Intotdeauna am fost fascinat de povestea temerarului tanar gascon d’Artagnan. La o varsta frageda a pornit sa se afirme intr-o societate greu de patruns, plina de intrigi si capcane. Cu vointa sa de fier, sacrificii nenumarate si predispozitia nativa catre lupta a reusit acolo unde multi si-au naruit visele . A devenit un muschetar al regelui, un simbol al barbatiei, curajului si chiar un titlu de noblete in acelasi timp. Cati oare nu ne-am visat in aceeasi ipostaza citind romanul lui Dumas?
Exista insa si oameni care au trait pe viu aceasta frumoasa fictiune. Unul este strans legat de culorile bianconere. Un baiat simplu, muncitor, serios si dedicat. Un baiat care lucra intr-o fabrica de mobila si dupa amiaza,la sfarsitul turei, alerga grabit la antrenamente:
“De la 15 la 22 de ani am lucrat pana la orele sase ale dupa amiezii. Imi placea sa fac pe tamplarul , la fel cum imi placea sa fiu fotbalist amator pentru divertisment si un banut in plus. Aveam deja o vointa de fier atunci. Eram unul din cei care imediat ce isi termina tura alerga intr-un suflet sa isi pregateasca geanta pentru antrenamentul de la stadion. Stateam acolo pana seara tarziu de 3 ori pe saptamana. Sunt sacrificii de care astazi imi aduc aminte cu mare placere. Ar fi meritat si daca nu ajungeam in Serie A !”
Nimic exagerat, nimic fantastic sau zugravit in culori exuberant de vii. Pur si simplu…Moreno Torricelli!
Baiatul muncitor ce evolua la inceput pe postul de libero a fost reinventat terzino de noul antrenor venit la echipa sa (Caratese), Antonelli, descris de Moreno ca un Sacchi al ligilor inferioare. Pe acest post el s-a adaptat de minune si a ramas fidel pozitiei toata cariera sa. Scouterii au aflat repede de un fundas de banda cu calitati reale ce evolua la o echipa semi-profesionista. Era o oportunitate de nerefuzat si au inceput sa vina oferte de la Pro Vercelli, Lecce sau Verona. Insa doua amicaluri cu Juventus au schimbat totul in cariera sa!
Giovanni Trapattoni a descoperit cu mare surprindere un fotbalist extrem de puternic, disciplinat tactic si cu mare disponibilitate la efort. Nu exista timp de reactie pentru adversar sau spatiu de manevra. Moreno se lupta cu oricine oricum si oricand! Nu conta pe cine avea inainte, numele nu jucau fotbal! Dupa doua meciuri in care a dat dovada de efort supraomenesc si sacrificiu pentru echipa, Trapattoni era decis. L-a adus pe acest baiat inepuizabil la Juventus si l-a introdus direct in prima echipa. Aventura incepea.
Moreno nu are deloc dificultati sa se afirme ca titular inca din primul sezon, flerul lui Trapattoni nu dadea gres. Este o prezenta obisnuita in banda dreapta, desi putea evolua pe toate pozitiile in aparare. A debutat pe 13 septembrie 1992 intr-o victorie impotriva Atalantei si a fost apoi imposibil de scos din echipa. Nu de putine ori a tinut locul fundasului central sau a evoluat chiar in banda stanga:
“Nici nu am avut timp sa realizez ca jucam pentru Juventus, ma simteam total in largul meu. Totul pare firesc acum, insa o contributie foarte importanta au avut-o coechipierii, care m-au tratat inca din prima zi ca pe unul de-al lor.”
Datorita determinarii binecunoscute si tacklingurilor hotarate devine instantaneu un idol al tribunelor torineze. Imi amintesc imaginea sa atunci cand l-am observat prim oara. Parea un soldat perfect aliniat la cerintele celui mai exigent general. Si fie ca vorbim de Trapattoni, fie ca vorbim de urmasul sau si mai glorios, Lippi, antrenorul lui Juventus asta reprezenta: AUTORITATEA SUPREMA! Torricelli nu era insa lipsit de carisma sau personalitate. Dimpotriva, stilul sau de alergare hotarat dar aparent dezordonat uneori, parul lung, mustata cu cioc si constitutia robusta imi aminteau de eroii marelui Dumas. Parea un muschetar la curtea Batranei Doamne. Il recunoasteai pe Moreno din 22 de protagonisti din prima secunda. Era cel care ara banda neincetat cu fanatism si isi agita pletele brunete precum un erou mitologic. Vai de cel care se gasea inaintea uraganului! Chiar Pavel Nedved a admis ca in perioada Lazio avea o singura temere: daca urma meciul cu Juventus urmau intalnirile in banda cu Torricelli si ganduri nelinistitoare. Nu era chip sa scapi de lupta pe care el o oferea, insa una care nu depasea limitele fair-play-ului.
Cupa Uefa castigata in fata Borussiei Dortmund in 1993 a reprezentat un debut impresionant al unui fotbalist care in urma cu un an inca isi masura fortele cu adversari amatori. Si a fost printre protagonisti, nu o eterna rezerva ce forta patrunderea in prima echipa. Calitatile native si vesnica dorinta de perfectionare de la antrenamente erau atributele ce i-au garantat acest succes meritat. Torricelli era deja o certitudine din primul sezon!
