Raimundo Orsi

Raimundo Orsi 2La sfarsitul anilor ’20 din secolul trecut, a avut loc un exod important de fotbalisti argentinieni catre Europa. Unul dintre acestia a ajuns la Juventus unde, in cei 7 ani petrecutla club, a cunoscut consacrarea deplina ca fotbalist, devenind un jucator de baza atat la clubu torinez cat si la nationala Italiei. Numele lui este Raimundo Orsi.

“Mumo”, cum mai era cunoscut, s-a nascut la 2 decembrie 1901 in Avellaneda (Argentina), din mama argentiniana si tata italian, ceea ce i-a permis mai tarziu sa obtina si cetatenie italiana si sa evolueze si in nationala “azzurro”.

Raimundo a debutat ca fotbalist in atacul clubului Independiente, la 19 ani, in 1920, unde in scurt timp a devit unul din cei mai rapizi si eficienti fotbalisti din America de Sud. In cei 8 ani petrecuti acolo, a jucat 249 de partide, a inscris 110 goluri si a cucerit nu mai putin de 7 trofee: 2 titluri de campion, 3 Cupe ale Argentinei. Mai mult, impreuna cu echipa nationala, (unde a debutat in 1924, sustinand 12 partide si inscriind 3 goluri) a ridicat deasupra capului o “Copa America” si a mai obtinut medalia de argint la JO 1928 din Amsterdam.

Evolutiile lui Orsi nu puteau trece neobservate de italieni, prezenti la aceste Jocuri Olimpice, drept care, imediat dupa incheierea lor, Juventus l-a adus la Torino, unde dobandeste si cetatenia italiana. Au urmat o a doua serie fantastica de 7 ani pentru Orsi, de data aceasta in tricoul lui Juve si al nationalei italiene. In acest interval a cucerit 8 trofee: 5 titluri de campion al Italiei (1931-1935), cu Batrana Doamna, 2 Cupe ale Europei Centrale, devenita “Cupa Dr. Gero” (1930 si 1935) si, cel mai pretios, titlul de campion al lumii in 1934, cu nationala. Finala, tinuta la Roma, a fost realmente dramatica. Dupa un meci de lupta impotriva Cehoslovaciei, Orsi a intors cursul jocului: in min. 71, Cehoslovacia a deschis scorul si se indrepta spre victorie, insa in min 81, Orsi a inscris un gol fantastic, de la 16 m direct in vinclu si si-a dus echipa in prelungiri, unde Schiavio a punctat decisiv. Asa castiga Italia acel trofeu atat de important si producea delirul in tribune.

In 1935, la 34 de ani, si-a inchat aventura italiana, dupa 176 de meciuri si 77 de goluri pentru Juventus si 35 de prezente si 13 reusite la nationala Italiei. Apoi s-a intors in Argentina, unde pana in 1938 a evoluat pentru Indiependiente, Boca Juniors, Platense si Almagro, dar si la nationala Argentinei pentru ultima data. In 1938 il gasim in Uruguay la Peñarol cu care castiga campionatul uruguayan, apoi in 1939 ajunge in Brazilia la Flamengo, unde isi mai adauga un titlu de campion si in aceasta tara. In 1940 se reintoarce la Peñarol unde mai evolueaza inca 2 ani, dupa care in anul 1943 pleaca in Chile la Santiago National, de unde, la sfarsitul campionatului se retrage din activitatea de fotbalist. Avea 42 de ani si lasa in urma un palmares fabulos: peste 600 de meciuri la echipele de club cu aproape 250 de goluri marcate, 48 de meciuri in nationalele Argentinei si Italiei pentru care a inscris 16 goluri, iar in ceea ce priveste trofeele, acestea au fost 17, dintre care cel mai important Campionatul Mondial din 1934. Totul in 22 de ani de cariera.

Dupa ce si-a incercat norocul ca antrenor la Rosario in Argentina si Atlante in Mexic, s-a retras definitiv din activitatea fotbalistica si s-a intors in Chile, la Santiago, unde si-a petrecut tot restul vietii. Pe 6 aprilie 1986, la 85 de ani, si-a “incheie conturile” si pe Pamant si a plecat spre stele sa mai culeaga una. Si a gasit-o, 25 de ani mai tarziu…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *