Am stabilit ca scriem istoria! Am stabilit ca niciun record nu poate ramane intangibil pentru mecanismul diabolic al lui Allegri. Mecanism nu atat estetic pe cat eficient, iar rezultatul e suveran in viziunea italiana asupra fotbalului. Am stabilit o covarsitoare dominatie asupra competitiei interne si era necesara o continuare a cifrelor de legenda. Finala Cupei Italiei impotriva lui Milan reprezenta mai mult decat un trofeu. Insemna ocazia de a realiza eventul in doi ani consecutivi, realizare epocala pentru orice echipa din campionatele de top ale Europei, unica in Italia.
Allegri este un tip pragmatic si inteligent. Il cunoastem deja indeajuns de bine pentru a nu ne indoi de asta. Singurele recorduri de care este el interesat sunt cele ce implica trofee. Nicidecum golurile marcate, punctele totalizate sau partidele fara gol primit. Trofee si nimic altceva! O viziune care ar trebui sa fie impartasita de orice juventin cu „pedigree”. Max calculeaza pregatirea si negociaza tactic partidele exclusiv in vederea triumfului final. Acopera toate aspectele tehnice si psihologice ce tin de implicarea unui antrenor. Da mana libera staffului sau in chestiuni ce tin de competenta fiecaruia, lasa sa se exprime fantezia fotbalistilor si asigura astfel o atmosfera relaxata, profesionista, in cadrul echipei. Pregatirea pentru Finala Cupei Italiei de la Roma descrie intocmai un tablou al „artei amanuntului „.
In primul rand a fost anulata traditionala „defilare Scudetto” pe strazile din Torino pentru a nu diminua in niciun fel concentrarea jucatorilor. A fost o cerinta explicita a lui Max Allegri, decizie impopulara pe care toscanul si-a asumat-o curajos. Atat din atitudine cat si din declaratii se observa ca fotbalistii bianconeri nu considerau sezonul incheiat dupa cel de-al 34-lea Scudetto. Chiar dupa fastuoasa sarbatoare fotbalistica in compania Sampdoriei se vorbea despre „marea finala”. Conectati si constienti de importanta unei noi „duble”, asa au aparut toti bianconerii. Iar confruntarea avea sa fie una la fel de atletica si solicitanta ca cele din campionat. Daca „diavolul rossonero” ar fi evoluat meci de meci cu daruirea din meciurile contra lui Juventus ar fi reusit cu mult mai mult decat un modest loc 7.
Inclestarea de pe „Stadio Olimpico” nu putea reprezenta decat o copie fidela a celorlalte partide in compania Milanului. Ei cu un mijloc agresiv si pressing ridicat, noi acuzand lipsa unor conducatori de joc reali si mizand pe resursele lor fizice epuizate catre final. Calculul simplu al lui Max urmarea minimizarea oricaror riscuri defensive. S-a mizat pe compactetea apararii si alaturi de cei 3 fundasi centrali disponibili au evoluat titulari Evra si Lichtsteiner. Ambii jucatori care nu sustin suficient atacul, dar care ofera alte garantii defensive decat avantatul Cuadrado sau tanarul Alex Sandro. Era evidenta tendinta Milanului de a miza totul pe jocul fizic, fazele fixe si eventuale erori personale. Allegri a inteles ca fara Marchisio si Khedira pierdea mult la capitolul inteligenta tactica, incercand sa suplineasca lipsa acestor mezzala experimentate la recuperare cu un sistem capabil sa preia eventuala presiune pusa de o echipa ce isi juca ultima sansa pentru Europa. Pe langa aceste hibe majore se mai adauga si aceea a unicului „regista defensiv” din fotbalul modern. Leonardo Bonucci era suspendat pentru finala si devenea problematic desenul ofensiv fara tempoul dictat de „viterbez” prin pasele sale. Practic dupa plecarea lui Pirlo au ramas doar 2 jucatori care puteau interpreta satisfacator (nicidecum la nivelul „Maestrului”) rolul de „regista”. Marchisio si Bonucci. Lipsit si de acesti doi pilastrii ai jocului sau, Allegri a trebuit sa incredinteze o responsabilitate sporita veteranilor Barzagli si Chiellini, sperand si ca fizicitatea lui Lemina va rezolva zona din fata apararii. Asta in timp ce Hernanes a incercat fara succes rolul de vice-Marchisio (ii lipseste un element cheie, mobilitatea torinezului) si de la Pogba s-a asteptat scanteia de imaginatie.