Urmeaza plecarea lui Trapattoni, de care Moreno era foarte atasat, si sosirea lui Lippi, un antrenor legendar pentru Juventus, insa o personalitate aparte care ii va da mult de furca tanarului Torricelli. Marcello Lippi aprecia mult calitatile fundasului de banda al lui Juventus, insa se arata mereu nemultumit la antrenamente de performantele sale, criticandu-l adesea in fata coechipierilor. Aceste momente au fost foarte dureroase pentru el si s-a gandit chiar la un transfer. Abia mai tarziu a inteles faptul ca acesta era modul noului Mister de a motiva jucatorii, de a-i determina sa isi depaseasca limitele, de a intari capacitatea de lupta si anticipatie. Lippi voia mereu mai mult! Pur si simplu mai mult! Si pentru ca Moreno a raspuns mereu cu furie pozitiva, strangand din dinti, a fost titular incontestabil si in mandatul lui Lippi. Iar la final de cariera, a declarat ca Lippi a fost cel mai complet antrenor alaturi de care a lucrat. Nu iti puteai imagina un prim unsprezece fara aparitia de d’Artagnan vijelios a fostului amator.
Urmatoarele doua sezoane (1995 si 1996) au reprezentat maximul carierei lui Moreno Torricelli, incununate cu toate trofeele importante. Campion al Italiei in 1995 (se repeta in 1997 si 1998), castigator al Cupei (1995), al Supercupei Italiei (1995, 1997) si al UEFA Champions League (1996) cu recidiva in Supercupa Intercontinentala (1996) sau Supercupa Europei in acelasi an. Aerul rarefiat al inaltimilor era o realitate de netagaduit pentru noul d’Artagnan, o realitate atinsa cu multa munca si ore suplimentare dupa antrenamentul initial. Ramane legendara evolutia sa din finala cu Ajax in care este aproape de gol dupa o cursa de cincizeci de metri. Este considerat si cel mai bun jucator al finalei.
Pentru ca desi Moreno era recunoscut pentru jocul sau defensiv impecabil , nu ezita sa urce in atac pentru a crea superioritate atunci cand era nevoie si verticaliza des pentru atacanti, nu o data pornind actiuni de gol din preajma careului nostru. Favoritul sau era mai mereu Del Piero, care fructifica cel mai bine verticalizarile precise ale lui Torricelli prin viteza si folosirea spatiului de patrundere.
[youtube_sc url=”Z72yhqtYEpc”]
Niciodata un marcator, in cele 230 de partide a reusit totusi sa marcheze 3 goluri, unul de neuitat in Champions League contra lui Rangers. Deloc surprinzator, golul vine dintr-o actiune in viteza nebuna din banda sa pe un spatiu bine vazut de Vialli si valorificat la maxim de Torricelli. Moreno isi arata si sangele rece in fata unui adversar pacalit de o fenta eleganta de sut si finalizeaza asa cum doar atacantii o fac, pe langa portarul scotian. La Juventus chiar si fundasii pot fi asasini cu sange rece!
[youtube_sc url=”xpTN2tE6tTc”]
Nu aceasta era ipostaza obisnuita a sa, el era cel care se sacrifice in folosul coechipierilor, ramanand de multe ori in spate pentru a inchide spatiile contrelor adverse. Mereu il vedeam pe Torricelli formand un zid impenetrabil alaturi de fundasi centrali precum Ferrara, Iuliano, Dimas sau Porrini. Niciodata surprins de faza avansat, niciodata nepregatit si mereu gata sa primeasca cartonasul galben atunci cand situatia devenea complicata. Torricelli era fundasul care acoperea perfect plecarile in atac la faze fixe ale centralilor si asigura o tranzitie sigura a balonului.Asa cum a pus o data Trapattoni, “cand jucam fara Torricelli in teren e ca si cum am fi in zece”. Importanta sa era fundamentala, iar “maestrul sau” a inteles asta poate cel mai bine. A avut parte si de zece selectii intr-o nationala italiana intesata de vedete de prim rang precum Maldini, Ferrara, Costacurta, Pesotto, Benarrivo sau altii. Calitatea sa nu a trecut neobservata nici la Squadra Azzurra, participand la Campionatul European din 1996, unul nefericit insa pentru Italia.
Moreno Torricelli a parasit-o pe Juventus in 1998, dupa inca doua Scudetti castigate in calitate de protagonist absolut. Cei 6 ani vor insemna pentru acest carismatic fundas cea mai buna perioada din viata sa, asa cum a declarat mai tarziu. A fost chemat la Fiorentina de Giovanni Trapattoni si Juventus a cedat rugamintilor jucatorului de a se alatura din nou mentorului sau fotbalistic. Aceasta alegere a lui Moreno a lasat un gust amar atat mie cat si altor cateva milioane de suporteri, dar sentimentul a fost acela ca a dat maximum la Juventus si isi facuse datoria pe deplin. M-am despartit cu greu de Moreno, o separare similara ca aceea de un vechi prieten. Impreuna in lupte grele, mereu in mijlocul actiunii! Eroul cu parul lung lasa un gol in sufletul meu, muschetarul Batranei Doamne parasea serviciul de gala pentru o experienta mai linistita in provincie. Nu l-am uitat niciodata si ii dedic aceste randuri ca semn de multumire pentru reusitele avute si pentru efectul pe care carisma sa de gladiator a avut-o asupra-mi.
Daca am inteles ce inseamna SPIRITUL JUVENTUS, cum se manifesta si cum se defineste el…E SI DATORITA LUI MORENO TORRICELLI.
