meci. Acum vine Juventus! Si inaugureaza si noul stadion. Sa nu te aud ca nu ma vizitezi nici in vara asta, bagam divort! Nu ai nicio scuza!”

     “Sauron” ma anticipase “a la Barzagli“. Puteam refuza o astfel de propunere? Mai ales ca se potrivea intru totul cu intentiile mele “absconse”. A petrece o parte din vacanta alaturi de Mike si echipa noastra favorita batea orice oferta “all-inclusive”. Iar Marea Britanie este oricum o insula, chiar daca nu suna atat de exotic. Va asigur insa ca la Londra gasesti “cele mai exotice cocktailuri” si nu ma refer neaparat la bauturi. Mai mult sau mai putin condimentate, gasesti cate ceva pentru toate gusturile. Eu sunt conservator, raman la blonde. Blonde si germanice. La beri ma refeream, evident.

     Intalnirea cu Mike e intotdeauna o veritabila epopee. Nu e nicicand banal iar aventurile sunt intotdeauna la un pas, fie ca sunt programate sau nu. Lasand personalitatea unica deoparte, vorbim despre suporterul lui Juventus care a vazut, revazut, analizat si disecat aproape toate partidele din ultimii 20 de ani. In special pe cele pierdute! Arhiva sa cu documente ar face invidios chiar si pe cel mai meticulos agent al defunctei STASI. Totul este “indosariat” minutios si orice idee sustinuta cu date, imagini, argumente. Da, ati ghicit, avem de-a face cu un maniac obsesiv. Unul atat de adancit in pasiunea sa incat a vizionat de 3-4 ori fiecare finala pierduta de Juventus. Personal daca intamplator nimeresc la televizor imagini dintr-un meci de gen, inchid instinctiv ochii si schimb canalul. El isi invinge impulsul, EL TREBUIE SA STIE DE CE! Asa ca atunci cand am nevoie de clarifricari…AM BIBLIOTECA LA INDEMANA. E genul de roman care prin activitatea sa promoveaza imaginea tarii ca nimeni altul si genul de juventin ce promoveaza “spiritul Juventus” prin toate mijloacele posibile. Unii au timp de toate, inclusiv de familie. Marturisesc faptul ca il banuiesc de dopaj. Altfel de unde atata energie?

20160807_114321

     De fiecare data insa, inaintea unui meci pe viu al lui Juventus, sunt stapanit de aceeasi frenezie a prietenului meu. Tensiunea creste brusc si ochii percep totul in mod divers. Adrenalina la cote maxime! Iata-ne langa stadion. E doar un amical? Cui ii pasa? Vreau ca Juventus sa invinga. E singura varianta de fiecare data. Doar de-asta ne-au invitat englezii astia galagiosi aici, nu? Sa ne confirmam statutul si sa le stricam sarbatoarea. Altfel ne invitau concitadina si totul era mai simplu. In timp ce eram pierdut in propriile ganduri si admiram silueta impresionanta a “Stadionului Olimpic”, aud in spatele meu o puternica voce cu accent londonez:

” – Buffon is Number One. I’ve never seen anyone like him in my entire life! “

     Ma intorc surprins si vad un domn in varsta cu fiul sau zambindu-ne radiosi.”Cum, nici macar pe Robert Green? ” Rade la amintirea portarului gafeur si nu se supara de gluma mea. Crede ca suntem italieni si imi marturiseste ca Toscana e frumoasa, a fost acolo de 7 ori. Il felicit, dar il asigur ca de Italia ma leaga numai Juventus si aceeasi admiratie pentru peisaje si cultura. Il cheama Dave si e suporter de peste 60 de ani. Fiul sau i-a urmat pasiunea si nu rateaza niciun meci impreuna. Traditia e cuvantul de ordine la West Ham! Pasiunea e transmisa in familie si in oceanul de suporteri ce trec pe langa noi se vad fani de toate varstele, doamne si domni deopotriva. Au cu totii doua lucruri in comun: vor iubi West Ham pana la moarte si sunt englezi get-beget din clasa de mijloc. Urmasii celor ce au luptat la Hastings pentru a fi mai precis. Nimic din influenta “multiculturala” a Londrei nu se regaseste aici. Ne despartim de Dave dupa o poza de grup si prietenoase strangeri de mana. Ne dorim sa vedem goluri si un meci frumos. “Meci frumos va fi, de golurile voastre nu sunt atat de sigur, doar avem o defensiva italiana”. Amicii englezi rad.