Cu toate ca Allegri a gandit corect aceasta partida am trait cu totii senzatia ca in prima repriza Milanul putea lovi decisiv. Sansa piemontezilor a fost lipsa de precizie a lombarzilor la finalizare, cu numai putin de 6 suturi in afara cadrului portii. In dreptul lui Juventus s-a contorizat o singura tentativa de sut ce nu si-a nimerit tinta si o posesie inferioara Milanului de numai 41%. Cifre deloc imbucuratoare pentru fosta si noua campioana peninsulara. De asemenea jocul duo-ului braziliano-gabonez a dezamagit permanent prin lipsa de coordonare, viziune si initiativa, Lemina pierzand nu mai putin de 3 baloane la adversarul direct in acest meci (6 daca totalizam si mingile pierdute din pricina controlului defectuos). Asa se explica presiunea sufocanta a Milanului si lipsa baloanelor utile pentru atacanti. Practic Pogba a dus o solitara si neinspirata lupta cu tot mijlocul milanez, rareori fiind ajutat de coborarile unui Dybala destul de absent si el.
Chiar daca Juventus a echilibrat a doua repriza si au aparut ocaziile de ambele parti, conditia fizica deloc optima a lui Evra le-a permis tanarului Calabria si lui Honda sa apara periculos la centrare in marginea careului bianconero. Intr-una din aceste situatii a fost nevoie de interventia salutara a eroicului Mandzukic pentru a evita deschiderea scorului. Allegri insa si-a urmat cu strictete planul initial si a schimbat numai atunci cand a considerat ca forcingul le-a epuizat fortele elevilor lui Brocchi. Daca Sandro in locul francezului Patrice Evra a fost o modificare obligatorie pentru a opri sarjele lombarde pe acea parte, restul mutarilor au fost logice si au urmarit lovitura de soc inainte de final.
Daca a fost un compartiment care s-a ridicat la nivelul provocarii acela a fost fara indoiala cel defensiv. Slab acoperiti de un Lemina confuz (un singur tackling reusit vs 3 ale lui Poli si putine interceptii ) sau un Hernanes absent total din joc, fundasii centrali au fost singurul zid real in fata lui Neto. Salutare interventiile lor la limita , duelurile aeriene castigate (3 pentru Rugani) si progresiile curajoase cu mingea la picior pana in preajma careului rossonero. Atat Barzagli cat si Chiellini au fost obligati in anumite momente ale jocului sa isi asume actiuni pe cont propriu pentru a sparge blocada milaneza ce sufoca permanent manevra bianconera. Ineficacitatea mijlocasilor a fost atat de pronuntata incat Giorgio Chiellini progresa solitar, obtinand lovituri libere in marginea careului advers. Sigur ca putem aminti penaltyul clar la Pogba in prima repriza sau sutul aceluiasi francez scos frumos de Donnarumma in lateral , insa per total Juventus a lasat o impresie negativa pe faza de constructie. Ca de atatea ori insa organizarea defensiva a facut diferenta si poarta lui Neto a ramas neperforata in pofida unei incercari din foarfeca a lui Bacca, pe cat de hazardata pe atat de spectaculoasa. Barzagli a fost votat omul meciului de siteurile de specialitate, Chiellini urmandu-i la mica distanta in statistici si realizari.
Acest meci ne ajuta poate cel mai bine sa intelegem abordarea lui Allegri in situatiile de criza. A evoluat fara regista sau trequartista tot sezonul, a fost nevoit sa integreze treptat tineri jucatori cu putine meciuri decisive in picioare si a trebuit sa realizeze asta intr-o maniera care sa ii permita sa castige si Scudetto. O situatie similara a fost si in finala Cupei, ba poate chiar mai complexa. Lipsit de 3 titulari de baza, toti esentiali pentru ambele manevre, Allegri a ales solutia sigura si logica a defensivei solide si loviturii fulgeratoare mizand pe fortele proaspete si calitatea bancii de rezerve. Max a inteles ca liniile mediane se vor anihila reciproc si doar din benzi ar putea veni solutia castigatoare. De aceea a inceput cu Lichtsteiner si Evra, „terzini” ce puteau anihila avantul initial al Milanului si pregati contrele rapide ale ofensivilor Cuadrado si Sandro. Un Milan cu rezervele de energie epuizate putea fi mult mai usor surprins de cavaleristii „bancii de rezerve”, Morata fiind ultimul vizat. Un antrenor care nu schematizeaza excesiv jocul si da libertate oamenilor sai, asta este Allegri. In acelasi timp un tactician care evalueaza perfect punctele forte si incearca sa le valorifice la maximum in punctele cheie ale unei confruntari. Iar intr-un meci in unica mansa aceasta capacitate de a citi jocul si inspiratia de moment sunt ESENTIALE!
Cu siguranta Juventus a lovit foarte tarziu, rezistenta Milanului fiind una laudabila. Insa finalul il cunoastem cu totii. Balonul recuperat de Sandro la Calabria parcurge traseul Morata-acelasi Sandro–Lemina (singura rupere de ritm inspirata care ii salveaza meciul)-Cuadrado–Morata…GOL! Rezervele lui Allegri au rezolvat si acest meci, JUVENTUS DIN NOU AUTOAREA UNUI EVENT. UNUL ISTORIC! Triumf asigurat de logica simpla si eficienta a celui mai direct antrenor din Italia, Massimiliano Allegri. Schimbarile sale si strategia au dat roadele dorite. Istoria aminteste invingatorii, iar tehnicianul toscan este fara indoiala unul dintre ei.
Recomandam celor care acuza jocul lipsit de spectaculozitate al antrenorului toscan sa astepte perioada de mercato din vara. In conditiile in care Marchisio va fi indisponibil iar fragilitatea lui Khedira este arhicunoscuta, clubul va fi obligat sa intervina hotarat pe piata. Fie ca vorbim de Pjanic, Biglia, Gomes, Isco sau alte nume care s-au vehiculat, linia mediana juventina va beneficia de o injectie revigoranta de tehnica si creativitate. In acest context Allegri va putea evolua asa cum isi doreste, pregatind manevra defensiva exemplar si lasand progresia finala dintre linia mediana adversa si aparare in seama jucatorului de inspiratie. Cu doua „mezzale” creative, sau o singura mezzala de aceasta tipologie si un trequartista nativ, partitura ofensiva a lui Juventus va creste substantial din punct de vedere calitativ. Mercato poate aduce dinamici neasteptate, asa ca nu ne ramane decat sa asteptam desfasurarea sa integrala. Pentru ca aceasta finala si inceputul nefast de sezon au aratat lacunele clare ale mijlocului juventin. Iar pentru a avansa in Liga Campionilor pana la sublimul trofeu e nevoie de o strategie perfecta! Fara amanari, fara gafe, fara „solutii temporare” de tip Hernanes, fara clauze de rascumparare sau tergiversari interminabile.
Pana atunci insa nu putem decat savura acest sezon al recordurilor. Allegri de cand a preluat pe Juventus nu a ratat nimic pe plan intern, exceptand SuperCupa din Qatar. Doua sezoane, doua duble, o Supercupa in China si UN LOC ASIGURAT IN ISTORIE! Istorie pe care o traim si noi, „un passettino alla volta”. Si daca UEFA ar trimite arbitrii mai putin inversunati poate am sarbatori si altceva. Dar pentru acest ultim pas e nevoie si de o crestere la nivel de societate, nu doar la nivelul bancii tehnice. Si acel moment nu este departe. Antrenorul il avem, cine poate fi mai potrivit decat autorul a doua eventuri consecutive? Mai e nevoie de un pas…ULTIMUL PAS!
FORZA JUVENTUS!
