Sandro Salvadore

sandro salvadore2I se mai spunea si „Old Billy”, datorita marii admiratii pe care a avut-o fata de legendarul  fotbalist englez, Billy Wright, component al echipei Wolverhampton Wandererspentru care a jucat 490 de meciuri in 20 de ani!

Salvadore s-a nascut la 29 noiembrie 1939 in oraselul Asri din Piemont. S-a imprietenit repede cu mingea de fotbal si, datorita calitatilor sale fizice, a fost remarcat repede de tehnicienii lui AC Milan, echipa la “tineretul” caruia a debutat  la 16 ani.  Doi ani mai tarziu, la 21 septembrie 1958, a trecut  seniori, pe nou infiintatul post de libero, alaturi de un alt mare talent milanez, Cesare Maldini, viitorul monstru sacru al echipei. A castigat primul titlu de campion al Italiei chiar in sezonul de debut (’58-’59), iar al doilea in sezonul ultim in care a jucat pentru milanezi (’61-’62), cand antrenorul Gippo Viani l-a trecut pe Maldini pe post de libero, iar pe Sandro l-a cedat la Juventus in schimbul unei aripi, cum se spunea atunci extremelor: Bruno Mora. Intrebat de ziaristi de ce a facut o astfel de mutare surprinzatoare, Viani a raspuns:  „Aveam doua perechi de pantaloni, Salvadore si Maldini, am dat  una la schimb cu un sacou, Mora.  Avem acum un costum.” Salvadore, la randul lui, nu i-a ramas dator si i-a replicat: „Argumentul ar fi functionat, dar a pastrat pantalonii vechi.  Ii putea pastra pe cei noi pentru a se potrivi cu noul sacou; asa, s-a ales doar cu o rochie frumoasa.” (Maldini era mai mare cu 7 ani decat Sandro).

Si, asa, in 1962 a inceput “aventura torineza”, unde in scurt timp a devenit pilonul de baza al apararii biaconero. La Juventus, a gasit o atmosfera propice inaltei performante si rezultatele au inceput sa apara: 3 titluri de campion (1967, 1972 si 1973), o Cupa a Italiei (1965), o finala a Cupei Campionilor Europeni (1973) – pierduta in fata lui Ajax cu 1-0 – si o finala a Cupei Intercontinentale, tot in 1973, deasemenea pierduta in fata lui Independiente cu 1-0. A jucat pentru Juventus 453 de partide in toate competitiile, (dintre care 331 in Serie A si 65 in cupele europene), si a inscris 17 goluri.

In 1960, la 21 de ani, a debutat in echipa nationala, unde a sustinut 36 de meciuri, participand la Cupa Mondiala din Chile (1962) si la cea din Anglia (1966). In 1968, a venit si succesul: castigarea Campionatului European dupa o finala dramatica impotriva Iugoslaviei: 1-1 si 2-0 la rejucare. Cand toata lumea se pregatea pentru participarea la Cupa Mondiala din Mexic, a  venit si nefericita zi de 21 februarie 1970, cand, intr-un meci disputat la Madrid contra Spaniei, a inscris 2 autogoluri in 2 minute si meciul s-a terminat 2-2, antrenorul Valcareggi excluxandu-l din lot, gest regretat dupa finala pierduta cu 4-1 in fata Braziliei.

In 1974, s-a retras si de la Juventus, cedandu-si locul lui Scirea. Totodata, a iesit si din viata fotbalistica si s-a stabilit in localitatea natala Aosti, unde si-a amenajat o mica ferma, devenind producator de vinuri. A murit la 67 de ani in Castiglione, la 4 ianuarie 2007 in urma unui stop cardiac.

Un mare campion a fost nedreptatit de doi antrenori, insa istoria i-a dat lui dreptate; si nu numai istoria… si Juventus i-a daruit o stea…