20160807_115042

     Imediat dupa ce ramanem singuri ne taie calea o doamna eleganta ce ni se adreseaza intr-o italiana curata: “V-au dat biletele? Aveti tot ce va trebuie”? Ne uitam mirati unul la celalalt. Sigur ca aveam biletele! Direct de la West Ham. Aflam imediat insa ca e presedinte la un club DOC si vazandu-ne tricourile ne-a luat si ea drept italieni. In aceasta dupa-amiaza daca ai tricou cu West Ham esti englez, iar daca porti mandru un tricou cu Pirlo…esti italian. Se pare ca nu exista cale de mijloc. Exista intotdeauna “intrusi” insa. Doi intrusi pasionali din Romania, tara ce poseda propriul ei DOC si propria sa mandra identitate bianconera. DA, suntem juventini, NU, nu suntem italieni. Am ales un concept viguros si am fost fascinati de mirajul luptatorilor lui Lippi, am devenit juventini prin proprie alegere. Nu este cumva cu atat mai meritoriu?

     Patrundem in incinta arenei si admiram peisajul. Pregatirile pentru festivitate sunt gata. Sigur, “Juventus Stadium” e mai frumos, doar e al nostru! Noua arena a lui West Ham este de asemeena ultra-moderna si foarte bine gandita. Se vede diferenta celor 20.000 de locuri in plus. Dar Londra e un oras imens, posibilitatile sunt altele. In jur numai englezi destinsi si senini. Ne accepta cu bratele deschise in mijlocul lor, in ceea ce se numeste “Bobby Moore Stand”. Londonezii nu se pot lauda cu prea multe trofee interne, exceptand 3 Cupe ale Angliei, insa au orgoliul de a fi dat 3 nume mari singurei selectionate a Albionului ce a castigat un Campionat Mondial: Bobby More, Geoff Hurst si Martin Peters. O veritabila “sfanta treime”. E o onoare sa stai la primul meci in peluza dedicata unei legende. In deschidere nepotului sau ii este oferit un premiu. Lumea aplauda solemn in picioare. Ne alaturam dovezii de respect si afectiune. Apoi urmeaza o energica festivitate asigurata de voluntari si focuri de artificii, flacari, coregrafii. Asteptam nerabdatori meciul. La un moment dat tipul tatuat cu aliura de hooligan din fata mea se intoarce brusc. Ma priveste teatral amenintator si imi adreseaza rastit:

” – Hey, cand dati gol n-aveti voie sa va bucurati, ok?”

     Radem amandoi instantaneu. Il cheama Tom, are 46 de ani,  a fost hooligan pe vremuri si e plin de tatuaje. Nu a folosit “daca dati gol”, omul stia cine vine in vizita in aceasta dupa-amiaza festiva. Toti se bucura sa vada “o echipa mare”. Asta este perceputa Juventus. Mike aude in spatele sau o intrebare a unui pusti simpatic catre tata:

“- Italienii sunt in primele 5 echipe din lume, ai zis. Deci daca ne dau multe nu avem de ce sa fim suparati, nu?”

     Britanicii sunt obisnuiti sa admita meritele adversarului, cel putin la fotbal. In conceptia lor nu exista “campionat falsat”, “ajutoare externe” samd. Esti mai valoros sau nu. Nu se obosesc prea tare sa inteleaga acele concepte tactice avansate, dar diferenta o simt instinctiv. Iar Juventus e TOP-CLUB, fara dubii, fara interpretari. O stiu toti si de aceea sarbatoarea e cu atat mai fascinanta. Toti vor sa il vada pe Buffon! La prezentarea primului 11 a fost clar faptul ca Noble este cel mai respectat fotbalist al lor, o replica londoneza a lui Marchisio, dar cel mai iubit e omul momentului, Dimitri Payet. Aplauzele nu au contenit la strigarea numelui sau. Altul avea sa fie insa jucatorul care a fermecat tribunele. Dupa intonarea superbului “I’m Forever Blowing Bubbles”, imn la care am participat benevol, a urmat momentul gladiatorilor in Marea Arena.

[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=6P9Lnv3bbmE”]

     Inca de la prima atingere a lui Dybala s-a auzit un murmur. Cum spuneam, englezii apreciaza clasa mai mult ca pe orice. Au destula in Premier League in momentul de fata, dar Paulo este un tanar special. Daca inainte de meci nu il cunosteau foarte bine, ulterior se straduiau din rasputeri sa ii pronunte numele. Au esuat lamentabil, dar golul superb din assistul de pivot al lui Mandzukic si actiunea sa de la golul croatului au generat o adanca impresie. Cel mai mare fan al lui Dybala ramane probabil Winston Reid. Bietul neozeelandez si-a pierdut complet busola dupa driblingul fulgerator al argentinianului si s-a faultat singur la marginea propriului careu. Sper ca fisura de coloana sa nu fie grava si promit ca la urmatoarea vizita la Londra ii voi cumpara o busola noua. Una cu autograf si dedicatie in spaniola. Sau italiana. Grazie, Paulo!

     Juventus si-a impus jocul de posesie si a controlat cea mai mare parte a meciului, ratand si numeroase ocazii prin acelasi Dybala, Benatia sau Pjaca. West Ham s-a rezumat sa profite de vechea arma a jocului aerian, acolo unde Andy Caroll s-a dovedit a fi in forma maxima si a punctat de doua ori in uralele multimii. Era singura modalitate de a impinge jocul catre un careu excelent acoperit de un regizor calitativ precum Pjanic. Bosniacul a comis o eroare ce ne putea costa un gol in prima repriza, dar impresia generala este aceea ca sezonul acesta avem inlocuitorul lui Pirlo. Aspect foarte pozitiv! La fel de pozitiv ca evolutia tandemului  Asamoah-Sandro. Ambii foarte buni din punct de vedere fizic, atenti in combinatii si foarte combativi in duelurile individuale. E posibil ca Juventus sa fi castigat un nou mijlocas o data cu revenirea ghanezului. Daca la 2-0 ne gandeam sa nu transformam sarbatoarea “ciocanarilor” in mars funebru (era liniste deplina pe stadion, corurile amutisera brusc), dupa nemeritatul 2-2 am avut o singura speranta. Entra Zaza e…GOL! La incalzirea rezervelor am acoperit intregul “Bobby Moore Stand” cu strigate de incurajare pentru anarhicul atacant inca juventin. Englezii m-au privit ciudat, nu pareau sa il cunoasca, nici macar dupa “faimosul penalty” de la Euro. Cine e Zaza? La final au aflat…

     Victorie mai mult decat meritata si o experienta mai mult decat reusita. Juventus canibalizeaza inca un trofeu si Giorgio Chiellini inalta cupa, fugitiv, in rumoarea generala si rasetele coechipierilor produse de anuntul crainicului: “Pentru Juventus ridica trofeul capitanul Gianluigi Buffon”. Mda, e clar, cineva era mai pasionat de cricket. La fel cum eu raman pasionat de istorie, cu precadere istoria pe care o avem in comun.

20160807_115428

     La iesire aglomeratia era inimaginabila. Evacuarea din stadion se face relativ repede, dar calea de acces catre metrou este obturata de un pod destul de ingust si soarele arzator nu era un aliat al celor blocati in marea de oameni. Am preferat sa asteptam un sfert de ora savurand o bere. Acolo l-am intalnit pe Brad, un “ciocanar” tare guraliv si vesel. Si el a crezut ca suntem italieni si legat de Juventus s-a exprimat direct in termeni de mercato:

“- Luati acum banii pe Pogba! Cum de ati fost atat de nebuni incat sa dati 90 de milioane pe Higuain?

    Am analizat meciul, l-am laudat impreuna pe Dybala, am discutat despre Premier League si banii incredibili care se invart in aceasta competitie. Cand a aflat de faptul ca suntem romani a intrebat daca tin cu Steaua. Era convins ca tin cu Steaua! Si-a amintit de o infrangere dureroasa cu 2-0 a londonezilor la Bucuresti. Aveau o echipa fantastica in care straluceau Joe Cole, Lampard, Di Canio, Ferdinand sau Wanchope. L-am asigurat de faptul ca doar Juventus este importanta pentru mine si ca simpatizez enorm West Ham in special datorita inegalabilului Di Canio. La inceput a crezut ca e pura curtoazie, dar s-a convins rapid de simpatia mea sincera. La final m-a intrebat de Mutu si eu pe el de rivalitatea cu Tottenham. Voiam  sa stiu pozitia sa vis-a-vis de acest subiect, cel cu Millwall e arhicunoscut. Raspunsul sau a fost pe cat de sincer pe atat de hilar:

“Ii uram! De ce? Pentru ca au buzunarele largi si mainile scurte, uite de-aia!”

     Orice alt comentariu este de prisos. Ne-am strans mainile si ne-am despartit amical, nu inainte sa afle surprins ca nu lucram in constructii. Socant pentru el! Brad avea o serie de pareri preconcepute despre romani, meteahna tipic britanica de altfel. Ca roman poti doar lucra pe santier, conduce taxiuri sau servi la bar. Jobul de Corporate IT al lui Mike nu a sunat deloc bine si nici Furniture Industry. Englezii sunt amabili, simpatici,  dar raman englezi! La fel cum Juventus accepta invitatia, ia parte la spectacol, DAR LA FINAL TE BATE SI ITI STRICA ZIUA! THIS IS JUVENTUS!

20160807_153805

     A fost o electrizanta experienta londoneza pe coordonate juventine, o portie de fotbal pe saturate, multe portii de paste, pizza si alte preparate italiene (bucataria engleza nu e rea, lipseste cu desavarsire). Ce nu lipseste insa este dragostea nesatioasa pentru fotbal, respectul pentru adversar si savoarea momentului in timp. Englezii au stilul lor regal de a imortaliza clipa in eternitate, de a-i conferi grandoarea distincta si percepe corect semnificatia. Juventus este acum o parte importanta din istoria lui West Ham, la fel cum acest meci ramane un reper magic in amintirea mea. Alaturi de Juventus intr-un “templu al fotbalului londonez”. Ce putea fi mai emotionant?

FORZA JUVENTUS!

20160807_153743

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 gânduri despre “Intermezzo-ul meu britanic: Juventus innobileaza sarbatoarea lui West Ham!”